Veniturile și Cheltuielile Populației

Opţiunile şi deciziile valorice se recunosc în stilul de viaţă, având rosturi imperative şi reglatorii în raport cu acţiuni, atitudini, deliberări şi comportamente zilnice. De aceea, reprezentarea anticipată a ceea ce vrem să fim (sensul dorit şi asumat al vieţii) are forţă practică. Sensul real al vieţii este raportul dintre ceea ce facem, rezultatele certe ale activităţii noastre şi, pe de altă parte, ceea ce ne-am propus să fim şi să realizăm. Dacă viaţa, într-o etapă a sa, datorită acţiunilor reuşite, se încadrează din punct de vedere valoric în protecţia ideală putem spune că ea realizează sensul şi este trăită cu satisfacţie.

A urmări un sens al vieţii echivalează cu aşezarea la temelia existenţei noastre a unei concepţii despre lume şi om, a-ţi împlini demn calitatea de fiinţă omenească.

Când privim viaţa din punctul de vedere al sensului, vizăm faptul ca ea nu este, pentru om, simpla succesiune de proiecte, dorinţe, acţiuni, rezultate, căutări şi eşecuri, ci are o anumită cursivitate, orientare şi unitate valorică. “Cine caută sensul vieţii – arată Tadeusz Kotarbinski – este preocupat ca acţiunile lui să nu fie lipsite de scop, ba, mai precis, ca activitatea lui să nu se epuizeze în acţiuni fără importanţă ci să se poată legitima prin adecvarea la un ţel demn de a i se sacrifica eforturile cele mai intense”.

Sensul existenţei personale exprimă dorinţa de a conferi vieţii în ansamblu un înţeles, un rost, o raţionalitate, fiind atitudinea prin care omul tratează viaţa ca valoare şi afirmă prin ea valori în funcţie de care justifică toate actele întreprinse. Pentru a percepe viaţa ca având un sens, pare suficient ca cineva sa aibă stări de mulţumire şi de fericire, sentimentul împlinirii în ceea ce face. Dar sensul autentic este un fenomen etico-social, cu o dublă motivare: psihologică şi socială. Prin urmare, sunt demne de preţuit şi imperios de asumat ţelurile care afirmă omul ca valoare, sunt folositoare vieţii în comun, sunt pătrunse de grija şi respectul faţă de umanitate.

Condiţia umană, stilul de viaţă, poziţia socială, cultura, valorile şi aspiraţiile se cer abordate în contextul conceptului de nivel de trai.

Nivelul de trai reprezintă ansamblul condiţiilor economice şi noneconomice, sociale, culturale şi politice pe care societatea le creează membrilor săi, dar şi capacitatea, aptitudinile indivizilor de a-şi satisface cât mai bine nevoile cu venitul lor. Aspectele definitorii ale nivelului de trai sunt legate de: nivelul şi evoluţia veniturilor; nivelul şi evoluţia preţurilor bunurilor şi serviciilor ce alcătuiesc consumul populaţiei; nivelul şi structura consumului de bunuri şi servicii; condiţii de muncă şi petrecerea timpului liber; condiţii de locuit; starea de sănătate şi acces la serviciile de asigurare; educaţie şi accesul la cultură şi artă etc.

Nivelul de trai are un caracter obiectiv, pentru că, se poate realiza numai în anumiţi parametrii. Pe măsură ce a evoluat ştiinţa şi tehnica, parametrii luaţi în considerare (mediul natural, cadrul social, educaţie, sănătate, cadrul politic, economic etc.) au suferit o serie de modificări, conferindu-i în acest sens conceptului de nivelului de trai un caracter social-istoric. Astfel, odată cu evoluţia umanităţii s-au modificat condiţiile de viaţă, aspiraţiile şi nevoile oamenilor. Dacă acum câteva decenii, anumite condiţii erau considerate ca fiind normale, s-ar putea ca astăzi, aceleaşi condiţii să nu mai poată fi considerate normale.

Problematica nivelului de trai al populaţiei ocupă un loc important în calculele şi analizele macroeconomice. Cunoaşterea şi analiza bunăstării populaţiei necesită calcularea unor indicatori de sinteză care să exprime nivelul, structura, evoluţia nivelului de trai al populaţiei şi compararea internaţională a acestor indicatori.

Nivelul de trai este o categorie economică complexă, iar măsurarea acesteia, cu scopul cunoaşterii şi analizei detaliate, constituie o problemă importantă şi de mare răspundere pentru statistica unei ţări. Ca urmare a complexităţii conceptului de nivel de trai, exprimarea acestuia nu se poate face printr-un singur indicator, ci printr-un sistem de indicatori care, în ansamblul sau, să permită o evaluare cât mai corectă a bunăstării populaţiei, o analiză a modului şi evoluţiei acesteia. Atât pe plan naţional cât şi internaţional, sistemul de indicatori care stă la baza analizei nivelului de trai se poate structura în trei grupe şi anume:

-indicatori generali ai nivelului de trai. În această grupă se includ indicatorii care exprimă nivelul si evoluţia produsului intern sau a produsului naţional pe locuitor şi indicatorii care exprimă nivelul, structura şi evoluţia avuţiei naţionale. Aceşti indicatori permit să se aprecieze posibilităţile societăţii de a asigura un anumit nivel de viaţă populaţiei ţării, dar nu permit o apreciere concludentă a nivelului şi evoluţiei nivelului de trai al populaţiei;

-indicatori care caracterizează direct (concludent) nivelul de trai al populaţiei. În această categorie se includ: indicatorii consumului de bunuri şi servicii de către populaţie (mărimea şi evoluţia consumului total, pe locuitor, pe categorii de populaţie, pe familie etc.); indicatorii veniturilor şi ai puterii de cumpărare a acestora; indicatorii nivelului cultural al populaţiei, ai gradului de urbanizare, ai gradului de ocupare a populaţiei şi ai folosirii timpului liber, indicatorii calităţii mediului înconjurător etc;

-indicatorii efectelor nivelului de trai al populaţiei. În această grupă se includ unii indicatori demografici, cum sunt rata mortalităţii şi durata medie a vieţii.

În ansamblu, indicatorii din aceste trei grupe permit o evaluare a nivelului de trai al populaţiei. Calculul şi analiza acestor indicatori constituie o preocupare atât a organismelor naţionale cât şi a celor internaţionale, cu scopul de a aprecia cât mai corect şi de a se putea efectua comparaţii între ţări.

Mărimea veniturilor, nivelul şi caracteristicile consumului diferitelor categorii ale populaţiei constituie, în sine, un subiect de preocupare socială, dar reprezintă şi o zonă de legătură cu alte domenii sociale şi economice. Veniturile sunt unul din factorii-cheie care influenţează nivelul de trai; distribuţia veniturilor determină diferenţe în satisfacerea trebuinţelor, explicând gradul de asigurare a existenţei diferitelor categorii ale populaţiei

Dacă avem în vedere că veniturile populaţiei, ale familiilor, privite din punctul de vedere al utilizării, se concretizează în consum şi în economii, că orice creştere a venitului (real) înseamnă o creştere a consumului, în sensul său cel mai larg, explicitând, în mare parte, mecanismele satisfacerii tuturor nevoilor la nivelul familiilor, atunci se impune o analiză paralelă a veniturilor şi consumului populaţiei.