Marea Unire din 1918, moment decisiv în consolidarea economiei și pieței naționale

Conflagraţia mondială găsise o foarte mare parte a poporului român sub stăpânirea străină a imperiului austro-ungar şi a imperiului rus, care supuseseră pe români unei asupriri sistematice şi unei politici de deznaţionalizare. La rândul lor, toţi românii, legaţi prin unitatea de limbă şi cultură, prin preocupările economice, relaţiile sociale milenare şi o îndelungată luptă pentru libertate, tindeau în mod natural şi tot mai energic spre realizarea unităţii lor politico-statale.

În condiţiile destrămării imperiilor habsburgic şi ţarist, această luptă de eliberare şi pentru unitate statală şi-a găsit încununarea în 1918.

Suferinţele şi umilinţele românilor, accentuate atât de grav prin condiţiile extrem de grele ale Tratatului de pace de la Buftea şi care echivalau, practic, cu realizare unui pas important pe calea desfiinţării României ca stat, mai avuseseră încă din primăvară o alinare : victoria aspiraţiilor naţionale ale românilor din Basarabia. Aici, în această zonă românească, răpită de Rusia la 1812, încă din aprilie 1917 luase naştere Partidul Naţional Moldovenesc pe fondul situaţiei create de revoluţia burgheză din Rusia, care în februarie 1917, răsturnase autocratismul ţarist. Prin programul lui, Partidul Naţional Moldovenesc înscria la loc de frunte aceste cuvinte: “De azi înainte suntem slobozi şi ne e îngăduit să fim moldoveni sau, mai bine zis, români, fii ai lui Traian şi urmaşi ai lui Ştefan cel Mare”.

În evoluţia evenimentelor şi, mai întâi de toate, a procesului luptei naţional-revoluţionare, stimulat de radicalismul luptei politice din fostul Imperiu ţarist, încă înainte de victoria bolşevicilor, la Chişinău a fost proclamată “autonomia teritorială şi politică a Basarabiei” (20 octombrie/2 noiembrie). Două luni mai târziu, 2/15 decembrie 1917, pornind de la prevederile “ Declaraţiei drepturilor popoarelor din Rusia” adoptate de Rusia Sovietică, organul legislativ al Basarabiei, Sfatul Ţării, a proclamat “Republica Democratică Moldovenească, membră cu drepturi depline în Republica Federativă Democratică Rusă”.

Au urmat, apoi, alte trepte pe calea spre afirmarea naţională plenară, marcate prin hotărâri adoptate democratic aşa cum a fost actul politic din 24 ianuarie 1918 prin care a fost proclamată ”Republica Moldovenească slobodă, de sine stătătoare şi neatârnată, având ea singură dreptul de a-şi hotărî soarta în viitor” după care, liderii naţionali ai românilor din Basarabia au început să se adreseze guvernului român de la Iaşi pe 17 februarie 1918 aducându-i oficial la cunoştinţă că “Republica noastră a rupt orice raporturi de dependenţă cu Rusia şi s-a declarat cu totul neatârnată… acest act istoric s-a făcut cu votul unanim al deputaţilor din Sfatul Ţării şi cu asentimentul entuziast al întregului popor din Republica Moldovenească” .

După aproape o lună şi jumătate, cu sprijinul masiv al populaţiei, Sfatul Ţării avea să adopte şi ultimul act necesar pentru a repara nedreptatea istorică a raptului ţarist din 1812: proclamarea de către Sfatul Ţării, la 27 martie/9 aprilie 1918, cu o covârşitoare majoritate a membrilor săi, a unirii Basarabiei cu România. Solemn şi clar, declaraţia adoptată afirma: ”Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut , Nistru, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de către Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa România”.