Urbanizarea

Urbanizarea este un proces social global prin care se produce o transformare a structurilor sociale şi profesionale, o restructurare a formelor de existenţă rurală şi a vechilor forme urbane după modele noi. Procesul de urbanizare se

realizează pe mai multe direcţii:

- prin dezvoltarea oraşelor existente ca urmare a construirii unor obiective industriale şi a extinderii reţelei de servicii;

- transformarea unor localităţi rurale în oraşe, ca urmare a amplasării unor întreprinderi industriale în mediul rural, creşterii demografice, a lărgirii diviziunii activităţilor;

- prin pătrunderea unor caracteristici urbane în toate tipurile de colectivităţi (urbanizare difuză).

Oraşele au apărut în zone cu condiţii naturale favorabile, reprezenând o treaptă superioară de organizare a colectivităţilor umane, un alt model de activităţi, de relaţii şi de viaţă pentru locuitorii lor.

Oraşul s-a născut în perioada dintre mileniul al III-lea şi al II-lea îHr. în Mesopotamia şi pe valea Nilului, a Indului şi a Fluviului Galben, ca un loc unde se concentrează şi se schimbă excedentele agricole ale câtorva zone deosebit de fertile.

În Antichitate oraşul domină raporturile instituţionale şi organizarea teritoriului; criza sistemului urban constituie, de astfel, una dintre principalele componente ale declinului lumii antice.

Apariţia oraşelor a fost influenţă de factori diferiţi: in Europa, de exemplu, fenomenul de urbanizare masiva apare odată cu industrializarea din secolul al XIX-lea, fenomenul de urbanizare evoluând în funcţie de cerinţele de forţă de muncă ale oraşelor, în America de Nord şi în Australia urbanizarea a fost consecinţa migraţiei masive a europenilor din secolul al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea.

Urbanizarea este un proces deseori asociat cu industrializarea, modernizarea şi dezvoltarea. Deasemenea se referă la procentul dintre numărul locuitorilor care locuiesc la oraş şi populaţia unei ţări. Ţările dezvoltate (America de Nord, Europa de Vest) sunt mai urbanizate decât ţările în curs de dezvoltare.

Industrializarea şi urbanizarea sunt două procese care nu se suprapun. Raportul dinamic dintre ele a evoluat de la forma în care industrializarea, în faza sa expansivă, de generalizare a procesului industrial în toate domeniile productive, a determinat un anumit tip de urbanizare explozivă, la forma actuală, în care exigenţele moderne ale urbanizării solicita un alt fel de industrializare, cu mare accent pe caracteristicile calitative, care sa elimine supraconcentrarea şi poluarea urbană şi să asigure o dezvoltare organică, echilibrată a centrelor urbane actuale.

Începând cu a doua jumatate a secolului al XX-lea se manifestă cu pregnanţă o inversare a raporturilor anterioare dintre industrializare şi urbanizare. Fenomenul urban încetează să se mai dezvolte doar ca o consecinţă a dezvoltării industriei. În acelaşi timp urbanizarea este, de data aceasta factorul care impune dezvoltarea industriei, chiar mai mult, structura acesteia într-un anumit loc. Aceasta nouă situaţie se leagă de declinul acelor ramuri ale industriei legate de exploatarea unor resurse naturale (carbuni, petrol, etc) , ramurilor industriei grele (siderurgia), localizate de obicei în marile porturi sau bazine carbonifere. De asemenea dezvoltarea mijloacelor de transport, a transportului feroviar dar mai ales rutier si aerian, contribuie la eliberarea oraşului de dominaţia strictă a factorului industrie.