Repercursiunea impozitelor și evaziunea fiscală

INTRODUCERE

În cadrul temei alese va fi prezentat conceptul de impozit, repercusiunea acestuia şi fenomenul de evaziune fiscală. Această temă îşi propune întelegerea mai îndeaproape a condiţiei obligatorii a unei dezvoltări economice sănătoase şi de durată prin faptul că sistemul fiscal practicat trebuie să fie echitabil sau, în cel mai rău caz, cât mai puţin inechitabil.

Evaziunea fiscală este un act de intenţie a contribuabililor de a se sustrage de la plata impozitelor şi duce întotdeauna la o diminuare a veniturilor statului. Prin faptul că repercusiunea nu aduce „atingere” directă veniturilor statului, aceasta nu reprezintă o prioritate pentru stat în cadrul politicilor sale fiscale.

Dreptul de a stabili impozite aparţine în exclusivitate statului. Orice sustragere de la îndeplinirea obligaţiilor de această natură poartă denumirea de evaziune fiscală. Astfel, evaziunea fiscală are întotdeauna un caracter de intenţionalitate, pentru că, dorinţa fiecărui contribuabil este aceea de a-şi păstra o parte cât mai mare din venit sau să-şi „protejeze” materia impozabilă din „calea” impozitării.

Domeniul de manifestare a evaziunii fiscale este atât de întins pe cât este de larg şi variat câmpul de aplicare a impozitelor. Spiritul de evaziune fiscală se naşte din simplul joc al interesului. Natura omenească este înclinată să considere impozitul mai mult ca pe un prejudiciu şi nu ca o legitimă contribuţie la cheltuielile publice. A înşela fiscul se consideră în mentalitatea curentă ca o probă de abilitate, nu de necinste. Evaziunea fiscală se manifestă în special, în domeniul impozitelor directe, influenţând randamentul acestora.

Numărul în continuă creştere a obligaţiilor fiscale a stimulat ingeniozitatea contribuabililor să inventeze noi procedee de eludare a sarcinilor legale.

Prin urmare, evaziunea fiscală este rezultanta logică a defectelor şi inadvertenţelor unei legislaţii imperfecte, a metodelor şi modalităţilor defectuoase de aplicare, precum şi neprevederii şi nepriceperii legiuitorului, fiscalitatea excesiva fiind tot atât de vinovată ca şi aceia pe care ii provoacă la evaziune.

1. Aspecte teoretice privind sistemul de impunere

1.1 Concept privind impozitele

În accepţiunea generală, impozitele reprezintă o prelevare aflată la dispoziţia statului a

unei părti din veniturile sau averea persoanelor fizice sau juridice, în vederea acoperirii cheltuielilor publice. Această prelevare se face în mod obligatoriu cu titlu nearambursabil şi fără contraprestaţie din partea statului.

O primă clasificare tehnică a impozitelor distinge două mari categorii: impozite directe şi impozite indirecte.

Fig. 1.1 – Veniturile fiscale ale României

( Sursa: Ministerul Finanţelor Publice)

Impozitele directe au ca şi caracteristică principală faptul că autoritatea fiscală (de impunere) stabileşte obligaţia în mod direct pe fiecare contribuabil, persoană fizică sau juridică, în funcţie de circumstanţele lor specifice.

În cadrul impozitelor directe se mai poate face o distincţie a impozitelor în funcţie de cine este „lovit” de impozit. În acest caz vorbim de impozite de tip real sau reale şi impozite personale.

Impozitele reale sunt cele care lovesc bunurile unui contribuabil făra a lua în considerare situaţia sa personală. Principalele impozite de tip real folosite sunt:impozitul funciar, impozitul pe clădiri, impozitul pe activităţi industriale, comerciale şi profesii libere şi impozitul pe capitaluri băneşti.

Spre deosebire de cele reale, impozitele personale privesc în mod direct persoana contribuabilului, în acest sens recurgându-se la o anumită diferenţiere a sarcinii fiscale, în funcţie de mărimea veniturilor sau a averii şi de situaţia personală a fiecărui plătitor, ceea ce a marcat, de fapt, trecerea la sistemul impozitelor personale.