Deficitul Bugetar - Studiu Comparativ

Bugetul de stat constituie componenta centrala a sistemului financiar-bancar, care cuprinde o parte a relatiilor social-economice banesti, prin mijlocirea carora se constituie si se administreaza principalul fond banesc al statului.

Bugetul de stat nu este numai un document, aprobat prin lege, de planificare si canalizare a resurselor financiare anuale ale statului spre destinatii conforme cu programul de guvernare al puterii politice. El este si un reper important al semnalizarii gradului în care statul se implica în economie si în viata sociala, al capabilitatii economiei nationale de a contribui la constituirea resurselor financiare, pe cale de autoritate, la dispozitia statului, precum si al modului în care acesta întelege sa le gestioneze

Deficitele bugetare au devenit, in societatea moderna, un fenomen cvasiobisnuit, pe fundalul amplificarii cheltuielelor publice si deteriorarii situatiei financiare a multor state, mai mult sau mai putin dezvoltate. Daca in viziunea clasica asupra bugetului de stat, fluxurile financiare de constituire a fondurilor bugetare din venituri curente ar fi trebuit sa se echilibreze cu cele de distribuire si considerata, de regula, expresia unor decalaje sau necorelari intre cele doua tipuri de fluxuri bugetare, fie sub aspectul dinamicii lor diferite in timp, fie sub cel al dimensiunilor resurselor vehiculate prin bugetul de stat.

Neconcordantele intre fluxurile de intrare-iesire la fondurile bugetare, se concretizeaza prin diferenta intre suma veniturilor obisnuite sau curente (Vc) si suma cheltuielilor (Cb), constituind un sold, cel mai adesea, negative, cunoscut sub denumirea de deficit bugetar (Db), ce poate fi exprimat sintetic prin relatia: Db= Cb – Vb.

Formarea deficitului bugetar public apare determinata, in principiu, de angajarea unor cheltuieli mai mari fata de un volum limitat de venituri bugetare curente, ce pot fi mobilizate la bugetul public, in cadrul unui an bugetar El exprima neconcordantele generate de factori obiectivi sau subiectivi ce influenteaza marimea si formarea veniturilor obisnuite ( mai mici), de care dispun autoritatile publice fata de cheltuielile ( mai mari) pe care le efectueaza acesta, apeland la alte modalitati de finantare a diferentei de cheltuieli.

1.1 Tipuri de finantare a deficitului bugetar

In finanterea deficitului, care echivaleaza cu acoperirea soldului bugetar negativ, societatea moderna a apelat, in timp, fie la creatia monetara fortata sau emisiunea noua, inflationista, de moneda, fie la distibuirea resurselor banesti disponibile in economie, care au fost puse in circulatie anterior, ca proces ce are loc prin relatii si fluxuri financiar- monetare caracteristice creditului intern sau extern.

Tehnicile de colectare a resurselor, importanta lor si regruparea acestora pe categorii au evoluat de-a lungul timpului, in prezent resursele trezoreriei luand urmatoarele forme:

- emisiuni de imprumuturi amortizabile pe termen lung

- bonuri de trezorerie emise catre populatie sau plasate pe langa institutiile financiare -depozitele agentilor nefinaciari si institutiilor de credit la trezorerie

- imprumuturile Bancii Centrale

1.Imprumuturile pe termen lung

Aceste imprumuturi reprezinta apelul Treoreriei adresat agentilor economici. Treptat, statul si-a diversificat produsele, apropiindu-le caracteristicile de acelea care prevaleaza pe pietele de capitaluri.

Fata de imprumuturile clasice, care erau indexate si insotite de avantaje fiscale, actualele imprumuturi de stat pot face obiectul schimbului pe piata, fiind cu rata a dobanzii fixa sau revizuibile. De asemenea, dobanda este de regula capitalizata pana la rambursare sau reinnoire, existand posibilitatea atasarii unei noi emisiuni in functie de nevoile Trezoreriei la o transa de imprumut anterior emisa.

2.Bonurile de trezorerie

Initial acestea au luat forma unor bonuri pe formulare ( bonuri de trezorerie garantate), titluri negociabile emise catre populatie sau a unor bonuri plasate pe langa banci sau institutii financiare in conturi curente, pentru ca treptat sa devina bonuri negociabile, accesibile tuturor investitorilor, sub forma fie a unor bonuri cu rata fixa si cu dobanda antecalculata, fie a unor bonuri cu rata fixa si cu dobanda anuala.

Regimul fiscal, precum si celelalte caracteristici apropie aceste bonuri de Trezorerie de celelalte instrumente pe termen scurt, precum certificatele de depozit, biletele de Trezorerie negociabile pe piata monetara.