Modelul suedez de dezvoltare socio-economică

1. Introducere

La mijlocul secolului al XIX-lea, Suedia era una dintre cele mai sărace ţări din Europa. Pentru o ţară cu doua milioane de locuitori, dintre care 70% lucrau pământul, în general, în condiţii mizerabile, părea imposibil să recupereze întârzierea faţă de ţările industrializate ca Marea Britanie, Franţa, Belgia sau Germania. Un secol mai târziu, după un “zbor” spectaculos, Suedia este una dintre ţările industrializate cele mai dezvoltate din lume.

Rezultat al unei guvernări social democrate, aproape neîntrerupte în ultimul secol în Suedia, modelul s-a dovedit a fi un enorm succes pentru primii 20 de ani ai implementării sale şi s-a dovedit eficient în asigurarea unei inflaţii scăzute, a unui grad mare de angajare a forţei de muncă, şi a distribuţiei relativ egale a bunăstării.

Această lucrare îşi propune să definească şi să pună în discuţie particularităţile modelului suedez, identificând elementele centrale care explică succesul ei rapid. De asemenea, vor fi prezentate şi cauzele care au dus la declinul acestui model în ultimii treizeci de ani, cu referiri în special la internaţionalizarea pieţelor de afaceri şi a celor financiare.

2. Modelul suedez de dezvoltare socio – economică

2.1. Reflectarea factorului natural în modelul suedez

Teritoriul ţării ocupă cea mai mare parte a Peninsulei Scandinavia, având un relief variat ce include Alpii Scandinaviei, în vestul ţării, continuat spre est cu o regiune colinară ce coboară spre litoralul cu fiorduri al Mării Baltice, unde se află Golful Botnic. În partea central – sudică se întinde o regiune de câmpie, cu numeroase morene glaciare care dau altitudini mai ridicate şi o mulţime de depresiuni lacustre (peste 90.000 de lacuri). În extremitatea sudică a peninsulei se găseşte o altă regiune mai coborâtă, Gotaland, acoperită cu lacuri şi mlaştini la care se adaugă câmpia vălurită Skania, cu soluri fertile şi peisaje asemănătoare Danemarcei învecinate.

Clima este mai aspră în regiunile nordice, unde are caracter continental, şi mai blândă în partea sudică, unde influenţa marină este puternică. Curentul cald al Golfului din Atlantic imprimă Suediei un climat mai blând decât cel al altor regiuni situate tot în îndepărtatul nord.

La nord de Cercul polar (în län-ul Norrbotten şi în nordul län-ului Västerbotten), soarele nu apune în lunile iunie şi iulie. Mai la sud, în aceleaşi luni, deşi soarele se situează pentru câteva zeci de minute sub linia orizontului, este suficientă lumină la orice oră pentru a depune activităţi diurne fără iluminat adiţional (aşa-numitele nopţi albe). În Stockholm, în luna iunie, noaptea durează doar 3, 4 ore. Pe de altă parte, la mijlocul lui decembrie, capitala se bucură de doar 5 ore şi 30 de minute de lumină.

Jumătate din suprafaţa ţării este acoperită de păduri (mesteacăn, pin, molid). Mai puţin de 10% este teren agricol (cultivat cu ovăz, cartofi, secară, sfeclă de zahăr, grâu). Există 16 parcuri naturale şi 753 de rezervaţii de stat şi alte rezervaţii care protejează flora tipică de tundră sau taiga, fauna polară sau de pădure temperată. De altfel, Suedia a fost prima ţară din Europa care, în 1910, a delimitat un Parc Naţional, prezervând astfel unele din ultimele zone de sălbăticie de pe continent.

2.2. Reflectarea factorului uman în modelul suedez

2.2.1. Aspecte demografice

În Suedia trăiesc circa 16.000 de laponi, majoritatea în nordul ţării. Mulţi dintre ei consideră că au avut aceeaşi soartă ca şi amerindienii întrucât misionarii luterani au distrus cultura şi organizarea laponă, încă din secolul al XII-lea. Singura diferenţă este că Suedia i-a înfrânt cu legi şi nu cu arme. Goana suedeyilor după minereu, lemn şi hidroenergie a desăvârşit practic opera de asimilare a laponilor, la începutul secolului al XX-lea.

În secolul al XIX-lea hrana era insuficientă din cauza creşterii populaţiei. Nu existau locuri de muncă suficiente şi astfel a emigrat în SUA aproape o jumătate de million de suesezi între 1867 – 1886 (1,3 milioane în perioada 1850-1930), majoritatea stabilindu-se în Midwest. După ce şi-a dezvoltat industria artizanală, a mineritului şi cea forestieră, emigraţia a început să scadă. Mai mult decât atât, după 1950 au venit să caute locuri de muncă, rămânând definitv în Suedia, danezi, finlandezi, greci, norvegieni, turci, iugoslavi. Emigraţia s-a intensificat ulterior, în timpul războiului din Bosnia, când ponderea acestora în populaţia Suediei a depăşit 1%.