Populația României

TEMA 3: POPULAŢIA

Repartizarea geografică a populaţiei României şi a resur¬selor de muncă a fost influenţată, într-o mare măsură, de ar¬monia reliefului, de factorii pedoclimatici, de extinderea fondu¬lui agricol şi forestier, de prezenţa reţelei hidrografice şi a sur¬selor de apă subterană, uşor de amenajat şi utilizat, precum şi de bogăţiile subsolului care toate conjugate au constituit, în decursul istoriei multimilenare a poporului român, suportul de totdeauna al creşterii economice şi demografice.

Distribuţia unităţilor de relief în cercuri concentrice şi în trepte din ce în ce mai joase, începând cu munţii şi terminând cu câmpiile, dau întregului teritoriu naţional al României ca¬racterul unui bastion, în centrul căruia se află Depresiunea intercarpatică a Transilvaniei. Unităţile carpatice şi circumcar¬patice (Subcarpaţii, dealurile, podişurile, câmpiile) alcătuiesc un tot unitar, respectiv teritoriul României. Spaţiul carpato-dunărean se detaşează prin trăsăturile lui, de oricare formaţie teritorială. Nicăieri nu vom găsi o asemenea arhitec¬tonică, pe care o formează coroana unitară de munţi - Carpaţii Orientali, Meridionali şi Occidentali. Nicăieri nu vom întâlni o arie atât de restrânsă, un asemenea mozaic, o asemenea combinaţie complexă de forme echilibrate proporţional care să ofere posibilităţi optime de populare.

Urme ale umanizării spaţiului actual al României sunt încă din Paleolitic 600000 î.Hr. - 10000 î.Hr.). În acest cadru gene¬ral distingem o perioadă veche (600000 - 480000 î.Hr.) care se detaşează prin urme materiale ale cetelor nomade de homi¬nizi, culegători şi vânători, aşa cum sunt „uneltele de prund” (vetre de foc, aşchii de silex, toporaşe de mână), descoperite în zona Slatina, în Valea Dârjovului. Poate fi de asemenea in¬dividualizată perioada clactoniană (540000 - 150000 î.Hr) care este deplin atestată de numeroase unelte descoperite în Mol¬dova, la Mitoc - Prut şi în depunerile interglaciare Riss-Würm din Valea Lupului (judeţul Iaşi).

Paleoliticul mijlociu (150000 - 100000 î.Hr) este reprezentat de Homo primigenius descoperit în peşterile de la Baia de Fier (jud. Gorj), Ohaba-Ponor (jud. Hunedoara), Ripiceni (jud. Bo¬toşani), perioadă distinsă în principal prin ocupaţiile legate de vânătoare şi prin unelte corespunzătoare (unelte ascuţite - vârfuri şi răzuitoare - vatra de foc dublu).

Paleoliticul superior (100000 - 10000 î.Hr.), afirmat prin Homo sapiens fosilis, se distinge printr-o cultură materială mai extinsă (tehnica lamelară şi folosirea focului). S-au descoperit numeroase urme de ateliere de cioplire a opalului (Ioşanel, ju¬deţul Bihor), o mare varietate de unelte (Peştera de la Cioclo¬vina, judeţul Hunedoara; Peştera, judeţul Braşov; Ceahlău, ju¬deţul Neamţ ş.a).

Mezoliticul (10000 - 5000 î.Hr.), caracterizat printr-un climat preboreal, recunoscut prin Homo sapiens recens, se diversi¬fică în azilian (10000 - 8000 î.Hr.) marcat prin urmele din peş¬tera de la Băile Herculane şi în swiderian (9000 - 6000 î.Hr.) recunoscut prin urmele materiale din Munţii Ceahlău; ambelor subdiviziuni le sunt caracteristice progresele în folosirea unel¬telor cioplite şi descoperirea arcului cu săgeată.

Neoliticul (5500 - 1900 î.Hr.) se extinde mult teritorial. Omul se desprinde de peşteră şi îşi construieşte locuinţe cu vetre de foc. Populaţiile sunt eterogene şi cu elemente aparţinând tribu¬rilor de păstori. De aceea, acestei epoci îi sunt specifice: cul¬tura primitivă a plantelor, domesticirea animalelor, frecventele unelte din piatră şlefuită, ceramica diversificată. Culturile mate¬riale care caracterizează neoliticul sunt: cultura de Criş care acoperă majoritatea teritoriului României, culturile de Turda şi Tisa în vest, Hamangia în Dobrogea, culturile Vadastra şi Boian în sud, cultura Cucuteni în est.

Neoliticul târziu (2800 - 1900 î.Hr.) se distinge prin aşezări întărite, unelte din silex şi piatră precum şi prin prezenţa unei bogate ceramici (Petreşti, Cucuteni, Ariuşd şi Gumelniţa). În această perioadă se perfecţionează uneltele, meşteşugul cas¬nic al olăritului, se introduce grâul (Triticum monococcum) în culturi, se domesticesc animale (Ovis aries, Bos taurus L., Ca¬pra gircus L., Sus scrofa L.), se foloseşte plugul cu brăzdar din corn de animale (atelier la Verbicioara).

În perioada următoare, neolitic-bronz, începe procesul de indoeuropenizare (Neoliticul târziu 1 900 - 1 700 î.Hr.).

Epoca bronzului (1700 - 800 î.Hr.) este marcată de fortifica¬ţii pe înălţimi, cetăţi de pământ (Mediaş, Sighetul Marmaţiei) şi ateliere metalurgice (Uioara pe Mureş, Otomani, Periam, Monteoru).

Epoca fierului (700 - 100 î.Hr.) în care se înscrie perioada traco-geto-dacică (900 - 100 î.Hr.) este marcată de însemnate progrese în diverse ramuri ale producţiei şi ca urmare prin re¬marcabile mutaţii în organizarea reţelelor de localităţi. În epoca fierului locuitorii carpato-dunăreni-pontici încep să fie cunoscuţi sub numele de geţi şi de daci. Daco-geţii, populaţia de bază, reprezintă o ramură nordică a populaţiilor trace, caracterizaţi de Herodot „cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci”.

Perioada traco-geto-dacică

Evoluţia populaţiei traco-geto-dacică este relativ mai evident atestată în perioada epocii fierului şi în cele următoare. După diferite izvoare, populaţia Daciei preromane şi romane, destul de numeroasă pentru acea perioadă, se apreciază la circa 500.000 locuitori (secolul IV î.Hr. după Strabo) sau circa 1.500.000 locuitori; Vasile Pârvan apreciază populaţia Daciei la 1.250.000 locuitori. Se afirmă un proces continuu de îndesire şi statornicie, cu multiple îndeletniciri de valorificare a resurselor (începuturile metalurgiei fierului) şi cu legături active de schim¬buri cu vecinătăţile.

Cercetările recente scot în evidenţă procesul de constituire a neamurilor tracice, precum şi a celui de individualizare a geto-dacilor ca ramură nord tracică. Specifice epocii metalelor sunt descoperirile arheologice din Subcarpaţii Getici (Drăgoieşti, Teleşti–judeţul Gorj), Oarţa (Maramureş), Suciu de Sus (judeţul Satu Mare), Năieni (judeţul Buzău), Boiu (ju¬deţul Hunedoara), Teleac (judeţul Bihor), Rudeni (judeţul Ar¬geş).

Perioada geto-dacică