Control Financiar - Bugetele Locale

Una dintre temele prioritare ale actualei guvernări o constituie reforma administraţiei

publice, un accent important fiind pus pe componenta financiară a acesteia. Date fiind condiţiile de austeritate în care funcţionează autorităţile locale în acest moment în România, echilibrarea bugetelor locale este un subiect actual şi care face obiectul a numeroase dezbateri. Există un clivaj între comunităţile care realizează venituri proprii suficiente şi cele care nu se descurcă nici pentru cheltuielile de întreţinere a localităţii. Reprezentanţii primelor merg până la soluţii extreme cum ar fi eliminarea procedurii echilibrării bugetelor locale, iar cele din urmă fac lobby pentru a obţine cât mai mulţi bani prin această modalitate. Această dispută are loc pe două paliere de guvernare: de la nivel central la nivel judeţean şi de la nivel judeţean la nivel local.

Comunităţile locale „fruntaşe” deţin diverse avantaje economice, sociale, demografice

care le permit o dezvoltare continuă şi echilibrată. Ele au tendinţa de a învinovăţi comunităţile care nu realizează venituri suficiente, pierzând din vedere faptul că în Europa de astăzi conceptul de bază pe care se construieşte teoria dezvoltării este coeziunea economică şi socială. Aceasta se traduce într-un principiu fundamental, şi anume, faptul că dezvoltarea economică şi socială trebuie să se bazeze pe o structură spaţială echilibrată. Din această perspectivă se consideră că dezvoltarea inegală a teritoriilor reflectă slăbiciuni economice ale ansamblului şi sunt de neacceptat deoarece, la rândul lor, devin sursă de instabilitate politică şi economică. Cea mai bună alternativă este solidaritatea comunităţilor locale, o solidaritate

calculată astfel încât să se menţină un echilibru între aşteptările ambelor tipuri de comunităţi.

În acest context pretenţiile comunităţilor bogate par deplasate şi lipsite de realism. Doar o dezvoltare teritorială echilibrată va genera dezvoltarea economică sănătoasă pe ansamblu iar nu adâncirea decalajelor existente.

Un alt aspect al reformei administraţiei asupra căruia s-a apreciat că ar avea nevoie de îmbunătăţiri, se referă la descentralizarea financiară. Pe fondul acestor preocupări, există nenumărate observaţii nu numai din partea partidelor de opoziţie dar şi al beneficiarilor ei, primari, consilieri locali şi judeţeni. Una dintre temele centrale din dezbaterile publice şi de pe agenda executivului în 2001, descentralizarea administraţiei publice, a produs reacţii diverse în condiţiile repartizării cu întârziere, către administraţiile publice locale, a unor capitole de activităţi altădată în atribuţiile autorităţii centrale.

1.Organizarea finantelor locale

Finantele publice isi au originea in autonomizarea autoritatilor teritoriale in administrarea conumitatilor respective.

Comunitatile locale reprezinta colectivitati umane distincte de stat, au autoritati publi- ce diferite fata de cele ale statului. Acesta este o conditie a autonomiei financiare absolut

necesara, deoarece autonomia administrativa nu ar fi posibila fara autonimia financiara, care-i asigura suportul material (finantarea) al functionarii.

Exista si un argument puternic, si anume acela conform caruia comunitatile locale cunosc posibilitatile proprii privind resursele banesti de provenienta publica si mai ales nevoile privind cheltuielile ce trebuie acoperite.

Organizatea distincta a finantelor locale, pe baza autonomiei lor financiare, permite degrevarea finantelor centrale de o seama de cheltuieli, reducerea numarului si amploarei fluxurilor banesti intre cele doua niveluri structurale ale finantelor publice, precum si o mai clara urmarire a modului cum sunt folosite fondurile constituite. Pana la urma, separarea finantelor locale de cele centrale, ca si in alte domenii, este determinate de ratiuni de economicitate. Finantele locale satisfac mai bine si mai efficient cerintele de utilitati publice in teritoriu. Problema care ramane de studiat si de rezolvat este pana unde se poate intinde autonomia financiara, cu alte cuvinte, cat sa reprezinte centralizarea si cat descentralizarea in domeniul finantelor publice.