Drepturile și Obligațiile Contribuabilului pe Timpul Desfășurării Controlului Fiscal

Referat
7/10 (1 vot)
Domeniu: Finanțe
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 10 în total
Cuvinte : 2975
Mărime: 25.46KB (arhivat)
Publicat de: Nechifor Sima
Puncte necesare: 7

Extras din referat

Introducere

Cei mai mulţi dintre contribuabili trec, măcar o dată în perioada în care îşi desfăşoară activitatea, printr-un control fiscal.

Conform Codului de procedură fiscală, controlul fiscal are ca obiect verificarea legalităţii şi conformităţii declaraţiilor fiscale, corectitudinii şi exactităţii îndeplinirii obligaţiilor de către contribuabili, respectării prevederilor legislaţiei fiscale şi contabile, verificarea sau stabilirea, după caz, a bazelor de impunere, stabilirea diferenţelor obligaţiilor de plată şi a accesoriilor aferente acestora

Controlul este un factor care contribuie la menţinerea activităţii în situaţia normală, la soluţionarea cu inteligenţă şi competenţă a problemelor privind dezvoltarea şi modernizarea economică, în condiţii de eficienţă reală. Indiferent de forma de organizare, statul şi-a creat întotdeauna un sistem de control, având drept principale obiective urmărirea modului de realizarea a obligaţiilor fiscale ale contribuabililor persoane fizice şi persoane juridice. Prin control, indiferent de natura acestuia se urmăreşte respectarea legislaţiei în domeniul respectiv.

Contribuabilul, împotriva autorităților fiscale, are drepturi și obligaţii introduse cu scopul de a-l proteja pe timpul desfăşurării unui control fiscal, acesta fiind esenţial pentru a păstra îndeplinirea corectă a obligațiilor fiscale.

În cadrul relaţiilor existente între contribuabil şi inspector fiscal, există de multe ori o stare conflictuală datorată în mare măsură necunoaşterii drepturilor şi obligaţiilor pe care le are contribuabilul pe parcursul desfăşurării unei inspecţii fiscale. În contextul înmulţirii controalelor fiscale, contribuabilii trebuie să-şi cunoască foarte bine atât drepturile, cât şi obligaţiile.

Cunoaşterea acestor informaţii ar clarifica raporturile dintre contribuabil - inspector fiscal, ajungându-se la o relaţie cu rezultate benefice pentru ambele părţi. Prin tradiţie, românii au o atitudine defensivă în timpul inspecţiilor fiscale, depunând eforturi importante pentru păstrarea unor relaţii amiabile.

Pe fondul lipsei acute de resurse financiare la bugetul statului, se aşteaptă la o intensificare a activităţilor de inspecţie fiscală, de urmărire şi executare a creanţelor stabilite prin actele de control, ceea ce amplifică riscul creşterii presiunii fiscale, respectiv a cheltuielilor reprezentând impozite, taxe şi contribuţii, precum şi a costurilor corelative acestora (dobânzi de întârziere, penalităţi, amenzi).

Drepturile contribuabilului pe timpul desfăşurării controlului fiscal

- Dreptul de a fi înştiinţat despre acţiunea de inspecţie fiscală prin transmiterea unui aviz de inspecţie fiscală care va cuprinde: temeiul juridic şi data de începere a inspecţiei; obligaţiile fiscale şi perioadele ce urmează a fi supuse inspecţiei fiscale; posibilitatea de a solicita amânarea datei de începere a inspecţiei fiscale.

Avizul se comunică în scris, înainte de începerea inspecţiei fiscale:

a) cu 30 de zile pentru marii contribuabili;

b) cu 15 zile pentru ceilalţi contribuabili.

Comunicarea avizului de inspecţie fiscală nu este necesară însă în cazul controlului inopinat (neaşteptat) şi al controlului încrucişat. (Controlul inopinat constă în activitatea de verificare faptică şi documentară, în principal, ca urmare a unei sesizări cu privire la existenţa unor fapte de încălcare a legislaţiei fiscale, fără anunţarea în prealabil a contribuabilului. Controlul încrucişat constă în verificarea documentelor şi operaţiunilor impozabile ale contribuabilului, în corelaţie cu cele deţinute de alte persoane; controlul încrucişat poate fi şi inopinat).

- Dreptul de a fi verificat numai pentru impozitele, taxele şi contribuţiile sociale aflate în cadrul termenului de prescripţie.

Termenul de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale este de 5 ani şi începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală. Însă, în cazul în care obligaţia fiscală rezultă din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, termenul de prescripţie este de 10 ani şi curge de la data săvârşirii faptei ce constituie infracţiune sancţionată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

Atenţie însă că aceste termene pot fi întrerupte la orice act începător de executare care poate fi şi o notificare, ceea ce înseamnă că prescripţia o ia de la început din momentul întreruperii. La contribuabilii mari, perioada supusă inspecţiei fiscale începe de la sfârşitul perioadei controlate anterior. La celelalte categorii de contribuabili inspecţia fiscală se efectuează asupra creanţelor născute în ultimii 3 ani fiscali pentru care există obligaţia depunerii declaraţiilor fiscale.

