Criticismul Junimist

1. Istoric

Societatea Junimea se naşte la Iaşi, în a doua jumătate a secolului al XIX – lea la iniţiativa lui P.P.Carp, Vasile Pogor, Iacob Negruzzi, Th. Rossetti si Titu Maiorescu. Aceştia, conştienţi de situaţia precară a culturii române, au hotărât înfiinţarea la Iaşi, în 1863, a societăţii Junimea, o asociaţie menită să aducă un suflu nou în cultura română. Societatea deţinea o tipografie proprie, o librărie şi editează revista Convorbiri literare, începând din anul 1867. Această revistă va publica în primele ei pagini articolele lui Maiorescu şi operele marilor clasici: poezia lui Mihai Eminescu, proza lui Ion Creangă şi Ioan Slavici, comediile lui I.L.Caragiale.

Această publicaţie se va bucura de cel mai înalt prestigiu în istoria literaturii române. Ea a impus, încă de la apariţie, o direcţie nouă, modernă, întregii noastre culturi, definindu-se prin spiritul ei etic şi sentimentul valorii estetice.

Fără a lua forma instituţională a Societăţii Academice Române, întemeiată aproximativ în aceeaşi perioadă la Bucureşti, gruparea ieşeană a fost, mai mult decât o societate culturală, o comunitate de spiritualităţi călăuzite de aceleaşi principii. Evoluţia grupării cuprinde mai multe etape, care ilustrează evoluţia de la entuziasm la maturitatea aprecierilor referitoare la fenomenul cultural românesc.

Prima etapă, desfăşurată între 1864 – 1874, este aceea a stabilirii principiilor călăuzitoare ,membrii grupării dovedind o largă deschidere, fiindcă deviza lor era intră cine vrea, rămâne cine poate. Ea are un pronunţat caracter polemic şi se manifestă în trei direcţii: limbă, literatură, şi cultură. Este perioada în care se ţin prelecţiuni populare, pe teme literare, estetice, lingvistice, filozofice. Ţinute într-o formă academică, aceste prelegeri au avut rolul principal de a educa gustul publicului. Este perioada în care se afirmă spiritul oratoric. Modelul de discurs pe care îl impune Titu Maiorescu, atitudinea oratorului şi arta compoziţiei discursului instituie o tradiţie, care va fi continuată în generaţiile ulterioare. Tudor Vianu observă că unele dintre cele mai cunoscute opere ale junimiştilor aparţin disertaţiei filozofice, fiind construite după modelul micilor tratate morale ale antichităţii şi ale clasicismului francez. Aceasta etapa marcheaza cautarile febrile de modele apte sa asigure progresul la care aspira Titu Maiorescu. Interesul pentru literatură se manifesta in 1865, cand se avanseaza idea alcatuirii unei antologii de poezie romaneasca pentru scolari. Aceasta i-a determinat pe junisti sa citeasca in sedintele societatii autorii mai vechi, pe ale caror texte si-au exersat spiritual critic si gustul literar. Este vremea în care “Junimea” provoacă cele mai multe adversităţi, dar şi aceea în care, prin succesul polemicilor ei, prin adeziunea lui Vasile Alecsandri, prin descoperirea lui Mihai Eminescu, aureola prestigiului începe să se formeze în jurul ei.

Cea de a doua etapa, ce dureaza din 1874 pana in 1885 (cu desfasurarea sedintelor Junimii din Bucuresti, dar a activitatii revistei la Iasi), este o etapa de consolidare, în sensul ca în această perioadă se afirmă reprezentanţii directiei noi in poezia si proza romana: Eminescu, Creanga, Slavici şi Caragiale. Este o perioada in care se diminueaza teoretizarea criticismului in favoarea judecatilor de valoare. Acum sunt elaborate studiile esentiale prin care Titu Maiorescu se impune ca authentic intemeietor al criticii noastre literare moderne, fara insa a neglija preocuparile din domeniul civilizatiei, dar mai ales din domeniul limbii literare, necesare si pentru ca in 1860 se facuse trecerea de la alfabetul chirilic la cel latin. Maiorescu sustine utilizarea imbogatirii vocabularului limbii romane prin neologisme de origine romanica, intr-un studiu in 1881, intitulat chiar Neologismele.

Etapa a treia (bucuresteana) incepe din 1885 cand este mutata la Bucuresti revista Convorbiri literare si intreaga societate Junimea. Aceasta etapa are un character preponderant universitar, prin cercetarile istorice si filosofice. Aparitia revistei se prelungeste pana in 1944, dar cu toate acestea ea nu va atinge gradul de popularitate din primii 20 de ani.