Situația industriei alimentare și căi de redresare a acesteia în România

Ponderea industriei de procesare alimentară s-a diminuat în totalul industriei naționale de la 18,2% în 1998 la 13% în 2003.

Industria alimentară asigură ocuparea a 10% din forța de muncă din industria prelucrătoare și 4% din forța de muncă ocupată la nivel național. În ambele cazuri, ponderile industriei alimentare în forța de muncă sunt cu mult mai scăzute decât ponderea acesteia în totalul producției industriale. Acest lucru indică o productivitate a muncii mai mare în industria alimentară decât media pe ansamblul activității industriale.

Pentru toate ramurile industriei alimentare, capacitățile de producție sunt localizate cu preponderență în mediul urban, în special ca rezultat al politicilor economice promovate în perioada socialistă, când industriile, indiferent de profilul lor, erau concentrate în orașe. Numărul agenților economici a fost în anul 1998 de 10.237, iar în 2003 de 10.688. Datele statistice relevă oscilații semnificative de la un an la altul, dar cu tendințe de creștere către sfârșitul perioadei analizate (1998-2003), ceea ce lasă de înțeles că reformele din anii anteriori dau semnale de consolidare în plan structural.

Pe ramuri și subramuri, numărul cel mai mare de unități se regăsește în domeniul panificației, morăritului și producerii, prelucrării și conservării cărnii și al produselor din carne. Pentru activitățile de morărit și panificație, situația este diferită, aproape 50% din capacitățile de producție fiind localizate în mediul rural.

Ponderea diferitelor subramuri în totalul industriei alimentare s-a modificat de-a lungul anilor, unele înregistrând o diminuare a importanței (morărit și panificație de la 37% în 1998 la 22% în 2002 și 31% în 2003 și industria vinurilor de la 10% în 1998 la 7% în 2003).

Totuși, industria de morărit și panificație continuă să rămână cea mai importantă subramură, acest aspect reflectând importanța produselor pe bază de cereale în alimentația românilor.

Sursa: MAPDR

Celelalte subramuri au cunoscut o creștere a ponderilor în cadrul ramurii, dintre care cea mai remarcabilă este cea a industriei de fabricare a uleiurilor și a margarinei, care a crescut cu 7%. Această creștere trebuie corelată cu creșterea producției agricole a semințelor oleaginoase, datorită potențialului de competitivitate ale acestor culturi și oportunităților de export, inclusiv pe piața UE.

În perioada 1998-2003, producția alimentară exprimată în unități fizice, a înregistrat în România evoluții diferite în funcție de grupele de produse. Astfel, se remarcă regresul puternic în 2003 față de 1998 (cu 40% la producția de carne, cu 33% pentru producția de conserve de pește, cu 40% pentru laptele de consum, cu 30% la brânzeturi, cu 17% la făina de grâu și secară și cu 27% pentru margarină).

În schimb, există produse care au înregistrat creșteri semnificative în perioada 1998-2003: produsele lactate proaspete (80%), produsele zaharoase (16%), alcoolul etilic de fermentație (21%), vinul pentru consum (26%), berea (25%), produsele de tutun (10%).

În domeniul industriei de prelucrare a cărnii, la data încheierii negocierilor agricole cu UE, existau 27 de unități care îndeplineau cerințele europene (indiferent de capacitatea de prelucrare), 73 de unități vor îndeplinii cerințele UE în 2007 și 39 cu planuri de restructurare pentru perioada de tranziție 2007-2009.

În ceea ce privește industria laptelui și a produselor lactate, trebuie precizat că laptele procesat reprezintă numai o parte din totalul laptelui produs. Aproximativ 80% din cantitatea totală de lapte este fie consumată în gospodării, fie vândută pe piețele țărănești sub forma de lapte lichid, brânzeturi sau smântână. Doar circa 20% din laptele crud este livrat întreprinderilor de procesare. În perioada 1998 - 2003, producția de produse lactate a înregistrat creșteri la toate sortimentele - cu excepția producției de unt, cea mai importantă creștere semnalându-se în cazul brânzeturilor (36%) și al produselor proaspete (33%).

În domeniul industriei de prelucrare a laptelui, la data încheierii negocierilor cu UE (Capitolul 7 „Agricultura”), existau 18 unități care corespundeau normelor UE, un număr de 35 de unități care vor corespunde normelor europene la data aderării (2007), si 28 de unități cu planuri de restructurare pentru perioada 2007-2009.

În ceea ce privește industria zahărului, în condițiile economico-sociale ale acestei perioade, suprafața ocupată cu sfeclă de zahăr a suferit o scădere considerabilă. Aceasta s-a redus, ajungând la 46,2 mii ha în anul 2003, respectiv 16,9% din suprafața necesară asigurării consumului de zahăr. Reducerea suprafețelor cultivate a antrenat în mod direct și scăderea producției naționale de zahăr. Noii proprietari nu și-au orientat activitatea spre a produce zahăr din sfeclă, ci spre conservarea fabricilor prin rafinarea zahărului brut. În aceste condiții, suprafața cultivată, ca și producția de zahăr, au scăzut, realizându-se doar 8-10% din producția obținută în România înainte de anul 1989. În aceste condiții, necesarul de zahăr pentru consum este asigurat în proporție de 10 % din producția internă și de 90 % din import.