Criza asiatică

Criza financiară asiatică a ocupat locul 3 în rândul crizelor financiare desfăsurate la nivel mondial. Totul a început în Thailanda în iulie 1997 cand moneda locală, bath-ul s-a devalorizat masiv în momentul în care Guvernul a decis să lase cursul liber. Având si o datorie externă uriasă, Thailanda aproape că a intrat în faliment iar această criză s-a răspândit rapid cuprinzând toată Asia de Sud-Est, inclusiv Japonia. Cele mai afectate tări au fost Coreea de Sud, Indonezia si Thailanda, tări care au fost ajutate de către FMI prin intermediul unui împrimut în valoare de 40 mld$ alocat în special eforturilor de stabilizare a cursurilor valutare. La 21 mai 1998 presedintele Suharto a fost fortat să demisioneze după 30 ani de putere, fapt ce a dus la răspândirea revoltelor, care au avut ca principale efecte cresterea preturilor datorită devalorizării drastice a rupiei. Asia a atras aproape jumătate din totalul afluxului de capitat adus de către tările în curs de dezvoltare. În special economia Asiei de Sud, a mentinut ridicate ratele dobânzii, atractive pentru investitorii străini, aflati în căutarea unei rate mari a rentabilitătii. Această situatie a fost sustinută cu vigoare de Departamentul trezoreriei de stat american, împotriva faptului că tările interesate dispuneau de dobânzi la împrumuturile interne crescute si nu aveau nevoie neaparată da mărirea împrumuturilor lor externe. Economistul sef al băncii mondiale din acea perioadă si laureat al Premiului Nobel, Joseph Stiglitz a remarcat că : artizanii acestei politici nu au dispus de nici un fel de studiu care să demonstreze că deschiderea pietei de capital avea să ducă la crestere economică. În acelasi timp economiile regionale din Thailanda, Malaezia, Indonezia, Singapore si Coreea de Sud au cunoscut o crestere ridicată a ratelor, aproximativ 8-12% din PIB, la sfârsitul anilor 1980, începutul anilor 1990. Această realizare a fost acalmată pe scară largă de către institutiile financiare, FMI si Banca Mondială, fiind cunoscută ca parte a „miracolului economic din Asia”. Ideea de „miracol economic din Asia” a fost utilizată pentru prima dată în cadrul unui articol în anul 1994 de către Paul Krugman. El argumenta că Asia de Est prezintă o crestere istorică datorită investitiilor de capital aflate în crestere. Cu toatea acestea, cresterea productivitătii totale a factorilor a crescut doar marginal. Krugman era de părere că numai cresterea productivitătii totale a factorilor si nu investitiile de capital ar putea duce pe termen lung la prosperitate. Opiniile lui Krugman s-au adeverit odată cu manifestarea crizei pe continentul Asiatic.

Evolutia monedei asiatice în timpul crizei financiare

Criza financiară în Asia a început odată cu devalorizarea bath-ului în Thailanda, a avut loc pe 2 iulie 1997 atunci când s-a înregistrat o devalorizare cu 5% a valutei datorată unui atac speculativ masiv la mai putin de o lună de la falimentul celei mai mari companii Thailandeze „Finante One”. Această primă devalorizare a baht-ului thailandez a fost curând urmată de cea a pesos-ului filipinez, ringitt-ului malaezian, rupiei indoneziene si într-o mică masură a dolarului. Această serie de deprecieri a marcat începutul crizei financiare în Asia,, reprezentând prima sub-perioadă de criză monetară manifestată între iulie si octombrie 1997. O a doua sub-perioadă a crizei monetare a fost identificată la începutul luniii noiembrie 1997, atunci când a avut loc prăbusirea bursei din Hong Kong. Undele acestei prăbusiri au fost resimtite nu numai în Asia, ci si pe pietele bursiere din America Latină, mai ales în Brazilia,Argentina si Mexic . Pe lângă acestea afectate au fost si pietele din tările dezvoltate precum SUA, care a înregistrat cea mai mare pierdere în 27 octombrie 1997 (aproximativ 7%). Această etapă a crizei financiare a avut efecte negative asupra preturilor si activelor financiare. De această dată nu numai monedele din Thailanda, Malaezia, Indonezia si Singapore au fost afectate ci si cele din Coreea de Sud si Taiwan,. La începutul lunii noiembrie intensitatea crizei financiare s-a amplificat, având efecte seminificante asupra Coreei considerată ca fiind a opta economie din lume . Magnitudinea deprecierii monedei coreene a avut loc în mai putin de 2 luni, simultan cu prăbusirea completă a rupiei indoneziene. Începând cu ianuarie 1998, monedele acestor tări au racâstigat o parte din ceea ce au pierdut, doarece criza începuse. Hong Kong a încercat să mentină un curs valutar relativ stabil, fără fluctuatii bruste, acest lucru presupunea mentinerea ratelor dobânzilor la un nivel ridicat pentru a proteja monedele de posibile atacuri speculative.