Parcul Natural Bucegi

Parcul Natural Bucegi este situat în partea estică a Carpatilor Meridionali şi cuprinde integral Masivul Bucegi desfasurat sub forma unui amfiteatru cu deschidere sudica şi delimitat de abrupturi ce depasesc frecvent 1000 m fata de zonele limitrofe, precum si perimetre limitate din Masivul Leaota, muntii Dudele (1954 m), Raciu (1518 m) si Ratei.

Parcul Natural Bucegi este situat integral in Masivul Bucegi, din Carpatii Meridionali, desfasurat sub forma unui amfiteatru cu deschidere sudica, pe teritoriul administrativ a trei judete: Dambovita, Prahova si Brasov.

Suprafata parcului este de 32.663 ha, din care 60%, fond forestier, si 40%, pajisti alpine.

Sediul Administratiei se afla in comuna Moroieni, judetul Dambovita.

Administratia Parcului Natural Bucegi: Regia Nationala a Padurilor-Romsilva.

Limita vestică este de natură structural-tectonică şi morfohidrografică. In partea sa sudica, valea Brateiului si Saua Bucsa despart Bucegii de Masivul Leaota, iar spre nord, obarsiile vailor Moieciu (Grohotisului) şi Simon, de terminatiile Leaotei şi Culoarului Bran – Rucar – Dragoslavele.

Limita nordica este cea mai impunatoare, printr-un abrupt tectono-structural (front de cueste), fragmentat de vai glaciare, care domina cu 1200 – 1400 m Culoarul Rasnovului şi Clăbucetele Predealului.

Catre est, Culoarul Prahovei formeaza limita cea mai bine definita şi cel mai impresionant abrupt tectonoeroziv din Romania (Abruptul Prahovean), care are denivelari de 1000-1500 m si este fragamentat de numeroase văi sau torenţi fluvionivali, cu izvoare si cascade.

In sud, pante mai domoale, cu frecvente rupturi de +/- 200m fac trecerea catre Subcarpati, fiind delimitat de valea Izvorului si valea Ialomicioarei separate prin muntele Paduchiosu.

Fizionomia Masivului Bucegi tradeaza structura si litologia ca elemente de baza in individualizarea sa teritoriala. Nodul geografic principal il constituie Vf. Omu (2505 m) ce corespunde unei zone in care conglomeratele includ in masa lor blocuri de roci cristaline si calcare. Din acest varf se desprind doua inii de relief cvasigeometrizate cu aliniamente de varfuri: varfurile din est delimiteaza Abruptul Prahovean (Costila 2498 m, Caraiman 2384m, Jepii Mici 2143m, Jepii Mari 2072m , Piatra Arsa 2001 m, Furnica 2103m, Varful cu Dor 2030m si Vanturis 1851m) iar cele din vest Abruptul Branean (Doamnele 2181m, Tataru 1998m, Lucacila 1895m, etc.).

Relieful de creasta este cel mai impunator, cele tectonice si de eroziune incadrand sub forma unui semicerc edificiul Bucegilor. Cuestele de eroziune alcătuiesc un al doilea front de culmi (intern) care poate fi reconstituit in configuratia cumpenei de ape Ialomita – Izvorul Dorului formata dintr-un sir de curmaturi si varfuri (Babele, Cocora, Laptici, Blana, Nucet, Oboarele si Dichiu).Eroziunea diferentiata din Masivul Bucegi este subliniata atat de abrupturi, cat si de relieful carstic. In lungul Ialomitei se desfasoara in calcar cheile: Pestera Ursilor, Tatarul Mic, Tatarul Mare, Zanoaga Mica, Zanoaga Mare, Orzei si Dobresti. Specifice carstului sunt si vaile de tip “horoaba” cu rupturi de panta mari si surplombe conditionate de un drenaj subteran.

Cele mai numeroase pesteri sunt amplasate in cheile Pesterii, Tatarului, Zanoagei si pe valea Rateiului. Oscilatiile climatice au fost inregistrate sub diverse forme. Pe conglomeratele si gresiile eterogene din Bucegi s-au format “Babele” si “Ciupercile”, sub actiunea fenomenelor de siroire, a regimului de inghet–dezghet diferentiat si a coroziunii eoliene.

Aspecte cu totul caracteristice ridica morfologia glaciara a Bucegilor. Actiunea ghetarilor cuaternari este localizata in jurul Vf. Omu; masa de gheata a mulat vaile dispuse radiar (Ialomita, Obarsia, Sugarilor si Doamnei in sud, Cerbului si Morarului in est, Tiganesti, Malaiesti si Urlatoarelor in nord si Gaura in vest) si suprafetele slab inclinate. Formele glaciare deacumulare nu sunt reprezentative pentru Bucegi, pozitia, tipul si numarul morenelor fiind foarte controversate.