Sistemul bancar în Suedia comparativ cu Finlanda

Sistemul bancar al Suediei comparativ cu sistemul bancar al Finlandei

Sectorul bancar este unul dintre cei mai importanți factori ai economiei unei țări. Pentru ca economia unei țări să fie puternică trebuie în primul rând sistemul său să fie puternic. Sistemul bancar este „coloana vertebrală„ a sistemului financiar al unei țări. Este factorul decisiv pentru dezvoltarea economiei naționale, asigurând lichiditate pentru finanțarea sectoarelor dinamice ale economiei și inovatorilor de investiție.

Conexiuni

În Suedia, Banca Sveriges Risksbank a fost creată în anul 1668, prin înlocuirea Băncii Stockholm-ului, și cu dobândirea dreptului de a emite bancnote. Banca Centrală asigură stabilitatea financiară și exercită controlul asupra sistemului de plăți iar Autoritatea de Supraveghere Financiară este responsabilă cu supravegherea activității bancare. În Finlanda, banca Soumen Pankki a fost formată în anul 1811. Aceste 2 bănci dețin 90% din active și 85% din pasive.

Aceste țări prezintă scopuri comune, din punctul de vedere al instituțiilor monetar-bancare, datorită istoriei lor și datorită interacțiunii dintre modificările structurale în sistemul financiar. Mai mult, cele două țări prezintă un nivel ridicat al omogenității culturale, iar instrumentele lor financiare continuă să coopereze în regiune, într-un climat favorabil (dețin un total de 24 de milioane de locuitori și un PIB egal cu al Spaniei plus Portugalia), constituind o piață integrată, care o plasează printre cele mai mari 10 piețe din lume.

Banca Suediei, Sveriges Riksbank, este cea mai veche bancă centrală din lume, datând din anul 1668, când a înlocuit banca emitentă a primelor bancnote Stokholm Banco (cunoscută ca Palmstruchska Banken). Sub auspiciile Parlamentului, Banca centrală a promovat băncile private (în secolul al XIX-lea) cu scopul dezvoltării industriei și comerțului suedez. Sistemul băncilor private și al băncilor comerciale s-a dezvoltat în Suedia doar după ce băncile centrale au fost înființate.

În pofida apariției cu întârziere a băncilor comerciale, în Suedia ele constituie, în prezent, cazul extrem al dominării economiei. La jumătatea anilor ’80, cele mai mari două bănci comerciale dețineau acțiuni strategice în majoritatea firmelor nefinanciare, multe din ele fiind clasate printre primele 1000 de societăți din lume. Guvernul Suediei acceptă o astfel de concentrare a capitalului și a puterii cu scopul centralizării deciziilor economice și pentru înfăptuirea strategiilor de export.

În Suedia precum și în Finlanda, sistemele financiare au fost dominate de marile bănci naționale, protejate de competiția externă, dar supuse unor reglementări și controale excesive. Situația s-a modificat la jumătatea anilor ’80, când au fost eliminate restricțiile de creditare, iar țările nordice s-au deschis, pentru fluxurile internaționale de capital, noi piețe fiind create pentru activele financiare. Deschiderea noilor piețe a condus la un boom al creditului, la creșterea ratei inflației și la „bule speculative” pe piețele acțiunilor și proprietăților, generate de influxuri masive de capital.

În același timp, exporturile scandinave industriale au intrat în declin în anii ’90, când Bundesbank a început să frâneze inflația produsă, ca urmare a reunificării Germaniei. Astfel, rata inflației, în Suedia, a crescut rapid, înregistrând niveluri considerabile, antrenând o severă criză a băncilor scandinave. Această criză s-a derulat pe o perioadă de câțiva ani și a provocat importante modificări în peisajul sistemului financiar, care a fost profund transformat prin fuziuni și achiziții, astfel încât numai câteva bănci interne și societăți de asigurări mai figurau printre marile grupuri financiare.

