Statele Unite ale Americii - superputere

1. Puterea si hegemonia – semnificatii geopolitice

In geopolitica clasica, problema puterii este abordata in raport cu statul, iar adevarata valoare a diferitelor dimensiuni ale puterii era pusa in evidenta in cadrul raporturilor cu alte state. Puterea este echivalenta cu capacitatea de a modifica politica altor state prin constrangere, dominatie si control sau pe calea obtinerii consensului si al consimtamantului. Altfel spus, puterea in plan politic este in esenta un joc al coercitiunii si al consimtamantulului.

Geolpolitica contemporana se remarca prin studierea „puterilor” ce se manifesta nu numai la nivelul statului, ci si la alte niveluri de actiune ale societatii. Procesul de difuzie al puterii catre noi subiecti isi gaseste expresia in faptul ca lumea devine mult mai complexa si alaturi de state coactioneaza si alti purtatori de putere, cum sunt institutiile internationale, comunitatile economice sau firmele transnationale. Puterea nationala trebuie judecata in raport cu natura sa relativa, caracterul ei schimbator si aria de aplicare. In aceasta perspectiva, geopolitica contemporana se ocupa de factori tangibili si masurabili – cum sunt teritoriul, masa populatiei, puterea economica – dar si de factori imponderabili – cum sunt starile de spirit proprii unei natiuni, coeziunea interna, puterea traditiei, determinarea unui popor in atingerea unui tel, mandria nationala. Astfel, principalii factori care intervin in ecuatia puterii sunt: marimea geografica si localizarea pe glob, topografia si climatul, resursele nazurale, numarul si pregatirea populatiei, productivitatea economica, capacitatea militara, eficacitatea organizarii politico-sociale, gradul de know-how. Evolutia acestor diferite elemente explica comportamentul unui stat si existenta unui anumit echilibru sau dezechilibru geopolitic.

Populatia este o variabila esentiala in ecuatia puterii. Populatia este o resursa a puterii, dar si subiectul actiunilor de putere. Toate statele inventariaza stocul de populatie si urmaresc fluxurile demografice care modifica acest stoc. Geopolitica ia in considerare pe langa aspectele constate ale fenomenelor demografice, si pe cele calitative.

In ecuatia puterii unui stat, resursele detinute sau obtinute prin import capata o anumita valaore in functie de structurile tehnico-economice si nivelul de management practicat. Conducerea inteligenta capata un rol covarsitor in valorificarea a ceea ce devine resursa la un moment dat. Jean Gottmann subliniaza, in legatura cu acest aspect, ca orice comunitate creeaza resurse prin propria sa capacitate de organizare.

Analiza diferitelor raporturi dintre state ii ofera lui K.J. Holsti ocazia sa constate ca este necesar sa faca distinctie intre puterea relationala si puterea structurala. Prima este o relatie comuna tuturor statelor. Ultima este insa instituita de marile puteri care au capacitatea de a stabili regulile jocului pe plan international si de a determina pe altii sa le respecte.

Puterea este obiectul unei analize mult mai nuantate. In limbajul actual al informaticii ea contine o componenta dura, un „hard” ce se manifesta prin capacitatile economice, demografice, militare, etc. Si o componenta „soft”, o dimensiune „subtila” reprezentata de cresterea ponderei si rolul de influentare a fortelor imateriale: cultura, ideoligia, educatia, muzica etc. Interventia acestor noi forme ale puterii prin intermediul comunicatiei de masa la nivel global (sisteme de satelitii pentru programele radio si televiziune) nu se poate calcula in cifre, in tone de materiale sau in numar de oameni, dar se fac simtite prin influenta lor in schimbarea modului de a gandi al oamenilor, in schimbarea modului lor de a percepe lumea. Disparitatea actuala intre cei dezvoltati si cei mentinuti in alt timp istoric genereaza probleme critice. Este necesar o relansare a dezbaterilor cu privire la modul in care ar putea fi realizata justitia sociala la nivel planetar.

