Eficiența Cheltuielilor Publice pentru Educație

ITRODUCERE

În economiile de astăzi, investiţiile în educaţie şi în formarea angajaţilor sunt cel puţin tot atât de importante ca şi investiţiile în patrimoniu. În prezent economiile sunt bazate pe informaţie, tehnologii noi şi metode de producţie ce se diversifică rapid şi în mod constant, acesta fiind un efect al creşterii nivelului de educaţie, „doar un clik pe calculator ar putea însemna tot atât de mult ca şi un bun fizic”.

Rezolvarea problemelor complexe cu care se confruntă societatea contemporană, în general cele care privesc producţia şi activităţile umane, necesită strategii adecvate pentru formarea si perfecţionarea forţei de muncă, mecanisme şi raporturi economice adecvate pentru ocuparea cat mai deplină a întregii populaţii active. În aceste condiţii, calitatea cadrelor formate, împreună cu sistemele adecvate de management şi gestiune economică, generează efecte favorabile în progresul economico-social al oricărei ţări. Este evident faptul că prin eforturi deosebite în domeniul formării de specialişti şi prin valorificarea competenţelor acestora, unele ţări lipsite de resurse, au reuşit sa facă faţă instabilităţii generalizate în economia mondială. Dar oricât de raţional ar fi conceput şi organizat, sistemul de educaţie are o funcţie limitată deoarece el asigură numai cunoştinţe de bază, cu care individul intră în producţie şi apoi îşi formează personalitatea şi capacitatea de participare la viaţa socială. De aici rezultă necesitatea de a perfecţiona în continuare, de a pune în valoare şi de a dezvolta calităţile individului, pentru a nu irosi investiţia făcută în şcoală şi a pierde calităţile iniţiale printr-o activitate de rutină.

Majoritatea experţilor în educaţie au ajuns la concluzia că oamenii sunt productivi nu numai datorită sistemului nostru social şi economic sau a calităţilor tehnologiilor pe care le folosesc, ci şi datorită educaţiei şi formării cu care vin la locul de muncă, şi ca urmare reforma în educaţie trebuie direcţionată spre formarea şi perfecţionarea capitalului uman.

CAPITOLUL I

CHELTUIELI PUBLICE PENTRU EDUCAŢIE

1.1 Caracterizare generală

Odată cu evoluţia societăţii, au evoluat şi nevoile indivizilor. Astfel, pe lângă nevoile cu caracter individual, satisfăcute pe seama bunurilor private procurate prin mecanismul pieţei, există şi o serie de nevoi sociale a căror satisfacere reclamă, organizarea de către autorităţile publice centrale şi locale a unor acţiuni cu ajutorul anumitor instituţii publice.

Aceste nevoi sociale vizează învăţământul, cultura, sănătatea, protecţia socială, realizându-se pe perioade mari de timp şi presupun alocarea unor importante resurse băneşti din partea societăţii, îndeosebi din partea statului. Aceste acţiuni sunt prevăzute în programe sociale care stabilesc şi urmăresc în mod sistematic realizarea lor.

Prin prisma impactului lor asupra produsului naţional, aceste cheltuieli apar, în prim plan, drept consumuri definitive de resurse, determinând diminuarea PIB, respectiv a avuţiei naţionale. Pe de altă parte, este însă recunoscut impactul lor pozitiv indirect asupra PIB, prin contribuţia adusă la crearea unor premise favorabile sporirii acestuia, deoarece majoritatea acţiunilor de acest fel antrenează creşterea capacităţii creatoare şi a potenţialului productiv al naţiunii.

Cheltuielile publice pentru educaţie sunt cheltuieli de capital (de investiţii), care se concretizează în achiziţionarea de bunuri de folosinţă îndelungată, destinate sferei producţiei nemateriale. Ele duc la dezvoltarea şi modernizarea patrimoniului public.

Cheltuielile pentru acţiuni social culturale, îndeplinesc un important rol economic şi social, deoarece pe seama resurselor alocate de stat se asigură: educaţia şi instrucţia copiilor şi a tinerilor, ridicarea calificării profesionale, ridicarea nivelului cultural, artistic şi de civilizaţie al membrilor societăţii. În acelaşi timp, rolul economic al acestor cheltuieli se manifestă şi în acţiunea lor asupra consumului, în sensul că influenţează cererea de bunuri de consum şi, pe această cale, stimulează sporirea producţiei.