Mai mult, cele două țări au început să se diferențieze prin regimul politicii monetare și al ratelor de schimb. Finlanda și Suedia au fost membre ale Sistemului Monetar European. Finlanda a fost membru fondator al Uniunii Monetare Europene, în timp ce Suedia a optat pentru aderarea mai târzie.

Suedia

Deși banca Centrală a Suediei, Sveriges Riksbank, este cea mai veche bancă centrală din lume, totuși aceasta și-a dobândit independența operațională doar prin legea din anul 1999 (în ceea ce privește păstrarea stabilității monedei naționale). De asemenea, Banca Centrală promovează un sistem de plăți eficient și asigură stabilitate sistemului financiar în totalitate, în timp ce supravegherea instituțiilor financiare individuale revine Autorității de Supraveghere Financiară (Finansincpektionen).

Banca Centrală este condusă de un consiliu de Administrație format din 6 membri, numiți de consiliul general pe o perioadă de 6 ani. Pentru asigurarea transparenței în materie de politică monetară, toate deciziile sunt publicate imediat. În înfăptuirea politicii monetare, banca centrală controlează nivelul ratei de dobândă pe termen scurt, principalul instrument pentru înfăptuirea acestui scop fiind „rata repo” a dobânzii, respectiv rata de dobândă utilizată în acordurile de răscumpărare. Atunci când majorează rata „repo”, banca transmite semnale cu privire la intenția de a diminua inflația, iar atunci când reduce „rata repo” semnalează dorința de a sprijini expansiunea creditului și a investițiilor.

Ca și Germania, Suedia are tradiția băncilor universale, marea majoritate a băncilor oferind servicii de retail, servicii globale și de investiții.

Băncile reprezentative ale Suediei

Principala caracteristică a sistemului bancar suedez este dominația celor patru bănci (care dețin mai mult de 85% din activele totale bancare: SEB , Handelsbanken, Nordbanken și Förenings Sparbanken. Primele două sunt bănci comerciale cu tradiție în relațiile cu societățile industriale, iar ultimele două sunt ancorate în alte segmente ale activității bancare.

Banca SEB a fost fondată de dinastia Wallenberg, care a dominat imperiul industrial scandinav în secolul al XX-lea și continuă să exercite o puternică influență asupra firmelor (până în anii ’90 legea permitea emisiunea de acțiuni cu drepturi de vot diferențiate. Dinastia Wallenberg avea capacitatea de a menține societățile sub control cu un număr relativ redus de titluri; la jumătatea anilor ’80 drepturile lor de vor excedau deținerile de capital, paritatea fiind de 100 la 1).

Dintre firmele care se află sub dominația Wallenberg-ilor pot fi citate: Alfa Laval, Astra, Atlas Copco, Electrolux, Ericsson, SAS, Scania, SKF, Swedish Match, ca firme multinaționale. Banca SEB deține 22% din totalul activelor celor 123 de bănci.

Banca Handelsbanken, cealaltă bancă veche comercială, deține 29% din totalul activelor bancare, dar sfera sa de influență în sectorul nefinanciar este mai redusă.

În schimb, Nordbanken s-a orientat către privatizarea la jumătatea anilor ’80, când piața creditului în Suedia a fost dereglementată. Între anii1990-1992, această bancă a suferit pierderi semnificative ca urmare a deciziei guvernului de a achiziționa toate acțiunile și de a instaura proprietatea de stat. La jumătatea anilor ’90, banca a fost iarăși privatizată.

Cea de-a patra bancă importantă ca dimensiune Förenings Sparbanken a fost fondată în anul 1997, când s-a produs fuziunea dintre Centrala industriilor de credit din agricultură cu cele mai importante bănci de economii.

Din cele patru bănci enunțate, primele două domină segmentul investițiilor și al operațiunilor corporative pe piața bancară, în timp ce ultimele două dețin o poziție puternică în cadrul operațiunilor de retail banking.