Evoluția controlului financiar în România

CAPITOLUL I

MOTIVAŢIA, IMPORTANŢA ŞI METODOLOGIA CERCETĂRII

1.1. Stadiul actual al cunoaşterii

Controlul ca activitate de sine stătătoare este omniprezent în oricare domeniu al activităţii socio-umane şi este impus ca necesitate de informare.

Dacă studiem controlul din perspectiva managerială, constatăm existenţa în literatura de specialitate a abordărilor referitoare la funcţia managerială de control.

Rolul controlului ca atribut al conducerii economice a unei întreprinderi, organizaţii sau instituţii, este astăzi unanim recunoscut. Încă de la începutul secolului trecut, Henry Fayol (considerat alături de F.W. Taylor, drept părinte al ştiinţei conducerii), definea conducerea întreprinderii prin cinci atribuţii principale: prevederea, organizarea, comanda, coordonarea şi controlul.

Primele lucrări de specialitate care vizează abordarea controlului financiar în ţara noastră se situează în anii 80, când la Editura Academiei apare lucrarea lui Radu Ciurileanu numită “Controlul financiar în România”, precum şi lucrările autorului Ion Florea: “Control financiar şi expertize contabile” şi “Controlul financiar (modele, sinteze, aplicaţii şi studii de caz)”.

Literatura de specialitate este destul de saracă în acea perioadă din privinţa abordării noţiunii de control în general şi a celei de control financiar în special. După anul 1989, apar însă lucrările unor autori consacraţi, lucrări care abordează noţiunea de control sub diferitele lui aspecte.

Există în aceste lucrări interpretări şi puncte de vedere diferite asupra noţiunilor de “control financiar”, “control de gestiune”, “ control gestionar”.

Astfel, Radu Ciurileanu consideră controlul financiar ca fiind controlul exercitat de Curtea de Conturi, Ministerul Finanţelor- Controlul financiar de stat sau controlul financiar propriu al agenţilor economici, sub forma controlului financiar preventiv şi a controlului financiar de gestiune.

Colectivul de autori: Ion Florea, Ionela Corina Macovei şi Radu Florea descriu un control financiar care acţionează în sfera relaţiilor financiare, fiscale şi de credit, urmărind cu prioritate constituirea şi utilizarea fondurilor la toate nivelurile economiei naţionale şi asigurarea unei eficienţe maxime. Controlul financiar se realizează numai cu ajutorul indicatorilor valorici de către organele proprii ale unităţilor patrimoniale, dar mai ales prin intermediul unor organe specializate din afară, aparţinând statului sau altor organisme publice.

Aceiaşi autori sunt de părere că în economia noastră naţională se exercită de fapt şi de drept un control economico-financiar care cumulează atât prerogativele controlului economic, cât şi pe cele ale controlului financiar. Sub raport teoretic, controlul economico-financiar este reprezentat prin funcţia de control a finanţelor şi mai ales prin funcţiile de control gestionar şi informaţional al contabilităţii.

Sorin Briciu consideră că autorii Mircea Boulescu şi Marcel Ghită atribuie controlului de gestiune o componentă predominant financiară, astfel controlul financiar de gestiune este considerat, alături de cel financiar preventiv şi ierarhic o formă organizatorică a “controlului intern propriu agentului economic”.

Controlul financiar de gestiune, ca formă a controlului propriu, este control financiar ulterior care urmăreşte respectarea dispoziţiilor legale cu privire la gestionarea mijloacelor materiale şi băneşti pe baza documentelor înregistrate în evidenţa tehnic-operativă şi în contabilitate.

În general, prin lucrările în domeniu, controlul cel mai adesea este abordat sub aspect financiar-contabil cu accent de constrângere în care statul este beneficiarul finalităţii şi rezultatelor controlului.

În opinia prof.univ.dr. Sorin Briciu, controlul financiar reprezintă doar o verigă din construcţia cunoscută sub denumirea de control de gestiune, care este utilizat de către acesta pentru îndeplinirea obiectivelor sale. Totuşi, pentru o siguranţă mai mare şi din motive prudenţiale, acest instrument este supus şi el unui control, atât sub aspectul funcţionării, cât şi sub aspectul îndeplinirii obiectivelor atribuite, printr-o altă verigă a controlului de gestiune şi anume auditul intern.

De asemenea, se consideră că , respectând raportul activitate fiscală-activitate financiară, o parte componentă a controlului financiar o reprezintă controlul fiscal, adică relaţia dintre controlul fiscal şi controlul financiar trebuie concepută ca o relaţie de la parte la întreg, dar în acelaşi timp, cu trăsături specifice definitorii pentru fiecare în parte.