Hegemonia presupune existenta unui singur centru de putere, de regula imperiu, suficient de puternic pentru a-si impune vointa in raporturile interstatale. Este un concept care inseamna primat sau conducere. In sistemul international, acesta conducere va fi exercitata de un “hegemon”, respective un stat care poseda capacitatea necesara pentru a indeplini acest rol, celelalte state din sistem trebuind sa-si defineasca relatia fata de hegemon, care poate fi de acceptare, de opunere, de rezistenta sau de indiferenta.

Ca si când ar actiona o lege naturalã, în fiecare secol asistãm la ridicarea unei tãri, cu puterea, vointa si impetuozitatea intelectualã si moralã ca sã modeleze întregul sistem interntional conform propriilor sale valori. În secolul 17, Franta, sub cardinalul Richelieu, a introdus abordarea modernã a relatiilor internationale, bazatã pe statul-natiune si pe urmãrirea interesului national. Marea Britanie a reusit sã domine secolul 19 si începutul secolului 20, iar SUA a devenit puterea dominantã dupã primul rãzboi mondial, mentinându-si acest statut si la începutul secolului 21.

Autori din scoala realista de relatii internationale, precum Robert Gilpin si Stephen Krasner, sustin ca distributia puterii între state – în special rolul unui stat hegemonic, constituie elementul central pentru explicarea deschiderii si stabilitatii economiei mondiale. Teoria stabilitatii hegemonice afirmã cã este necesar un hegemon (o putere conducãtoare capabilã sã influenteze sistemul international), dacã se doreste ca cooperarea economicã internationalã sã reuseascã. În schimb, declinul unui stat hegemonic este asociat cu economii închise, instabilitate si crearea de blocuri regionale concurente. Charles Kindleberger, care este considerat tatãl acestei teorii, aratã cã instabilitatea economiei mondiale dintre cele douã rãzboaie mondiale s-a datorat absentei unei puteri dominante care sã fie capabilã sã stabilizeze sistemul internaþional.

Un hegemon, conform lui Robert Keohane, este un stat care posedã urmãtoarele caracteristici:

• abilitatea de a crea, a pune în aplicare si a mentine norme internationale;

• vointa de a face acest lucru;

• dominare decisivã în domeniile economic, tehnologic si militar.

2. Statele Unite ale Americii - superputere

O superputere este un stat care are capacitatea de a influenţa evenimentele sau îşi exercită puterea la scară globală, situându-se la alt nivel decât toate celelalte puteri. În zilele noastre, asta implică o mare putere economică şi ştiinţifico-tehnologică, o populaţie numeroasă şi forţe armate puternice, inclusiv forţe aeriene, spaţiale şi un arsenal de arme de distrugere în masă.

La sfârşitul celui de-al doilea război mondial, Statele Unite ale Americii s-au afirmat pe scena internaţională ca una dintre cele două puteri dominante ale lumii. Cum cea mai mare parte a războaielor au fost purtate departe de graniţele naţionale ale SUA, ţara nu a suferit distrugerile economice mari şi pierderile de vieţi omeneşti din rândurile populaţiei civile care au marcat majoritatea ţărilor din Europa sau Asia în perioada războiului. La sfârşitul războiului, SUA construise o infrastructură industrială şi tehnologică care au făcut ca forţele militare americane să fie cele mai puternice din lume.

La sfârşitul războiului, o bună parte a Europei a fost ocupată de Uniunea Sovietică care era condusă de Iosif Vissarionovici Stalin. În ciuda încercărilor de a crea coaliţii multinaţionale sau organisme legislative internaţionale (precum ONU), devenea din ce în ce mai clar că cele două mari ţări învingătoare, având vederi diferite asupra organizării lumii post-belice, SUA şi URSS, deveneau puterile econimice şi politice dominante în nou izbucnitul război rece.