Extras din referat
Introducere
În toate ţările cu economie de piaţă, alături de agenţii economici particulari există şi întreprinderi, instituţii şi proprietăţi care aparţin statului şi care constituie sectorul public. În majoritatea ţărilor sectorul public cuprinde întreprinderi şi servicii publice considerate strategice, unele fiind activităţi tradiţionale, cum sunt: căile ferate, poşta, telecomunicaţiile, distribuţia energiei electrice, gazelor, apei, navigaţia fluvială, industria extractivă; în alte ramuri economice şi domenii, statul şi-a extins participarea în timp, cum este cazul industriei siderurgice, chimice, de automobile, avioane, centrale termonucleare, bănci, asigurări.
Din punctul de vedere al naturii activităţilor desfăşurate, cu impact asupra modului de organizare, conducere şi finanţare, se disting:
- servicii publice şi activităţi din sfera nematerială;
- activităţi economice din sfera producţiei materiale.
1. Intreprinderile publice
Intreprindere publica inseamna orice intreprindere asupra careia autoritatile publice pot exercita, direct sau indirect, o influenta determinanta in virtutea dreptului lor de proprietate, a participarii lor financiare sau a regulilor care guverneaza activitat intreprinderi publice care activeaza in sectorul industriei prelucratoare sunt intreprinderi al caror obiect principal de activitate, reprezentand cel putin 50% din totalul cifrei de afaceri anuale, se desfasoara in domeniul industriei prelucratoare. Activitatile care se includ in sectorul industriei prelucratoare sunt cele din Clasificarea activitatilor din economia nationala (CAEN), sectiunea D - Industria prelucratoare, subsectiunile DA pana la DN inclusiv; ea acesteia;
1.1 Caracteristicile intreprinderilor publice :
Capitalul si puterea de decizie apartin unei institutii publice cum ar fi statul sau colectivitatea locala, care îsi asuma în totalitate sau partial, functia de întreprinzator. Aceste întreprinderi se înfiinteaza prin acte decizionale ale puterii publice, reglementate potrivit cadrului juridic specific fiecarei tari.
Rostul lor este de a permite statului sa controleze anumite sectoare majore ale economiei nationale si sa influenteze anumite sectoare economico-sociale pe termen lung.
Se impart in:
- întreprinderi semipublice - în care puterea publica contribuie partial la finantarea, conducerea si controlul activitatii, ea participând alaturi de una sau mai multe întreprinderi private. Formele concrete de existenta a acestora sunt: în concesiune si societate mixta.
- Întreprinderea publica propriu-zisa; statul detine întregul capital si îsi asuma toate prerogativele de conducere prin intermediul agentilor sai. Se regaseste sub forma regiilor autonome.
Din punct de vedere al cadrului organizatoric-funcţional, întreprinderile publice pot fi organizate sub mai multe forme:
a) statul exploatează singur bunurile sau proprietăţile sale, în una din variantele următoare de funcţionare a întreprinderilor: regii publice simple; regii publice comerciale.
b) statul exploatează în asociaţie cu alţi întreprinzători privaţi bunurile sau proprietăţile sale, întreprinderile funcţionând sub formă de regii mixte sau regii cooperatiste;
c) statul concesionează altor persoane exploatarea bunurilor sau proprietăţilor sale.
1.2 Întreprinderile publice organizate ca regii publice :
Au o autonomie funcţională limitată, şi, în principiu, se consideră că această variantă de organizare şi funcţionare este nestimulativă, deoarece finanţarea integrală a cheltuielilor din bugetul public şi prelevarea tuturor veniturilor nu permit stabilirea cu exactitate a rezultatului financiar, care poate fi profit, deci resurse financiare suplimentare la buget, sau pierdere, deci cheltuieli suportate din alte surse.
Regiile publice comerciale funcţionează pe baza gestiunii economice şi în principiu, trebuie să-şi satisfacă nevoile de resurse financiare din propria activitate, având autonomie funcţională şi financiară. Gestiunea economică obligă întreprinderile publice să-şi organizeze activitatea astfel încât să acopere din veniturile realizate toate costurile de producţie şi să obţină profit;
Preview document
Conținut arhivă zip
- Relatiile Intreprinderilor Publice cu Bugetul Public.doc