Licopenul

LICOPENUL

Licopenul este un colorant vegetal, solubil în grăsimi, care dă culoarea roșie pepenelui, roșiilor și în cantitate mai scăzută și altor fructe. Aparține familiei carotenoidelor ca și β-carotenul, substanțe pe care organismul omului nu le sintetizează. Codul alimentar desemnat de către Uniunea Europeană acestui colorant este E-160d. [1] Licopenul posedă importante proprietăţi antioxidante.

Antioxidanţii reprezintă acea parte specială a protecţiei de radicali liberi şi reziduuri ale oxidării, asigurată de acţiunea sinergică a unor elemente nutritive şi enzime specifice. În apărarea organismului, de radicalii liberi, un rol foarte important îl au:

- vitamina E: previne deteriorarea lipidelor şi a uleiurilor esenţiale (Omega 3); este un cofactor la producţia unei molecule antioxidante: Glutation;

- vitamina C: importantă în sistemul de regenerare al organismului;

- vitamina A: apărarea plămânilor de acţiunea nocivă a fumului de ţigară şi a smogului;

- vitamina B: ajută la menţinerea sănătăţii membranelor mucoase a sistemului respirator, asigură o barieră naturală în calea infecţiilor;

- seleniu: neutralizează radicalii liberi, produce enzima numită glutation peroxidază (detoxifierea organismului).

Principalele alimente bogate în antioxidanţi sunt următoarele: roşiile, stafidele, broccoli, vinul roşu, ceaiul alb, ciocolata neagră, afinele, Lychee, nucile, ceapa.

Radicalii liberi sunt atomi sau grupuri de atomi care (dacă nu sunt ţinuţi sub control de antioxidanţi) afectează celulele, sistemul imunitar şi pot duce la diverse boli, precum cele de inimă, la cancer sau alte boli degenerative. Radicalii liberi sunt consideraţi de oamenii de ştiinţă factori ce duc la procesul de îmbătrânire. De asemenea sunt cauza numeroaselor boli mentale ce apar datorită numarului prea mare de radicali liberi în raport cu numarul prea mic de antioxidanţi. Radicalii liberi sunt neutralizaţi de antioxidanţii care există în mod natural în organism. Dintre aceşti antioxidanţi cei mai importanţi sunt reprezentaţi de patru enzime: superoxid dismutaza (SOD), glutation peroxidaza, catalaza şi metionina reductaza, pe care organismul le poate produce în general fără probleme.

Conform studiilor din domeniu, o celulă primeşte aproximativ zece mii de atacuri pe zi de la radicalii liberi. Şi dacă ne gândim că avem miliarde de celule, putem vizualiza posibila dimensiune a pericolului. Totuşi, antioxidanţii reuşesc să repare cel puţin 99% dintre pagubele produse de radicalii liberi. Însă mica fracţiune ce rămâne neapărată se acumulează de-a lungul anilor şi poate ajunge să distrugă celule şi chiar să scoată din funcţiune organe întregi. Aceste distrugeri cumulative în timp ale radicalilor liberi constituie o cauză importantă a îmbătrânirii premature, precum şi a tulburărilor şi bolilor cronice legate de bătrâneţe. Fiecare clipă a existenţei noastre este un dans elegant al radicalilor liberi şi al antioxidanţilor. Când activitatea radicalilor liberi devine mai intensă decât cea a antioxidanţilor, rezultatul este un dezechilibru cunoscut în limbajul ştiinţific drept “stres oxidativ”.

Există mai multe tipuri de radicali liberi care afectează organismul, cei mai cunoscuţi fiind derivaţi ai oxigenului, cum sunt superoxid, hidroxil, peroxid de hidrogen, oxidul nitric etc. Aceştia se formează prin expunerea la radiaţii (inclusive cele solare), la substanţe chimice toxice pe care le găsim în fumul de ţigară, în aerul poluat şi în produsele chimice, dar şi intern prin diferite procese metabolice, cum ar fi descompunerea moleculelor de grăsime stocate pentru folosirea lor ca sursă de energie.

Radicalii liberi sunt prezenţi în mod normal în număr mic în organism. Procesele chimice din organism produc natural radicali liberi, dar într-un număr ce poate fi stăpânit. Există în organism şi radicali liberi buni, cum ar fi cei produşi de sistemul imunitar pentru a distruge virusurile şi bacteriile. Dar dacă producţia de radicali liberi din organism este prea mare apare degradarea celulelor. Din păcate formarea unui numar mare de radicali liberi stimulează eliberarea şi mai multor radicali liberi, făcând pericolul şi mai mare.

Factorii care pot duce la un exces de radicali liberi sunt: poluanţii din mediul înconjurător (gazele de eşapament, fumul de ţigară), dietă necorespunzătoare (alimentele prăjite în ulei produc un număr mare de radicali liberi), expunerea la radiaţii solare, expunerea la raze X prin radiografiile medicale.

Prin prezenţa în organism a unui număr mare de radicali liberi se poate altera materialul genetic al celulelor. Schimbările în structura unor proteine poate duce la o sinteză greşită a proteinelor, după care sistemul imunitar le poate considera substanţe străine şi poate încerca să le distrugă. În afară de distrugerea materialului genetic, radicalii liberi mai pot distruge şi membrana protectoare a unei celule, ducând evident la moartea acestei celule. Dezechilibrul ce rezultă din diferenţa dintre numărul de radicali liberi şi puterea antioxidantă duce la procesul de îmbătrânire.

Tomatele sunt legumele care conţin cea mai mare cantitate de licopen, dar nu numai. Alte beneficii pentru sănătate, oferite prin intermediul tomatelor, sunt datorate faptului că:

• conţin o substanţă cu proprietăţi antidiabetice.