Starea de sănătate a populației - măsurarea și analiza unor aspecte ale sănătății comunității

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), ca for suprem de promovare a sănătăţii pe plan mondial, defineşte sănătatea individuală ca fiind “starea de bine completă din punct de vedere fizic, mintal şi social şi nu numai absenţa bolii sau a infirmităţii”.

Caracteristic pentru această definiţie este faptul că este acceptată de toată lumea ca o “aspiraţie”, realizarea ei presupunând responsabilitatea societăţii şi subliniază caracterul pozitiv şi multiaxial al sănătăţii.

Sănătatea grupurilor umane ar putea fi definită ca o sinteză a sănătăţii individuale apreciată într-o viziune sistemică, globală (ecosistemică).

Obiectul sănătăţii publice îl reprezintă grupurile umane şi nu persoana (individul). De asemenea, vizează rolul factorilor sociali care influenţează sănătatea, având, în acelaşi timp, şi o orientare preventivă.

Hanlon definea Sănătatea publică ca fiind “ştiinţa protejării oamenilor şi a sănătăţii, a promovării şi redobândirii acesteia prin efortul organizat al societăţii”. Aceste eforturi sunt susţinute prin legi, programe de prevenire şi combatere, instituţii şi servicii sanitare, sociale, educative şi de participare a populaţiei.

Sănătatea publică reprezintă ansamblul cunoştinţelor, deprinderilor şi atitudinilor populaţiei orientat spre menţinere şi îmbunătăţirea sănătăţii şi are ca obiect grupurile umane, coroborând activităţile pe care şi le asumă societatea pentru a asigura conditiile în care oamenii pot să fie sănătatoşi, incluzând eforturi organizate comunitare pentru a preveni, identifica şi contracara ameninţările sănătaţii populaţiei.

Practica sănătaţii publice cupride acele procese sau practici organizaţionale care sunt necesare şi suficiente pentru asigurarea realizării eficiente a funcţiilor de bază ale sănătăţii publice.

S-au identificat 10 practici în Sănătatea Publică :

evaluarea nevoilor de sănătate ale comunităţii;

investigarea frecvenţei de apariţie a riscurilor şi hazardurilor pentru sănătate în comunitate;

analizarea nevoilor identificate de sănătate pentru depistarea determinanţilor şi altor factori ce contribuie la acestea;

construirea şi susţinerea unui suport pentru sănătatea publică;

prioritizarea nevoilor identificate de sănătate;

dezvoltarea unor politici şi planuri coerente pentru soluţionarea nevoilor prioritare de sănătate;

utilizarea eficientă a resurselor;

urmărirea nevoilor prioritare în comunitate;

evaluarea rezultatelor programelor şi serviciilor;

informarea şi educarea publicului.

Sistemul Sănătaţii Publice este partea sistemului global de sănătate care caută să asigure condiţiile în care oamenii pot fi sănătoşi prin intermediul utilizării celor trei funcţii principale ale sănătăţii publice şi poate fi descris prin intrările, practicile, ieşirile şi rezultatele acestuia.

Calitatea îngrijirilor reprezintă gradul în care serviciile de sănătate furnizate indivizilor creşte probabilitatea apariţiei rezultatelor aşteptate în sănătatea acestora şi este consistent cu standardele profesionale stabilite şi judecata valorii acestora pentru consumator. Calitatea poate fi văzută şi ca gradul în care acţiunile desfăşurate sau nu, maximizează probabilitatea rezultatelor benefice pentru sănătate şi minimizează riscul şi apariţia altor rezultate nedorite, în contextul actualului status al ştiinţei medicale.

QALY (ani de viaţă calitativi ajustaţi) pot reprezenta o măsură a statusului de sănătate care conferă fiecarei perioade de timp o greutate, variind de la 0 la 1, corespunzând calităţii vieţii în ceea ce priveşte sănătatea în acea perioadă; acestea sunt apoi sumate pe mai multe perioade de timp pentru a calcula anii de viaţă ajustaţi calitativ (QALY). Pentru fiecare perioadă, o greutate de 1 corespunde cu sănătatea optimală, iar o greutate de 0 corespunde cu o stare de sănătate echivalentă decesului.

2.1. Sănătate Publică. Scopuri, obiective, domenii.

Scopurile sănătăţii publice sunt: reducerea disconfortului, a bolii, a incapacităţii ( invaliditate, handicap) şi a deceselor premature.

Aceste scopuri presupun o serie de căi de realizare ce implică efortul organizat al societăţii. Eforturile sunt susţinute prin legi, programe de prevenire şi combatere, instituţii şi servicii sanitare, sociale, educative, de participare a populaţiei.