Funcția de Reglare a Finanțelor

1.1. Abordări conceptuale

Această funcţie este recunoscută doar în cadrul teoriei moderne a finanţelor, care evidenţiază implicaţiile benefice asupra economiei prin intervenţia autorităţilor publice în vederea stabilizării acesteia. Economia de piaţă este supusă mereu unor factori negativi, care dereglează mecanismele sale imperfecte, ceea ce face necesară intervenţia statului, având ca scop redresarea economiei, fie prin exercitarea unor influenţe indirecte, fie prin condiţionarea în mod direct a acestor procese.

Intercondiţionarea proceselor materiale cu procesele băneşti-financiare constituie suportul obiectiv al îndeplinirii de către finanţe a funcţiei de reglare. Crearea obiectivă a acestui suport, a fost determinată de apariţia banilor şi utilizarea acestora în cadrul operaţiunilor de vânzare-cumpărare, datorită îndeplinirii acestora a celor trei funcţii specifice lor: funcţia de mijloc de chimb, funcţia de etalon al valorii şi funcţia de prezervare a valorii. Desfăşuarea tuturor activităţilor materiale sunt astfel condiţionate de desfăşurarea proceselor băneşti-financiare, care de multe ori le preced pe cele anterioare, deoarece constituirea de bunuri materiale este nevoie de resurse financiare.

Reglarea economiei, este un element esenţial în lumea contemporană, toate statele fiind preocupate de desfăşurarea în parametri normali ai activităţii economico-sociale, ceea ce face ca politicile promovate de majoritatea acestora să includă elemente intervenţioniste. Statul se implică din ce în ce mai mult atât în activitatea economică, cât şi în problemele sociale, existând trei aspecte esenţiale de manifestare a funcţiei de reglare.

1.2. Variante

Reglarea activităţii economico-sociale prin intermediul finanţelor publice se poate prezenta sub trei variante:

a) reglarea(stabilizarea) anticiclică;

b) stimularea creşterii economice;

c) modernizarea, restructurarea şi adaptarea economiei la cerinţele pieţei interne şi a celei externe.

Uneori, economia nu se caracterizează printr-o rată ridicată a ocupării locurilor de muncă şi stabilitatea preţurilor, datorită apariţiei unor fenomene care perturbează întreaga activitate economică, cum ar fi şomajul, inflaţia, criza, de accea este necesară apelarea la tehnici de combatere a acestor fenomene nedorite. Chiar dacă economia se confruntă permanent cu aceste fenomene negative, neexistând economii despre care să putem spune că nu s-ar confrunta cu inflaţie, şomaj sau crize, uneori aceste fenomene devin foarte acute, cu urmări nefaste asupra activităţii economice, fiind necesară intervenţia autorităţilor publice. Astfel prima variantă, reglarea anticiclică, face referire la folosirea unor instrumente şi tehnici financiare pentru asigurarea stabilităţii producţiei, a ocupării forţei de muncă, precum şi ameliorarea oscilaţiilor ciclice, a alternării perioadelor în care economia se află în declin cu cele în care se află într-o perioadă de prosperitate.

Cea de-a doua variantă face referire la folosirea de tehnici şi instrumente financiare pentru stimularea creşterii economice. În lumea contemporană, toate statele sunt interesate de atingerea unei rate accepatebile a creşterii economice, însă economia de piaţă nu prezintă mecanisme perfacte de atingere a acestui scop, fiind necesară intrevenţia autorităţilor publice. Multe fenomene imprevizibile, care pot apărea în activitatea economico-socială, duc la dereglarea economiei, la scăderea investiţiilor, la apariţia de piedici în calea agenţilor economici în atragerea de resurse financiare pentru dezvoltarea activităţilor existente cât şi în crearea altora noi. Ca urmare a acestor fenomene este necesară intrevenţia forţei publice, prin intermediul căreia se realizează stimularea investiţiilor şi o dată cu aceasta accelerarea ritmului de creştere a producţiei, conducând la relansarea economiei stagnante.

Ultima variantă menţionată vizează folosirea tehnicilor şi instrumentelor financiare specifice pentru determinarea modernizării, restructurării şi daptării economiei atât la cerinţele existente pe plan intern, cât şi la cele de pe plan extern. Orice stat are ca obiectiv esenţial dezvoltarea continuă a economiei, prin modernizarea şi menţinerea pe aceeaşi linie cu economiile dezvoltate. În atingerea acestui scop, autoritatea publică se alătură agenţilor economici privaţi, susţine eforturile acestora oferindu-le anumite facilităţi prin care aceştia sunt capabili să-şi modernizeze şi adapteze activitatea pe care o realizează la cerinţele impuse atât pe plan naţional, cît şi pe plan intrenaţional. Influenţa autorităţii publice poate viza, bineînţeles, şi domeniul public, având ca finalitate dezvoltarea anumitor segmente, ramuri şi subramuri economice, restructurarea altora şi adaptarea la evoluţia cererii pe piaţă.

În utilizarea acestor trei variante de manifestare a funcţiei de reglare a finaţelor, autorităţile publice dispun de anumite tehnici şi instrumente fiscal-bugetare. În atingerea unei rate ridicate a ocupării forţei de muncă, în menţinerea stabilităţii nivelurilor preţurilor precum şi în susţinerea unei creşteri economice continue, autoritatea guvernamentală intervine prin instrumente reprezentate de: impozite, cheltuieli publice şi deficit bugetar.