Extras din referat
“Vreau sa aflu ce principii fundamentale a urmat Dumnezeu in creaarea Universului. Altceva nu ma intereseaza.”
Albert Einstein
1879 - 1955
Născut în Germania, ca fîu al unui industriaş evreu, Einstein a prezentat, încă din copilărie, serioase dificultăţi de adaptare la şcoală, profesorii considerându-l un copil-problemă, care nu vrea să înveţe. Peste ani, Einstein a enunţat Teoria Relativităţii, s-a bucurat de recunoaştere mondială, a fost urmărit de nazişti şi, în cele din urmă, silit să îşi părăsească ţara şi să fugă în Statele Unite ale Americii. Faptul că a contribuit, chiar şi indirect, la crearea bombei atomice, el, care toată viaţa sa a fost un luptător pentru pacea mondială, a constituit o sursă de frământări şi procese de conştiinţă pentru omul de ştiinţă, care a devenit simbolul secolului al XX-lea.
Părinţii săi
Tatăl lui Albert Einstein, Hermann, era un mic întreprinzător, aşa cum erau cei mai mulţi evrei, care trăiau în Europa, în acea perioadă. După naşterea lui Albert, familia s-a mutat la Miinchen, iar Hermann împreună cu fratele său lacob au pus bazele unui atelier de producere a echipamentelor electrice. Pentru mult timp, afacerea nu a mers bine. în ciuda acestui fapt, Hermann a rămas un om bun şi vesel.
Perioada copilariei
In copilărie, geniul lui Albert Einstein era departe de a se întrevedea. Era un copil retras, fapt pentru care era adesea batjocorit de către colegii de şcoală. Nu era un elev strălucit, în schimb, îi plăcea să citească tot felul de cărţi de popularizare a ştiinţei.
Avea obiceiul să analizeze detaliat, din orice punct de vedere, orice gând, idee sau informaţie pe care o avea. păstrând însă tăcerea până când considera că mintea sa a epuizat acest subiect, lucru ce îi determina pe cei din jurul său să creadă că este retar-dat şi să-l dispreţuiască. Vedea şi observa lucruri pe care alţi copii de vârsta sa nici nu puteau să le conceapă. Această capacitate a sa va fi renumită în viitor, însă, în copilărie, micuţul Albert era considerat „îndărătnic" şi diferit.
Adolescenta
La vârsta de 11 ani, Albert Einstein a început să frecventeze un gimnaziu din München, care oferea o educaţie de elită. Era o şcoală care funcţiona pe baza modelelor militare ale Germaniei. Când a ajuns la vârsta de 15 ani, afacerile tatălui său nu mergeau prea bine în Germania, acesta hotărând să-şi caute norocul şi în altă parte. Şi-a mutat atelierul într-un oraş mic, de lângă Milano. Aşadar, familia sa a plecat în Italia, lăsându-l pe Albert singur, în Munchen, pentru a-şi continua studiile, într-o şcoală pe care el o detesta. La scurt timp, ajutat de un doctor, a fugit din Germania pentru a evita serviciul militar si pentru a se reintalni cu familia sa in Italia.
Conținut arhivă zip
- Albert Einstein.ppt