România - marile provincii turistice

România- marile provincii turistice

România dispune de un bogat şi complex potenţial turistic. El este alcătuit mai întâi dintr-o varietate de forme de relief, izvoare cu apă minerală şi termală, lacuri folosite pentru agrement, nataţie şi pescuit sportiv, un valoros fond cinegetic concentrat în păduri de foioase şi conifere, peisaje diverse de la cel al crestelor montane dezvoltate la peste 2000 m la cele de câmpie, litoral şi Delta Dunării. Istoria poporului nostru se reflectă în numeroase mărturii materiale şi spirituale ce pot fi văzute mai ales în localităţi (muzee, monumente, biserici, mănăstiri, cetăţi antice şi medievale, portul popular, ţesături, ceramică etc.). Ele reprezintă un fond valoros de elemente care concentrează atenţia a numeroşi vizitatori. Se adaugă o infrastructură diversă (reţea de şosele cu grad diferit de modernizare, poteci şi drumuri forestiere în munţi pe care există marcaje turistice, o reţea de hoteluri, vile, campinguri, cabane, case săteşti etc., diversă ca mărime şi nivel de dotare, posibilităţi multiple de alimentare şi de obţinere a unor servicii etc.) dar cu o repartiţie inegală fiind concentrată în marile oraşe, în lungul arterelor turistice importante pe litoral etc. Gruparea pe teritoriul României a acestor elemente este rezultatul conexiunilor stabilite între om şi natură de-a lungul timpului, fapt ce a condus la conturarea de provincii turistice şi zone turistice (în cadrul acestora sunt centre, localităţi şi obiective turistice fiecare reflectând un anumit grad de complexitate atât ca potenţial turistic şi infrastructură cât şi ca mod de desfăşurare a activităţilor turistice).

Astfel în cadrul României se deosebesc mai multe provincii cu caracteristici distincte date de asocierea elementelor naturale şi a celor antropice, o infrastructură diferită care valorică corespunzător sau nu elementele existente.

Provincia turistică Carpatică este cea mai extinsă spaţial, caracteristicile ei fiind date de:

- predominarea elementelor naturale (relief glaciar, carstic, vulcanic, creste, vârfuri ascuţite, mase de grohotişuri, platouri, chei şi defilee, numeroase izvoare şi lacuri, pajişti alpine şi subalpine, intense păduri de conifere şi foioase, faună cinegetică valoroasă etc.)

- concentrarea elementelor istorice şi de cultură ca şi a celei mai mari părţi din infrastructură în depresiuni şi în lungul văilor mari, aici găsindu-se şi centrele turistice care polarizează dinamica turistică;

- activităţi turistice specifice–drumeţii pe trasee montane cu durată şi grade diferite de dificultate, alpinism, vânătoare, explorări carstice, odihnă, excursii în circuite care reunesc principalele localităţii etc.

În cadrul ei se separă două mari categorii de zone turistice. Prima include masivele muntoase(M Gutâi, M.Rarău-Giumalău, M.Rodnei, M.Ceahlău, M.Hăşmaş, M.Călimani, M.Harghita, M.Buzăului, M.Braşovului, M.Ciucaş, M.Piatra Craiului, M.Bucegi, M.Făgăraş, M.Iezer, M.Cozia, M.Căpăţânii, M.Şureanu, M. Parâng, M. Retezat, M.Ţarcu, M.Godeanu, M.Apuseni ) în care există multe atracţii turistice dominant cu caracter natural ce sunt cuprinse în sisteme de poteci cu marcaje turistice; aici sunt cabane, amenajări pentru sporturi de iarnă, areale pentru pescuit sau vânat; drumeţia constituie forma principală de turism.

Mult mai extinse sunt zonele turistice complexe care includ depresiuni, văi importante cu numeroase aşezări precum şi porţiuni din munţii vecini. În cadrul lor sunt diferite tipuri de obiective antropice (culturale, istorice, sociale etc.) concentrate în localităţi dar şi obiective naturale (îndeosebi lacuri, izvoare minerale, unele rezervaţii naturale etc. aflate în apropiere); se impun mai multe centre turistice cu dotări variate pentru turism din care se organizează excursii; formele de turism importante sunt: recreerea şi odihna, tratamente în staţiuni balneare şi climaterice, excursii în circuit etc. Cele mai însemnate zone sunt: Oaş, Maramureş, Bucovina, Bistriţa, Braşov, Ciuc-Gheorghieni, Banat, Buzău- Vrancea,

Infrastructura tradiţională formată din drumuri forestiere, poteci marcate sau nemarcate, cabane sau refugii a fost completată în ultimul timp prin apariţia mai ales în cadrul depresiunilor şi în lungul culoarelor de vale a numeroase aşezări în care s-a dezvoltat agroturismul (Depresiunea Dornelor, Depresiunea Maramureş, Ţara Oaşului, Munţii Apuseni)

-Provincia turistică Dobrogea cuprinde spaţiul dintre Dunăre şi Marea Neagră. Această provincie are caracter complex, elemente turistice naturale se îmbină cu cele antropice, iar infrastructura şi dotările sunt variate dar cu o distribuţie diferită. Se impun două zone turistice – Dobrogea de Sud inclusiv litoralul (condiţii optime pentru odihnă, balneoterapie, recreere; Constanţa şi Mangalia sunt cele mai însemnate centre turistice, o infrastructură bine dezvoltată, fapt dovedit de clasarea pe locul I pe ţară a judeţului Constanţa în ceea ce priveşte numărul de locuri de cazare; localităţi turistice cu importanţă istorică Adamclisi, centre viticole renumite ca Ostrov) şi Delta Dunării (grinduri pe care se află sate mici pescăreşti, lacuri, canale, braţele Dunării pe care se face navigaţie; Sulina singurul oraş din Deltă şi Tulcea – centrul turistic din nordul Dobrogei din care se pătrunde în inima Deltei). În restul Dobrogei se adaugă mai multe centre turistice cu importanţă mai mică (Cernavodă, Măcin, Medgidia, Babadag etc.) şi două axe turistice: axa Carasu (Cernavoda-Medgidia-Constanţa) şi axa dunăreană (Ostrov-Cernavoda-Topalu-Hârşova-Măcin-Issacea) care se caracterizează prin mnumeroase urme de civilizaţie materială încă din cele mai vechi timpuri.

- Provincia Dealurilor Transilvaniei include partea centrală a României desfăşurată între ramurile Carpaţilor. Precumpănesc obiectivele istorice şi cultural tradiţionale (cetăţi şi ruine de cetăţi antice şi medievale nu numai în oraşe dar şi în sate, castele şi palate, biserici în stil gotic, baroc, renascentist etc., cetăţi ţărăneşti, biserici din lemn, clădiri din sec. XVIII-XIX etc.). Se adaugă elemente ale cadrului natural (lacuri sărate rezultate prin prăbuşirea exploatărilor de sare pe seama cărora s-au dezvoltat staţiuni balneare, rezervaţii naturale floristice, geomorfologice, peisaje inedite etc.). provincia Dealurilor Transilvane se caracterizează printr-o dotare corespunzătoare mai ales în oraşe, dar şi apariţia unor centre de turism rural în cadrul depresiunilor Sibiu şi Făgăraş sau în arealul Bistriţa-Cluj.