- Dreptul de a solicita modificarea datei de începere a inspecţiei fiscale. Amânarea datei de începere a inspecţiei fiscale se poate solicita, o singură

dată, pentru motive justificate.

- Dreptul de a fi verificat o singură dată pentru fiecare impozit, taxă sau contribuţie socială şi pentru fiecare perioadă supusă verificării/impozitării.

Prin excepţie, conducătorul inspecţiei fiscale competent poate decide reverificarea unei anumite perioade dacă, de la data încheierii inspecţiei fiscale şi până la data împlinirii termenului de prescripţie, apar date suplimentare necunoscute inspectorilor fiscali la data efectuării verificărilor sau erori de calcul care influenţează rezultatele acestora.

Bibliografie

Cartea drepturilor şi obligaţiilor contribuabililor pe timpul desfăşurării inspecţiei fiscale

Carmen Comaniciu, “Fiscalitate – note de curs”, Universitatea Lucian Blaga, Facultatea de Ştiinţe Economice

www.lege5.ro

www.anaf.ro

www.bundesfinanzministerium.de – site-ul oficial al Ministerului Finanţelor din Germania

Preview document

Drepturile și Obligațiile Contribuabilului pe Timpul Desfășurării Controlului Fiscal - Pagina 1
Drepturile și Obligațiile Contribuabilului pe Timpul Desfășurării Controlului Fiscal - Pagina 2
Drepturile și Obligațiile Contribuabilului pe Timpul Desfășurării Controlului Fiscal - Pagina 3
Drepturile și Obligațiile Contribuabilului pe Timpul Desfășurării Controlului Fiscal - Pagina 4
Drepturile și Obligațiile Contribuabilului pe Timpul Desfășurării Controlului Fiscal - Pagina 5
Drepturile și Obligațiile Contribuabilului pe Timpul Desfășurării Controlului Fiscal - Pagina 6
Drepturile și Obligațiile Contribuabilului pe Timpul Desfășurării Controlului Fiscal - Pagina 7
Drepturile și Obligațiile Contribuabilului pe Timpul Desfășurării Controlului Fiscal - Pagina 8
Drepturile și Obligațiile Contribuabilului pe Timpul Desfășurării Controlului Fiscal - Pagina 9
Drepturile și Obligațiile Contribuabilului pe Timpul Desfășurării Controlului Fiscal - Pagina 10

Conținut arhivă zip

  • Drepturile si Obligatiile Contribuabilului pe Timpul Desfasurarii Controlului Fiscal.docx

Alții au mai descărcat și

Politici și Practici Fiscale

I. Utilizarea impozitului ca instrument Cea mai mare parte a resurselor publice sunt prelevari obligatorii si de aceea se impune definirea...

Analiza Impozitului pe Profit

Propuneri privind cotele de impozit pe profit Nu se pot încheia aceste scurte consideratii asupra cotei de impunere, fara a fi exprimata opinia...

Moneda în România

Infiintarea bancii nationale a romaniei (1880) Banca Nationala a Romaniei este prima institutie de emisiune a statului roman independent....

Te-ar putea interesa și

Control Fiscal

CAPITOLUL 1 CONSIDERATII GENERALE PRIVIND ACTIVITATEA DE CONTROL FISCAL 1.1 Conceptul de control financiar si control fiscal Indiferent de forma...

Rolul și Eficiența Controlului Fiscal Exercitat de Ministerul Economiei și Finanțelor

Introducere Începuturile şi necesitatea sistemului de control fiscal. Primele mărturii ale existenţei structurilor de control ale statului, în...

Sistemul Fiscal în România

Siatemul fiscal reprezinta modul de cercetare si actiune, procedeele si modalitatile de investigare in vederea prevenirii, constatarii si...

Valorificarea actelor de control de către organele fiscale

CAPITOLUL I CONTROLUL FISCAL 1.1 Noţiunea de control fiscal Controlul fiscal cuprinde ansambul activitatilor care au ca scop verificarea...

Studiu privind inspecția fiscală

Capitolul I Aspecte generale ale Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a jud. Cluj 1.1. Evoluţia instituţională a Direcţiei Generale a...

Proiectarea unui Flux Informațional privind Exercitarea Controlului Fiscal

CAPITOLUL I : STUDIU DE OPORTUNITATE AL FLUXULUI PROIECTAT 1.1 Rolul controlului fiscal în apărarea organizaţiilor statale Statul, indiferent de...

Direcția Economică de Finanțe Publice Iași

CAP. I Organizarea si functionarea Directiei Economice de Finante Publice Locale Iasi 1.1. Scurt istoric Directia Economicã si Finante Publice...

Control Financiar Fiscal

Controlul este acţiunea de stabilire a exactităţii operaţiunilor materiale, care se efectuează anticipat executării acestora, concomitant sau la...

Ai nevoie de altceva?