Surse de Finanțare a Proiectelor Investiționale

SURSE DE FINANŢARE A PROIECTELOR INVESTIŢIONALE

1.1. SURSE INTERNE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR

Succesul activităţii investiţionale în mare parte este determinat de asigurarea financiară a acesteia.

Finanţarea investiţiilor constituie o etapă semnificativă în procesul investiţional, în cadrul căreia, urmare a deciziei de investiţii, resursele financiare se înglobează în bugetul investiţiei şi pot fi utilizate pentru plăţi în vederea realizării proiectului.

În fapt, prin decizia de a investi are loc alegerea între investiţia internă în active fizice (corporale) şi investiţia externă. Prin decizia de a finanţa are loc alegerea între resursele proprii şi resursele împrumutate sau atrase de finanţare.

Mecanismul finanţării investiţiilor implică acţiuni corelate privind: determinarea necesarului de finanţare; stabilirea structurii corespunzătoare a capitalului permanent; evaluarea costului resurselor de finanţare pe termen mediu şi lung.

Prin intermediul planului de finanţare a investiţiilor sunt puse într-un raport de balanţă programul de investiţii alcătuit din portofoliul de proiecte de investiţii ce urmează a fi înfăptuite şi resursele de care investitorul dispune sau le va putea mobiliza. Esenţial este dacă investitorul poate mobiliza resursele necesare din finanţare internă sau din finanţare externă. Astfel, problema atragerii resurselor de capital trebuie cercetată sub două aspecte interdependente: după sursele şi metodele de finanţare.

Structura de finanţare a investiţiilor se bazează pe finanţarea internă şi pe finanţarea externă.

Finanţarea internă se bazează pe resursele generate în economia agentului economic investitor, şi anume: o parte din profitul net destinat a fi investit, rezerve formate în urma repartizării profitului, sume din valorificarea rezultatelor casării mijloacelor fixe, sume din vânzarea şi cesiunea unor imobilizări.

În cazul iniţierii unui proiect nou întreprinzătorul trebuie să dispună de un capital al său. În condiţiile actuale aceasta este indispensabil, deoarece în luarea deciziilor de a susţine un proiect, băncile, cât şi autorităţile publice pun ca condiţie volumul minim al acestor resurse proprii. Investiţia întreprinzătorului şi a partenerilor săi este cea mai importantă şi mai utilizată sursă de finanţare. Mărimea acestea depinde de originalitatea şi eficienţa ideii de afacere, economiile proprietarului, natura şi valoarea bunurilor sale personale, ce pot fi ipotecate, capacitatea proprie de împrumut.

În practica internaţională investiţia proprie, în companiile medii şi mari, constituie 2/3 din totalul finanţării. Această regulă este justificată din următoarele aspecte:

1. dacă proprietarul nu va contribui, în mod substanţial, cu capitalul său propriu în proiect, potenţialii investitori nu vor putea fi convinşi să-şi rişte banii;

2. cu cât investiţia întreprinzătorului acoperă o parte mai mare din capitalul necesar afacerii, cu atât mai mari vor fi şi drepturile sale de control şi de proprietate asupra firmei;

3. furnizarea de către întreprinzător a unui capital cu volum mic poate însemna că întregirea resurselor financiare, necesare pentru realizarea proiectului se va face prin credite şi împrumuturi cu sume mari.

La întreprinderile care deja activează, investiţiile pot fi finanţate din următoarele surse, prezentate în ordinea afectării lor:

Rezervele sunt constituite din profitul pe care întreprinderea îl capitalizează în scopul autofinanţării activităţii. Rezervele se creează din profitul rămas la dispoziţia întreprinderii, adică din profitul net după plata dividendelor către acţionari. Sunt de mai multe feluri:

• rezerve prevăzute de legislaţie;

• rezerve prevăzute de statut;

• alte rezerve.