Litoralul românesc al Mării Negre - tendințe reabilitare

Litoralul romanesc al Marii Negre se intinde de la Delta bratului Chilia la nord, pana la granita cu Bulgaria, la sud, avand o lungime de cca. 243 km.

Din punct de vedere geomorfologic si genetic, se pot individualiza doua unitati (plansa 1):

- Unitatea nordica (165 km), situata intre Musura si Capul Midia, reprezinta zona litorala a Deltei Dunarii si a complexului lagunar Razim – Sinoe ;

- Unitatea sudica (cca 75 km), intre capul Midia si Vama Veche, cu doua subunitati : a) subunitatea de tranzitie, cap Midia – cap Singol si b) subunitatea sudica, cap Singol – Vama Veche.

In prezent, intreg litoralul romanesc al Marii Negre se afla intr-o intensa si continua degradare prin eroziune marina. Procesele de eroziune a litoralului, precum si de dinamica a sedimentelor si a apei din zona costiera, constituie obiectul unor studii detaliate si a unui program de urmarire anuala, in vederea gasirii unor solutii de limitare a efectelor de degradare si de reabilitare ambientala. Studiul si supravegherea proceselor de eroziune a litoralului, precum si raportarea starii lui ambientale sunt abordate de mai multe institutii : Institutul National de Geologie si Geoecologie Marina - GEOECOMAR, Institutul National de Cercetare ,Dezvoltare Marina – Grigore Antipa, Institutul National de Hidrologie, fiecare dintre acestea studiind aspecte specifice.

Monitoringul multianual al litoralului a evidentiat tendinta generala de degradare prin eroziune, chiar daca intensitatea fenomenului variaza de la an la an.

1. Evolutia fenomenului de eroziune costiera in ultimii 30 de ani si starea actuala a liniei tarmului romanesc al Marii Negre

Unitatea Nordica

In aceasta unitate, litoralul este reprezentat de cordoane litorale (grinduri) cu altitudini joase (sub 2 m deasupra nivelului marii), formate din sedimente nisipoase, care fie bordeaza arealele mlastinoase din campia deltaica marina, fie separa de mare lagune si limane. Plajele si cordoanele litorale din aceasta unitate sunt constituite din nisip de origine dunareana, la care se adauga in proportii diferite material organogen (fragmente de cochilii).

Incepand cu bratul Sulina spre sud, aproape pe intreaga extindere a unitatii, linia de tarm se retrage datorita eroziunii marine. Rata maxima a retragerii pentru zona situata intre bratele Sulina si Sf. Gheorghe este, pe anumite sectoare (ex : in dreptul lacului Rosulet), de peste 20 m /an. La sud de bratul Sf. Gheorghe si in fata deltei lui secundare, retragerea liniei de tarm a insulei Sahalin este, de asemenea, de ordinul a 10 – 15 m/an. Mai spre sud, in zona Ciotica – Perisor, se inregistreaza retrageri de 5 – 15 m/an, iar in zona Periteasca – Portita – Periboina, de 5 – 20 m/an (fig.1).

Se apreciaza ca in zona Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii, plaja a pierdut din suprafata in ultimii 35 de ani, peste 2400 ha ( cca. 80 ha /an), in timp ce acumularile au fost de numai 200 ha (cca 7 ha/an).

Unitatea sudica

Unitatea sudica este caracterizata prin preponderenta tarmurilor cu faleza, intrerupte pe alocuri ( Mamaia, Eforie, Costinesti, Olimp – Mangalia) de cordoane litorale, care separa lagune si /sau lacuri de mare (plansa 1). Sursa materialului sedimentar care formeaza aceste cordoane litorale este in principal (80 – 90%) de natura carbonatica biogena (fragmente de cochilii). Restul materialului provine din erodarea falezelor, transport dinspre larg, abraziunea digurilor si din alimentarea artificiala cu nisip a plajelor turistice. Falezele sunt atat active, expuse direct actiunii marii, cat si inactive, separate de mare prin cordoane litorale si lagune. In faleze se inregistreaza o succesiune de nivele de loess, separate prin paleosoluri, avand in baza un orizont de argile rosii villafranchiene, care stau pe calcarele organogene sarmatiene.

La fel ca si in sectorul nordic, jumatatea sudica a litoralului romanesc se afla intr-un proces de eroziune. Infiltratiile apelor de suprafata pana la nivelul de argile rosii determina alunecari importante ale falezelor. La aceasta se adauga, desi intr-o mai mica masura, abraziunea directa a valurilor asupra bazei acestora. Retragerea medie a falezelor este apreciata in unele sectoare la cca. 50 cm/an, procesul fiind intermitent. Cordoanele litorale se caracterizeaza printr-un deficit sedimentar accentuat, ceea ce conduce la o eroziune continua a acestora. In aceasta parte a tarmului romanesc, unele lucrari de protectie au stabilizat anumite sectoare de tarm, dar altele sunt intens erodate : plaja din dreptul Taberei Internationale (Eforie) s-a retras cu 40 m (1981 – 1992) ; partea nordica a plajei Neptun s-a retras cu 24 m (1981-1992) ; plaja Venus – Saturn s-a retras cu 36 m (1983-1992).