Rolul Instituțiilor Financiare în Gestionarea Crizei Actuale

Rezumat: Lucrarea analizează atât aspecte teoretice cât şi practice asupra efectelor pe care le are criza asupra instituţiilor financiare şi rolul pe care îl au aceste instituţii în gestionarea crizei actuale. Instituţiile financiare şi bancare joacă un rol primordial în înfăptuirea politicii economico-financiare a statului şi a obiectivelor economico-sociale, având menirea de a influenţa şi dirija toate actele economice.

Cauza profundă a crizei financiare a fost lichiditatea abundentă creată de principalele bănci centrale ale lumii (FED, BOJ) şi de dorinţa ţărilor exportatoare de petrol şi gaze de a limita aprecierea monedei. Principala provocare o constituie ajustarea principiilor care ghidează reforma sistemului financiar internaţional, în principal referitor la transparenţă, îmbunătăţirea reglementărilor privind contabilitatea titlurilor, asigurarea externalizările raţionale din punct de vedere privat dar socialmente ineficiente reglementării adecvate a pieţelor, firmelor şi produselor financiare, asigurarea integrităţii pieţelor financiare (privind manipularea pieţei şi frauda), şi întărirea cooperării între instituţiile financiare ale lumii (modernizarea structurilor de guvernanţă ale FMI şi ale Băncii Mondiale).

Instituţiile financiare care au întâmpinat probleme datorită crizei financiare fie au fost declarate în stare de faliment, au fost retrase de la tranzacţionare de pe burse fiind apoi preluate parţial sau integral de alte bănci sau grupuri de bănci.

Cuvinte cheie: criză,cauze, efecte, instituţii financiare

Introducere

Criza financiară şi economică actuală pare să fie fără precedent în ultima jumătate de secol. Recesiunea economică se extinde în SUA, Europa şi Japonia şi se conturează a fi mult mai dureroasă decât căderea economică din 1981-1982. O masivă scădere a încrederii atât la nivelul sectorului de afaceri, cât şi la nivelul consumatorilor, ambele răspunzând prin restrângerea cheltuielilor, este în plină derulare. Guvernul Statelor Unite şi unele guverne din Europa, încercând să refacă stabilitatea, au naţionalizat părţi ale propriilor sectoare financiare într-o măsură care contrazice însăşi bazele capitalismului modern. Întreaga lume pare astăzi că îşi schimbă cursul, îndreptându-se către o perioadă în care rolul statului va fi mai mare, iar cel al sectorului privat va fi mai mic. Aceasta va fi probabil cea mai dramatică consecinţă a crizei actuale.

Mulţi apreciază că actuala criză financiară îşi are rădăcinile în scăderea dramatică a preţului locuinţelor în SUA sau în căderea pieţei creditului pentru locuinţe. Această viziune este cel puţin incompletă. Cauzele fundamentale ale crizei financiare sunt mai adânci, atât de natură macroeconomică, cât şi de natură microeconomică.

Pe termen scurt principala provocare o constituie găsirea soluţiilor care să restabilească încrederea investitorilor şi a consumatorilor. Pe termen lung principala provocare o constituie ajustarea principiilor care ghidează reforma sistemului financiar internaţional, în principal referitor la transparenţă, îmbunătăţirea reglementărilor privind contabilitatea titlurilor, asigurarea externalizările raţionale din punct de vedere privat dar socialmente ineficiente reglementării adecvate a pieţelor, firmelor şi produselor financiare, asigurarea integrităţii pieţelor financiare (privind manipularea pieţei şi frauda), şi întărirea cooperării între instituţiile financiare ale lumii (modernizarea structurilor de guvernanţă ale FMI şi ale Băncii Mondiale).

Contextul macroeconomic – cauzele declanşări crizei

Criza financiara s-a declanşat iniţial în Statele Unite. Administraţia condusă de preşedintele George W. Bush, dominată de propovăduitorii "economiei de piaţa liberă", a degradat autoritatea organelor responsabile cu reglementarea instituţiilor financiare şi a dat mana libera "scamatorilor" financiari. Aceştia s-au implicat masiv în activităţi "creative" dubioase.

În absenţa unor limite impuse şi sancţionate de autorităţile statale, unele bănci, fonduri de investiţii si societăţi de asigurare, fără sa aibă acoperirea necesara, au acordat împrumuturi considerabile unor "clienţi" care nu aveau capabilitatea de a-şi plăti ratele. Împrumuturile respective, având dobânzi apreciabile, au fost "reîmpachetate" in devize complexe, toxice si aparent atractive, care, ulterior, au fost vândute profitabil ca produse financiare legitime multor investitori autohtoni si străini.

Pe 7 septembrie doua instituţii de credit ipotecar susţinute de guvernul SUA, Fannie Mae şi Freddie Mac intră sub control guvernamental, în încercarea de a fi salvate de la faliment. Duminica, 14 septembrie, Lehman Brothers, una dintre cele 5 mari bănci de investiţii, demarează procedurile de faliment după ce Federal Reserve Bank (Fed) refuză să o ajute financiar. Se pare că numeroasele nereguli şi volumul mare de active toxice au stat la baza acestei decizii a Fed.

Panica ia amploare. O alta banca de investiţii, Merrill Lynch, este preluată în aceeaşi zi de Bank of America. Luni 15 septembrie majoritatea acţiunilor cad la bursa. Marţea AIG (American International Group), cea mai mare firma de asigurări din lume, se confrunta cu o criză acută de lichidităţi. În lipsa altor finanţatori, Fed o creditează cu 85 miliarde USD în schimbul a 79,9% din acţiuni.

Până la sfârşitul săptămânii pieţele sunt în criză, fiind salvate de la colaps de o injecţie de lichidităţi de 105 miliarde USD de la Fed. Organismele de reglementare din majoritatea ţărilor dezvoltate iau măsuri de oprire a colapsului.

Evenimentele se precipita. În SUA un plan de salvare în valoare de 700 miliarde USD este supus aprobării senatului. Criza de lichiditaţi loveşte din ce în ce mai multe instituţii financiare din toata lumea. Guvernele sar în sprijinul instituţiilor financiare, dar în unele ţări situaţia devine dramatică. Ungaria, Ucraina şi Islanda sunt salvate de la blocaj financiar de UE, FMI şi Banca Mondiala. Bursele cad spectaculos, volatilitatea este maximă.

Practic, încrederea în sistemul financiar este minimă. Băncile nu au de unde să obţină credite pe termen scurt, fiind puse deseori în imposibilitate de plată. Creditul devine foarte scump, fapt care afectează şi companiile şi populaţia care deţine împrumuturi.

Încercând să prevină falimentarea în masă a băncilor şi a fondurilor de asigurare, guvernanţii din America şi din Europa Occidentală au naţionalizat o mare parte din sistemul financiar autohton. Ceea ce contravine principiilor capitalismului modern şi împuterniceşte statul în detrimentul sectorului privat, depreciază validitatea "valorilor" asociate cu piaţa "libera" şi erodează imaginea modelului economic promovat de Statele Unite în restul lumii.

Intervenţiile fără precedent ale guvernanţilor, prin infuzii masive de fonduri "împrumutate" în sistemul financiar, prin achiziţionarea de acţiuni în instituţiile falimentare şi prin reducerea impozitelor, nu garantează restabilirea încrederii publicului în sistemul bancar, în fondurile imobiliare şi de investiţii şi în capabilitatea autorităţilor de a reglementa pieţele de credit ca să prevină speculaţii toxice, abuzuri şi corupţie