Tranzacțiile Futures și cu opțiuni pe indici bursieri

1. TRANZACTIILE COMERCIALE FUTURES

Una din cele mai recente creaţii în materie bursieră o constituie contractele futures pe instrumente financiare – valutare. Cunoscute în SUA încă din anii `70 prin activitatea de la Chicago şi New Zork, ele se extind şi în Europa Occidentală, în urma deschiderii pieţei futures la bursa londoneză în 1982, iar ulterior, şi în Extremul Orient. Chicago, locul de naştere al acestui tip de operaţiuni, deţine şi în prezent jumătate din deverul mondial; operaţiunile financial futures reprezentau în 1990 80% din volumul tranzacţiilor la Chicago Mercantile Exchange – CME – şi la Chicago Board of Trade – CBOT. Poziţia pieţei de la Chicago este însă în declin, fiind concurată de alte pieţe, formate ulterior la Londra, Paris, Frankfurt, Tokio, Bruxelles, Sydney, precum şi într-o serie de noi centre financiare: Singapore, Hong Kong.

Pieţele futures cu instrumente financiare valutare s-au format prin extinderea principiilor care guvernează activitatea pieţelor futures pentru mărfuri asupra activelor monetare în speţă valute sau diferitelor titluri financiare: bonuri de tezaur, obligaţiuni, depozite în eurodolari.

În 1975, profesorul Richard Sandor a avut ideea să creeze la CBOT prima piaţă futures pe active financiare propriu-zise, lansând contracte pe creanţele ipotecare ale Asociaţiei Naţionale Generale de Ipotecare din SUA. În felul acesta piaţa financiară futures s-a impus alături de piaţa comercială futures ca unul din sectoarele cele mai dinamice ale activităţii bursiere.

Contractul futures este un instrument financiar cu elemente standardizate, cu excepţia preţului contractului care este marcat zilnic la piaţă, a cărui lichidare se poate realiza fie prin predarea sau primirea activului ce constituie obiectul contractului, fie printr-o tranzacţie de sens contrar, printr-o compensare pe piaţa futures.

Deosebirile faţă de alte tipuri de contracte la termen pot fi sintetizate după cum urmează:

• comparativ cu contractul forward, contractul futures are piaţă secundară, iar preţul acestuia nu este fix;

• comparativ co contractul de opţiuni, contractul futures este un acord ferm pentru un act determinat, cu scadenţa în viitor.

Activele ce constituie suport al contractelor futures pot fi:

o mărfuri: metale, mărfuri fluide, produse energetice, cereale, seminţe oleaginoase etc.;

o produse financiare: valute (contracte introduse în 1972 la Chicago Mercantile Board); rata dobânzii (introduse în 1975 la Chicago Board of Trade) şi indici bursieri (contracte oferite pieţei pentru prima dată în 1982 de către International Options Market, o diviziune a Chicago Mercantile Board).

Cele mai importante pieţe pe care se tranzacţionează contracte futures sunt: în Statele Unite ale Americii: Chicago Board of Trade – CBOT, Chicago Mercantile Exchange – CME, International Monetary Market – IMM; în Marea Britanie: London International Financial Futures Exchange – LIFFE; în Franţa: Marche a Terme International de France – MATIF; în Asia: Tokyo Stock Exchange – TSE, Singapore Mercantile Exchange – SIMEX, Hong Kong Futures Exchange – HKFE.

Caracteristicile generale ale unui contract futures sunt:

- condiţiile contractului sunt standardizate în ceea ce priveşte natura activului-suport şi cantitatea contractată, numită şi unitate de tranzacţie. Toate contractele futures pe acelaşi activ standardizat formează un gen de contracte futures;

- fiecare contract futures are un anumit termen de executare, o lună în care urmează să aibă loc lichidarea. Contractele pe un anumit activ cu aceeaşi scadenţă formează o specie a contractului pe acelaşi activ;

- preţul contractelor futures se stabileşte în bursă, prin procedura specifică de negociere şi contractarea a acestei pieţe reglementate, fiind expresia raportului dintre cererea şi oferta pentru fiecare contract standardizat, deci valoarea contractului este variabilă;

- contractul futures este actualizat zilnic sau „marcat la piaţă”, astfel încât pierderile uneia dintre părţile contractante sunt transferate ca venituri celeilalte părţi;

- lichidarea contractului se poate realiza fie prin încasarea sau plata sumei în numerar reprezentând marja cumulată a contractului, fie prin lichidarea poziţiei printr-o operaţiune de sens contrar, respectiv o compensare. În cazul contractelor futures la care executarea nu se poate realiza prin predarea unui activ fizic sau a unui titlu financiar – contractele pe indici de bursă – livrarea se face totdeaunea printr-o lichidare cash.

Operatori de pe piaţa futures, în funcţie de scopul urmărit, pot fi:

-hedgeri, investitori în alte active care se protejează printr-un contract futures împotriva pierderii generate de fluctuaţia preţului activului iniţial;

-arbitrajori, respectiv vânzători şi cumpărători de contracte futures care speră să obţină câştig din diferenţele de preţ de pe pieţe diferite sau din momente diferite;

-speculatori, operatori care îşi asumă riscuri importante pentru a obţine profit din fluctuaţia preţului contractelor futures.

Vânzătorul unui contract futures este deţinătorul unei poziţii „short”, iar cumpărătorul are o poziţie „long”, aşteptând ca preţurile să crească.

Elementele contractelor futures sunt standardizate prin reglementările pieţei pe care se tranzacţionează respectivele contracte.

Elementele standardizate ale contractelor futures pot fi considerate angajamente uniformizate şi bine precizate ca un activ cu trăsături predefinite să fie livrat la un anumit moment în viitor. Contractul specifică şi fluctuaţia minimă a preţului sau mărimea pasului „tick”, care restrânge mişcarea preţului într-o zi de tranzacţionare. Pentru protecţia operatorilor, a clienţilor şi a pieţei, prin reglementările bursei la care se tranzacţionează fiecare contract futures se stabileşte un nivel zilnic de oscilaţie a preţului faţă de ziua precedentă, denumit limită de oscilaţie. Unitatea de tranzacţionare este elementul care stabileşte cantitatea în funcţie de care se determină valoarea contractului.

1.1. Natura pietelor futures

Tranzactiile cu lichidare la un anumit termen de la incheierea contractului au aparut cu cateva secole in urma pe piata de marfuri. Prin perfectionarea acestui tip de tranzactii si extinderea lor la operatiunile cu valuta si active financiare s-au conscrat in practica de afaceri doua categorii de contracte la termen:

a)-anticipate (forward) si

b)-viitoare (futures).