Conflictul Ruso-Georgian 7 - 16 August 2008

Lucrarea de față are drept scop principal surprinderea unuia dintre cele mai recente conflicte care au marcat evoluția relațiilor internaționale în perioada contemporană și care a dus pe jar întreaga lume timp de aproximativ 9 zile. Ciocnirile militare dintre forțele gruzine și cele ruse, precum și situația civililor prinși în zona de conflict, au fost unele dintre cele mai mediatizate subiecte atât în presa scrisă, cât și la radio sau la televiziunile din lumea întreagă, în timp ce analiștii specializați pe studiul relațiilor internaționale au fost puși la grea încercare de evoluțiile mai sus amintite. De asemenea, implicațiile sale au fost vizibile la scară mondială, din Statele Unite și America Latină până în Asia sau Europa observându-se un real interes pentru problema în cauză, care, fără intervențiile celor preocupați de pacea și de securitatea planetei, ar fi riscat să degenereze într-un conflict cu consecințe dintre cele mai dezastruoase.

Faptul că am ales acest eveniment, atât de recent apărut pe scena relațiilor internaționale, se datorează și faptului că am beneficiat de o multitudine de documente care au făcut posibilă redactarea acestei lucrări. Din păcate însă toate aceste documente nu am reușit să le găsesc în vreo lucrare, acestea lipsind cu desăvârșire, lucru absolut normal din moment ce evenimentul este atât de recent, motiv pentru care am ales sursele electronice – în speță internetul – pentru a putea reuși să duc la bun sfârșit demersul pe care l-am avut în vedere.

Conflictul ruso – georgian are la bază, în principal, prezența, pe teritoriul Georgiei, a două enclave, ambele susținute în mod fățis de Rusia, și care au făcut din separatism o politică așa – zisă de stat. Este vorba de Abhazia, teritoriu aflat în partea de N-V a statului Georgia, cu ieșire la Marea Neagră ( a se vedea anexele 1, 2, 3, 5 ), și Osetia de Sud, teritoriu aflat la granița cu Rusia, în partea de nord a țării ( anexele 3, 4, 5 ). Problema celor două provincii este o moștenire a dezintegrării Uniunii Sovietice ( ca și problema Transnistrei sau a provinciei Nagorno Karabah ), însă starea conflictuală este menținută de Federația Rusă ca un mijloc de șantaj al fostelor republici unionale când acestea manifestă tendințe de ieșire de sub tutela Kremlinului. De altfel, primul conflict major care a opus Georgia celor două teritorii separatiste a fost cel din 1990-1991, conflict încheiat cu pierderi umane și materiale masive și cu adâncirea problemei: departe de a putea fi aduse sub autoritate georgiană, ele și-au declarat în mod unilateral independența, lucru de neacceptat de conducerea georgiană.

Armistițiul care punea capăt conflictului, încheiat la Soci, în iunie 1992, stipula crearea unei Comisii Unite de Control, care avea rol mandat de demilitarizare, și care mai prevedea crearea unei forțe de menținere a păcii, formată din ruși, georgieni și sud - osetini . De asemenea, armistițiul mai prevedea și crearea unei zone de securitate în jurul orașului Tshkinvali, capitala Osetiei de Sud. Totodată, se impuneau, și pentru Abhazia, prezența unor forțe de menținere a păcii, create asemenea celor din Osetia de sud, cu singura diferență că, în loc de sud – osetini, în cadrul forței mai sus amintite urmau să facă parte soldați abhazi.

Conflictul a rămas în stare latentă până în 2003, atunci când, la Tbilisi, a ajuns președinte Mikheil Saakasvhili, adept al unei apropieri de puterile occidentale, fapt privit cu neîncredere de Kremlin. De asemenea, ideea aderării la NATO, vehiculată de noul președinte georgian, a subminat și mai mult relațiile bilaterale, iar măsurile luate în vederea înzestrării armatei georgiene cu armament modern, fondurile uriașe ( aproximativ 1 miliard de dolari alocați ministerului apărării ), precum și repetatele discursuri în care Saakasvhili a cerut ca Abhazia și Osetia de sud să revină în cadrul Georgiei, au încordat la maximum relațiile dintre cele două state.

Deși, încă din 2004, Georgia a făcut numeroase oferte atât Abhaziei , cât și Osetiei de Sud , ca acestea să revină în cadrul statului georgian, acestea urmând a se bucura de o largă autonomie, autoritățile secesioniste din cele două teritorii au refuzat categoric, cerând independența deplină. Mai mult, în anul 2006, în Osetia de sud s-a organizat un referendum cu privire la independența acestui teritoriu, proporția celor care au votat pentru acordarea ei a fost una absolut covârșitoare, aproximativ 99%.

Anul 2008 a fost marcat, încă de la început, de o încordare a relațiilor dintre Rusia și Georgia, ambele acuzându-se reciproc de pregătiri în vederea unui conflict militar. În aprilie 2008, o presupusă intenție a Georgiei de a invada Abhazia a fost înfierată de către Rusia, care a trimis la rândul ei trupe la granița cu Georgia. Tensiunile au început să prindă contur din ce în ce mai mult odată cu incidentul din 20 aprilie, atunci când un avion georgian de recunoaștere a fost doborât deasupra Abhaziei , în timp ce în Osetia de Sud se constatau violări ale acordului de pace din partea ambelor părți. Imediat după aceste incidente, Saakashvili a aprobat masarea a 12.000 de soldați georgieni la granița cu Osetia de Sud, în timp ce Rusia a masat forțe umane importante și tehnică militară la granița cu Georgia. De altfel, pe tot parcursul lunilor iunie – iulie, s-au derulat exerciții militare atât din partea georgiană, cât și din cea rusă, partea georgiană beneficiind și de ajutor logistic american. La sfârșitului lunii iulie, armata georgiană ocupase deja poziții la frontiera cu Osetia de Sud, în timp ce forțele ruse ocupaseră mai mult puncte strategice importante de pe teritoriul mai sus amintit.