Junimea - Formă fără Fond

1. Junimea- mai multă formă, mai puţin fond.

Să spunem că Junimea a fost de fapt o formă fără fond ar putea părea deplasat şi total opus a ceea ce susţin teoriile literaturii române moderne. Problema în schimb trebuie analizată din multitudinea de perspective: Titu Maiorescu, stâlpul de bază al acestei organizaţii culturale, nu a adus în peisajul autohton decât o altă formă goală, iar teoria lui nu este şi ea şubrezită de acest “viţiu” al societăţii româneşti din secolul XIX. Această afirmaţie ridică mai mult decât un simplu semn de întrebare. Această afirmaţie necesită argumente eligibile nu doar la nivel subiectiv şi intuiţional, ci la nivelul creaţiei ca valoare şi a înţelegerii noţiunii de formă şi de fond dintr-o perspectivă ce depăşeşte spaţiul naţional, îndreptându-se către sincronizarea lovinesciană cu cel universal.

Operelor anumitor critici care l-au descreditat pe Maiorescu nu au ajuns totuşi atât de departe încât să afirme că însăşi Junimea nu e decât o formă goală, că îl lipsa substratului şi uneori chiar a stratului, ea nu a putut decât să se raporteze la stilul de a scrie. Dintre aceşti critici, s-au apropiat foarte mult de această idee Garabret Ibrăileanu, prin “Studii literare”(1930), Nicolae Manolescu – “Contradicţia lui Maiorescu”(1970), A. Philippide –“Specialistul român”(1907) şi într-o oarecare măsură, Lucian Boia prin “Paradigma junimistă”. Desigur, Sorin Alexandrescu aduce numeroase completări în acest sens prin oprele sale “Paradigma junimistă: detasare de istorie” şi “Paradoxul român”. Dar de la critica negativă adusă lui Maiorescu până la apostrofarea Junimii în acest context pasul este logic şi concret. În primul rând, Maiorescu este deschizătorul de drumuri pentru acest current ideologic, iar teoriile lui, din păcate, rămân doar la nivelul cuvintelor goale pe nouă pagini din “În contra direcţiei de astăzi în cultura romană”, neavând aplicaţia practică şi demersurile necesare înfăptuirii lor. Textele junmiste se ocupă doar de formă, de stilul de a scrie, promovează doar astfel de texte, nu iau în considerare conţinutul sau veridicitatea lor, în loc să ridice fondul la nivelul formei, aşa cum susţine teoria maioresciană. În al doilea rând, însăşi impulsul de a critica rămâne doar la nivelul acesta fiindcă operele junimiştilor îndeplinesc doar acest rol, fără a căuta adevarul, ci mai degrabă sunt impulsionate de simpatii de confrăţire politică sau literară. În al treilea rând, Junimea este privită doar ca o forţă reacţionară, ce face critică doar de dragul spiritului critic occidental, fără să ofere adevăruri valabile. Ei continuă să se zbată în neadevăr, cu şansa de a avea dreptate în unele privinţe. Iar Maiorescu, în spiritul formelor fără fond, atrage atenţia doar la nivelul estetic şi gramatic al operei, excluzând noţiunile tehnice sau istorice, ce sunt total lipsite de formă după părerea lui, dar bogate în conţinut

Problema este cu atât mai stringentă cu cât în adevăratul sens al cuvântului, nimeni nu a constestat cu adevărat valoare textului lui Maiorescu, cu atât mai puţin a Junimii în cultura română. Există doar bucuria că ea a existat, dar în sensul negativ nu s-a scris nimic. Nici neînţelegera, nici ura, nu au putut schimba frumuseţea cuvintelor maioresciene. Dacă s-a dovedit că o cultură se poate dezvolta şi altfel decât organic (teza lui Buckle), adaptând mai târziu fondul la forma împrumutată, nu rezultă încă, că Maiorescu se înşelase în toate privinţele. Dar atunci când el a deschis un drum, şi este considerat un nou început în cultura română, nu înseamnă că el implicit a închis altul? Sau a închis cumva mai multe?