Rolul Impozitelor în Influențarea Proceselor Economice și Sociale în România

Rolul alocativ, distributiv şi chiar cel reglator al statului implică resurse financiare pe care statul şi le procură, în principal, prin prelevări obligatorii de la persoane fizice şi juridice.

Veniturile cu caracter fiscal ale administraţiei publice centrale sunt:

• impozite directe (impozite pe venit, impozite pe profit, impozite pe avere);

• impozite indirecte (taxa pe valoarea adăugată, taxe de consumaţii sau accize, monopoluri fiscale, taxe vamale);

• taxe de înregistrare şi de timbru (taxe judecătoreşti, taxe de notariat, taxe consulare, taxe de administraţie);

Structura resurselor financiare publice este însă foarte diferită de la o ţară la alta. În timp ce în ţările dezvoltate cea mai mare parte a resurselor financiare publice este determinată de impozitele directe, în ţările în curs de dezvoltare – printre care se numără şi România – sursa principală o constituie impozitele indirecte, în special impozitele pe consum (TVA, accize).

Veniturile fiscale, în special impozitele, îndeplinesc în societate un rol complex, financiar, economic şi social.

Rolul financiar al impozitelor se exprimă în faptul că ele reprezintă principalul mijloc de formare a veniturilor statului, reprezentând cca 90% din totalul acestora. Rolul economic al impozitelor se concretizează în faptul că, prin tipologia şi dimensiunea lor, ca şi prin înlesnirile şi înăspririlor fiscale, statul poate încuraja sau nu activitatea economică. Rolul social al impozitelor se concretizează în posibilitatea, pe care o dobândeşte statul, de a redistribui produsul social.

Ponderea impozitelor şi taxelor în PIB – denumită sintetic rata fiscalităţii fiscalitate – este un indicator macroeconomic ce caracterizează media „poverii fiscale” într-o ţară . Faptul că trebuie să plăteşti impozite este, pentru cetăţeanul de astăzi, un lucru firesc. Stabilirea nivelului impozitelor este, însă, o problemă cu implicaţii importante atât pentru contribuabili, cât şi pentru autorităţile statului. La nivelul mentalului social, politica fiscală este socotită adesea nu doar un rău necesar ci şi un lucru benefic, atâta vreme cât nivelul prelevărilor obligatorii nu depăşesc un anumit prag de suportabilitate. Această percepţie a fost întărită de apariţia fondurilor de pensii şi a asigurărilor medicale de stat.

Nivelul mediu al impunerii are relevanţă nu numai pentru contribuabili, ci şi pentru buget. Pentru contribuabil, un nivel ridicat al impunerii înseamnă o „povară fiscală” mai mare, o diminuare a puterii de cumpărare a veniturilor sale. Nivelul ridicat de impunere are efectul de descurajare a acţiunii economice, cu efecte asupra îngustării bazei de impozitare, determinând efecte negative asupra veniturilor bugetare.

Din punct de vedere bugetar, insuficienţa veniturilor sau creşterea lor nesatisfăcătoare determină tendinţa de creştere a nivelului de impunere, fie prin creşterea cotelor de impunere la impozitele deja existente, fie prin introducerea unor noi impozite. În general, îngreunarea fiscalităţii atrage frânarea activităţii economice, cu efecte nefavorabile atât pentru starea economiei în ansamblu, cât şi pentru fiecare contribuabil.

Pentru determinarea unui nivel de impunere rezonabil teoria financiară propune diferite soluţii. Spre exemplu, modelul lui A. Laffer urmăreşte determinarea unui nivel de impunere optim, prin realizarea unui maxim de încasări fiscale în condiţii de echilibru general cerere/ofertă.

Presiunea fiscală poate fi interpretată:

- din perspectiva plătitorului de impozite

Presiunea fiscală exprimă gradul de supunere a contribuabilului la suportarea sarcinii fiscale stabilite de lege. Chiar denumirea de presiunea fiscală este de natură să sugereze că ea semnifică pentru plătitor o sarcină, o obligaţie. De aceea, mărimea presiunii fiscale arată ce parte procentuală din venitul care constituie materia impozabilă va fi sustrasă pentru nevoile generale ale societăţii. Creşterea coeficientului presiunii fiscale indică o creştere a prelevării relative la bugetul statului, adică o reducere relativă a venitului disponibil, în timp ce o reducere a sa semnifică păstrarea unei mai mari părţi din venitul câştigat de către individ la dispoziţia acestuia. Modificarea ratei marginale a impozitării sau a presiunii fiscale semnifică, în cazul creşterii, o penalizare (descurajare) a efortului de mărire a venitului, iar, în cazul scăderii, o premiere (încurajare) a acestui efort de mărire a venitului.

- din perspectiva statului încasator de impozite

Mărimea presiunii fiscale indică ce parte din venitul naţional creat de către agenţii economici urmează să se constituie ca venituri bugetare pe calea impozitării. Pentru stat, creşterea presiunii fiscale indică o relaxare a mecanismului de finanţare a cheltuielilor bugetare (a deficitului bugetar), în timp ce o scădere a lui atenţionează asupra tensionării acoperirii deficitului bugetar. Din perspectiva statului, este importantă şi semnificaţia legată de politica economică, în speţă de politica fiscală. Astfel, în perioadele de inflaţie, când este necesară reducerea masei monetare aflate în circulaţie, statul procedează la o creştere a presiunii fiscale, în timp ce în perioada de recesiune, când trebuie stimulată cererea, statul reduce presiunea fiscală, lăsând mai multe venituri la dispoziţia consumatorilor. În ceea ce priveşte valoarea ratei marginale a presiunii, o creştere a ei va fi rezultatul unei politici restrictive (de descurajare a cererii), iar o diminuare a ei va fi semnalul unei politici expansive a cererii.

- din perspectiva teoriei economice şi a teoriei finanţelor publice

Deşi mărimea absolută a coeficientului presiunii fiscale este destul de sugestivă, indicând raportul în care venitul naţional se împarte între consumul de bunuri private şi consumul de bunuri publice, mult mai relevant este să se analizeze dinamica acestui coeficient. Mai mult decât atât, este interesant de analizat modul în care cei doi factori implicaţi în definirea conceptului de presiune fiscală – mărimea impozitului, legată de mărimea şi structura ratelor individuale de impozitare, pe de o parte şi mărimea materiei impozabile, pe de altă parte – contribuie la variaţia coeficientului de presiune fiscală. Astfel, dacă se constată o creştere a coeficientului de presiune fiscală în timp ce materia impozabilă s-a menţinut la nivelul anterior, înseamnă că s-a produs o modificare de structură a ratelor individuale de impozitare (de exemplu, pe tranşe de venituri sau pe categorii de venituri), care descurajează activitatea economică. Dacă, dimpotrivă, se constată o scădere sau menţinere a coeficientului de presiune fiscală în timp ce volumul materiei impozabile a crescut, atunci înseamnă că structura ratelor de impozitare este stimulativă pentru agenţii economici.

În ceea ce priveşte efectele presiunii fiscale există două categorii de efecte ale presiunii fiscale: efecte economice şi efecte sociale. Cele două categorii de efecte se intercondiţionează în formarea şi modificarea comportamentului agenţilor economici sub impactul presiunii fiscale.