Presiunea Fiscală

INTRODUCERE

Viitorul oricarui stat modern este de neconceput fara un sistem fiscal performant prin randament si suportabilitatea din partea contribuabililor.

Starea prezenta de prosperitate a unui stat contemporan este dependenta, în mare masura, de istoria propriului sistem fiscal, de felul cum a fost conceput si a functionat. Ceea ce deosebeste o tara aflata în progres de una aflata în declin este, în buna masura, preferinta aratata construirii viitorului. Aceasta preferinta se masoara prin impozite, împrumuturi si rata dobânzii.

Sistemul fiscal este, în general, rezultatul aparitiei si înmultirii trebuintelor publice ale comunitatilor umane. De aceea finantele unui stat sunt în strânsa legatura cu situatia lui politica, sociala si politica, între regimul politic si finante existând o puternica interdependenta.

Impozitele si taxele asimilate pe de o parte, veniturile pe de alta parte sunt cele doua coordonate principale care stimuleaza creatia, munca si civilizatia.

În ultimele doua decenii majoritatea sistemelor fiscale ale tarilor dezvoltate au suferit transformari semnificative, pe fondul adoptarii unei noi acceptiuni pe plan fiscal. Crizele economice mondiale, cresterea excesiva a gradului de complexitate a sistemelor fiscale, influenta negativa pe care impozitele si taxele o aveau asupra cresterii economice reprezinta principalii factori care au determinat reformele fiscale.

Filosofia economica îmbratisata de tot mai multe guverne presupunea renuntarea la conceptiile keynesiste care nu-si dovedisera viabilitatea în rezolvarea crizelor aparute. Statele au optat pentru un grad de interventionism mai scazut, accentul mutându-se pe actiunea libera a fortelor pietei. Nu trebuie neglijat, însa, faptul ca fenomenul sporirii cheltuielilor guvernamentale este o realitate a lumii contemporane, transpusa firesc în cresterea nevoii de resurse fiscale.

Prin urmare, prin reformele înfaptuite, statele dezvoltate au avut o misiune grea de îndeplinit, respectiv gasirea acelei formule care sa asigure si resursele necesare operabilitatii institutiilor publice si atingerea obiectivelor mai sus amintite.

1. Presiunea fiscala totala

Presiunea fiscala si gradul de fiscalitate reprezinta o modalitate de dimensionare a incidentelor impozitelor. Formula generala de calcul a acestui indicator este:

Se poate calcula si o varianta simplificata a acestei formule, prin înlocuirea sumei impozitelor cu o componenta specifica, cum ar fi impozitul pe veniturile si profiturile corporatiilor.

În ceea ce priveste România, presiunea fiscala înregistrata în anul 1993 era 31,8%, o valoare relativ scazuta fata de cifrele înregistrate de celelalte tari. În anii urmatori acest nivel a crescut dar nu a depasit media europeana care este de 41,1%.

Cu toate acestea, datorita costurilor sociale ridicate implicate de restructurarea economica si degradarii nivelului de trai al populatiei, acest nivel al presiunii fiscale a fost perceput ca împovarator. Întreprinderile si firmele de comert au avut si ele de suferit din cauza prevederilor fiscale nu atât în ceea ce priveste nivelul obligatiilor, ci mai ales prin prisma lipsei unei legislatii coerente care sa încurajeze dezvoltarea acestora.

Presiunea fiscala datorata impozitelor pe venituri cunoaste si ea diferentieri în functie de fiecare stat. Impozitele pe venituri reprezinta noua sursa majora a încasarilor fiscale.

În prezent, pentru atingerea obiectivului sau de integrare în Uniunea Europeana, România acorda prioritate schemelor de dezvoltare care îi vor permite depasirea cât mai rapida a actualei crize si relansarea pe temelii trainice a economiei nationale (scenariu restructurant). Scenariul restructurant presupune reducerea presiunii pentru cresterea necorelata cu rezultatele economice a veniturilor nominale, în baza unui agrement social adecvat cu sindicatele si asociatiile patronale.

Substanta scenariului restructurant pune accentul pe efectele reformei fiscale de la începutul anului 2000, îndeosebi cele referitoare la raportul dintre impozitele directe si indirecte în conditiile atenuarii fiscalitatii legate de angajarea fortei de munca si pe profit precum si pe evaluarea veniturilor din taxe vamale în concordanta cu acordurile încheiate de România pe plan international.

Pe 29 decembrie 1999, România, sub conducerea noului sau Prim Ministru Mugur Isarescu, a instituit o serie de reforme în sistemul de impozitare prin Ordonanta de Urgenta nr. 217 din 29 decembrie 1999. Impozitul pe profit

s-a diminuat de la 38% la 25%, TVA de la 22% la 19% iar accizele au fost stabilite la 20% si eliminate pentru bauturi racoritoare. Aplicarea impozitarii globale a veniturilor, începând cu 1 ianuarie 2000, aliniaza România la sistemele similare de impozitare ale Uniunii Europene.