Domnitori români

În secolele al XVI-lea statutul internaţional al Ţărilor Române este determinat de doi factori:

raporturile dintre marile puteri vecine;

obiectivele politice externe româneşti.

Mijloacele folosite de domnitorii români au fost:

militare până la 1600;

diplomatice şi militare după 1600.

Statutul politico-juridic Ţările Române:

au făcut parte, conform dreptului islamic, din „Casa Păcii”;

se aflau la extremitatea direcţiei strategice de înaintare spre centrul Europei – Viena.

La baza raporturilor româno-turceşti au stat Capitulaţiile care prevedeau respectarea autonomiei Ţărilor Române,

care astfel îşi păstrau instituţiile, principele era domn pământean ales de boieri.

Obligaţiile Ţărilor Române:

plata tributului;

daruri pentru reconfirmarea domniei;

produse (cereale, turme de oi, lemn).

sprijinirea Porţii cu soldaţi şi salahori în perioada campaniilor militare.

Obligaţiile Imperiului Otoman:

recunoaşterea autonomiei Principatelor

turcii nu aveau voie să staţioneze la nordul Dunării;

turcii nu aveau voie să ridice moschei în aceste zone.

Obiectivele ale politicii externe ale Ţărilor Române:

lupta pentru menţinerea independenţei politice şi a autonomiei;

apărarea teritoriului şi a hotarelor ţării;

prin implicarea în lupta antiotomană ţările române s-au integrat ca un factor important în cruciadele târzii;

stoparea tendinţelor expansioniste ale Ungariei şi Poloniei.

Prima etapă a domniei – orientarea moldo-polonă pentru a contracara presiunea maghiară asupra Ţărilor Româneşti.

A doua etapă – implicarea în lupta antiotomană.

1391: Imperiul Otoman organizează prima incursiune otomană la nord de Dunăre.

Cauze:

- încorporarea Dobrogei la Ţara Românească (1388);

participarea lui Mircea cel Bătrân la bătălia de la Câmpia Mierlei (Kopssovopolje) din 1389.

1395: Tratatul de la Braşov dintre Ţara Românească şi Ungaria prevede sprijin reciproc în antiotomană .

În 1395: Baiazid I întreprinde o expediţie în Ţara Românească. Lupta decisivă de la Rovine din mai 1395 se încheie cu victoria categorică a lui Mircea cel Bătrân.

Consecinţe:

- îndepărtarea pericolului otoman;

- Cruciada de la Nicopole 1396, organizată de regele Ungariei, cu toate că se încheie

cu un eşec îl readuce pe Mircea cel Bătrân, pe tronul Ţării Româneşti pierdut

în 1395.

- în 1397 Mircea cel Bătrân respinge un nou atac otoman,

- după 1400 începe perioada de apogeu a domniei lui Mircea cel Bătrân;

La începutul secolului al XV-lea Mircea va relua politica „blocului românesc”profitând de starea de criză a Imperiului Otoman după 1402 îl susţine la tron pe Alexandru cel Bun în Moldova (1400).

Politica externă a Moldovei este dominată de raporturile cu Ţara Românească şi Polonia.

Se orientează spre Polonia:

- în 1402 se încheie un tratat cu Polonia – act prin care Alexandru cel Bun recunoaşte ca suzeran pe Vladislav Iagello;

- Îşi îndeplineşte obligaţiile faţă de acesta, acordându-i sprijin în lupta împotriva Cavalerilor Teutoni la:

- Grünwald (1410);

- Marienburg (1422).

În 1420 are loc primul atac al turcilor asupra Moldovei (Cetatea Albă) respins de Alexandru cel Bun.

Perioada domniei sale înseamnă stabilitate şi prosperitate pentru Moldova.