Problema Națională la Barbu Catargiu

Barbu Catargiu s-a născut la 26 octombrie 1807, într-o familie boierească din Ţara Românească, fiind fiul marelui vornic Ştefan Catargiu şi al Tiţei (Stanca) Văcărescu (fiica banului Barbu Văcărescu).

Primele învăţături le-a deprins în casa părintească. Începând cu vârsta de 12 ani, a fost înscris şi a urmat vestita Şcoală grecească de la Măgureanu. În anii 1825-1834, Barbu Catargiu a trăit mai mult în străinătate, îndeosebi în Franţa. Acesta a făcut la Paris temeinice studii universitare de Litere, Drept, Istorie, Filosofie şi Economie politică .

Revenit în ţară, în anul 1834, Barbu Catargiu s-a făcut remarcat în cercurile Societăţii Filarmonice din Bucureşti, al cărei scop era crearea unui teatru naţional, tipărirea de cărţi româneşti şi organizarea unei opoziţii de principii contra Guvernului lui Alexandru Ghica. Barbu Catargiu scria, de altfel, în articolele sale cât de importantă a fost Societatea Filarmonică în emanciparea culturii române.Din acea perioadă datând şi prima ( şi se pare singura) sa cronică dramatică.

Având de acum „regulamentara” vârstă de 30 ani, Barbu Catargiu a fost ales membru în Obşteasca Adunare, în ciuda împotrivirii Domnitorului Alexandru Ghica. În sesiunea din anul 1842, tânarul parlamentar a rostit un discurs la adresa erorilor din administraţia Domnitorului Ghica. Debutantul abia avea 34 de ani, dar prima sa intrare pe arena politică era un adevărat eveniment . Succesul discursului a fost atât de mare, încât liderul oratorilor din acea epocă, Gheorghe Bibescu ţinând să-l felicite, i-a adresat cuvintele: „Vere, îţi cedez locul meu; m-ai întrecut!” .

După alegerea lui Gheorghe Bibescu pe tronul Munteniei, Barbu Catargiu a fost numit, la 20 decembrie 1842, director la Departamentul Dreptăţii(Justiţiei), în locul logofătului Alexandru Racoviţă, apoi în anul următor, la 23 aprilie 1843, ziua onomastică a Principelui, paharnicul Barbu Catargiu, după recomandarea marelui logofăt al dreptăţii, Alecu Vilara, este înălţat pentru „slujbe ce cu râvnă şi activitate a savârşit”, la rangul de clucer . În mai 1843 Domnitorul Bibescu dispunea trecerea numelui proaspătului clucer în Arhondologie .

Adept al unei poziţii ideologice mai mult de centru-dreapta, Barbu Catargiu nu s-a implicat în revoluţia de la 1848, ci a preferat o călătorie benefică în Austria, Franţa şi Anglia – unde a contactat oficialităţile politice, a studiat viaţa civilă si de stat din marile capitale occidentale.

În septembrie 1848, după restabilirea ordinii legale, Barbu Catargiu s-a reântors la Bucureşti, iar caimacamul Constantin Cantacuzino s-a grăbit să-l reconfirme, la 12 (21) octombrie 1848, director la Departamentul Dreptăţii. Pe 2 decembrie 1848, Barbu Catargiu a fost numit şi suplinitor la Sfatul Vistieriei. Şi tot în decembrie, însă un an mai târziu, în decembrie 1849, Catargiu a fost înaintat la rangul de vornic de poliţie .

Sub domnia celuilalt văr al său, Barbu Ştirbei, începută la 23 septembrie 1854, Barbu Catargiu a deţinut încă o vreme funcţia de director la Departamentul Dreptăţii. Între timp, Domnitorul Ştirbei l-a numit pe Barbu Catargiu, Judecător la Înalta Curte, de unde va demisiona la 7 ianuarie 1856, ca urmare a unor critici aduse la adresa Divanului ţării, atitudine care a indispus vădit pe Domnitorul Ştirbei.

Între timp, Barbu Catargiu s-a căsătorit cu Caterina Parravicini, de origine rusă (m. 1888, în Bucureşti). Au avut un singur copil, pe Mariţa, căsătorită in anul 1859 cu consulul Franţei la Bucureşti, Louis Beclard .

În preajma alegerilor pentru Divanul ad-hoc ( ţara era chemată să-şi exprime dorinţele sale faţă de Europa), Barbu Catargiu intră într-un comitet conservator format din nouă membri, alături de Scarlat Bărcănescu(tatăl), C. I. Filipescu, I. Em. Florescu şi alţii, care la 19 martie 1857 publică manifestul boierilor conservatori către alegători.