Reformele de stat și drept în timpul domniei lui Cuza

I. Introducere- Scurt istoric, originea, studiile, familia domnitorului Cuza

Alexandru Ioan Cuza se naște pe 20 martie 1820 la Bârlad, fiind fiul ispravnicului Ioan Cuza și al Sultanei (sau Soltana) , primele studii urmându-le la pensionul condus de francezul Victor Cuenin din Iași, unde îi are colegi pe Mihail Kogălniceanu și Vasile Alecsandri. Aparținând clasei tradiționale de boieri din Moldova, Alexandru primește o educație europeană astfel în 1835 își ia diploma de bacalaureat la Paris, apoi urmează studii universitare de drept și medicină, pe care nu le finalizează, și devine membru al Societății economiștilor de unde își va înainta demisia în 1840. Activează ulterior ca președinte al judecătoriei Covurlui, perioadă în care se căsătorește (30 aprilie 1844) cu Elena Rosetti .

În anul 1848, precum majoritatea statelor europene, Moldova și Țara Românească au fost cuprinse de febra revoluțiilor. Revolta moldovenilor a fost suprimată repede, dar în Țara Românească revoluționarii au preluat puterea și au guvernat în timpul verii. Tânărul Cuza a participat activ la mișcarea revoluționară de la 1848 din Moldova și la lupta pentru unirea Principatelor.

Domnul Moldovei, Mihail Sturdza, a retezat imediat orice tentativă de mișcare revoluționară arestând pe majoritatea complotiștilor. Deși era plănuit ca o parte dintre aceștia, inclusiv Cuza, să fie trimiși în Turcia, cu ajutorul consulului britanic de la Brăila reușesc să ajungă în Transilvania, apoi în Bucovina, unde este martor al evenimentelor revoluționare de aici. Cuza petrece un an în exil, la Viena, Paris și Constantinopol, revenind în țară odată cu numirea noului domn în Moldova, Grigore Alexandru Ghica.

Este numit președinte al Judecătoriei Covurlui (1849 - 1851; 1855 - 1856), apoi director al Ministerului de Interne (1851), primind în această perioadă și rangul de vornic. La 6 iunie 1856 este numit pârcălab de Galați, însă imediat după decesul domnului Ghica este destituit de caimacamul Teodor Balș.

După câteva luni, noul caimacam, Nicolae Vogoride, antiunionist și dornic de a-și face partizani îl renumește pe Cuza pârcălab și îl reintegrează în cadrele armatei, avansând în numai două luni de la gradul de sublocotenent la cel de maior.

În perioada alegerilor pentru Divanul ad-hoc Cuza face un gest care îi va aduce un important capital de imagine. Înșirând amestecurile ilicite ale administrației în alcătuirea listelor electorale care urmau să aducă o majoritate antiunionistă în Divan, acesta totodată își prezintă demisia din funcția de pârcălab.

Unirea Principatelor Române sau Mica Unire din 1859 a fost marcată și de reformele lui Alexandru Ioan Cuza, iar de atunci, în fiecare an, la 24 ianuarie, ne amintim cu emoție și mândrie de mărețul act prin care s-au pus temeliile statului român modern. Prin Unirea Moldovei cu Muntenia se împlinea un vis, un ideal pe care poporul nostru îl nutrea dintotdeauna, fiindcă Unirea, visul tuturor românilor, vis scump venind din vechimea secolelor din vremea lui Burebista și Decebal. Era după spusele lui Bălcescu ”visarea iubită” a marilor noștri voievozi, Mircea cel Bătrân și Ștefan cel Mare.

În cele ce urmează, prin intermediul a două capitole, zece subcapitole cuprinse în cadrul capitolului III, inclusiv douăzeci și patru de referinte (note) de subsol ce vor preceda această introducere, voi creiona o imagine asupra realizărilor prin intermediul reformelor din timpul domiei lui Alexandru Ioan Cuza.