Napoleon Bonaparte

Napoleon Bonaparte (n. 15 august 1769, Ajaccio, Corsica - d. 5 mai 1821, în Insula Sfânta Elena) a fost cel mai important om politic si militar dupa Revolutia franceza.

Cariera lui a început în rândurile armatei revolutionare, a înlaturat printr-o lovitura de stat, Directoratul fiind apoi ales Prim Consul al Republicii Franceze, s-a autoproclamat Împarat al francezilor (1804-1814, 1815), în 1805, rege al Italiei iar în 1806, Protector al Confederatiei Rinului.

A abdicat în 1814 la Fontainebleau si dupa un scurt exil, a revenit în 1815, pentru cele 100 de zile de domnie, încheiate cu înfrângerea de la Waterloo.

Ca militar s-a remarcat în campaniile din Italia, Egipt, Austria, Prusia, Rusia. Printre cele mai rasunatoare victorii ale sale se afla cele de la Arcole, Lodi, Marengo, Austerlitz, Jena, Friedland, Wagram si Eylau.

El a revolutionat sistemul legal, politic si economic din Franta, prin Codul civil si a pus bazele unei reforme economice.

A fost exhumat la 15 octombrie 1840 si transferat în Domul Invalizilor din Paris.

În Tarile Române ale acelor vremuri, era cunoscut sub numele de Bunaparte.

Viata. Date biografice

Copilaria. "Nabulio"

În anul 1768 conducatorii republicii Genova vindeau insula Corsica regelui Frantei, Ludovic al XV-lea. Când primele trupe franceze au debarcat ca sa o ia în primire, corsicanii s-au ridicat la lupta pentru a-si apara libertatea. Sub conducerea lui Pasquale Paoli, ei au obtinut, initial, unele succese, dar sosindu-le întariri, francezii i-au înfrânt pe rasculati, în anul urmator, într-o batalie sângeroasa (Ponte-Nuovo, 9 mai 1769). Capetenia învinsilor s-a refugiat în Anglia si multi dintre locotenentii acestuia, între care si tânarul Carlo-Maria Buonaparte, s-au raliat noilor stapânitori.

În aceasta atmosfera de depresiune generala, dupa înfrângerea suferita, s-a nascut al doilea fiu al lui Carlo-Maria Buonaparte si a Letitiei Buonaparte (nascuta Ramolino), la 15 august 1769, la Ajaccio, caruia parintii i-au dat numele, putin obisnuit, de Napolione. El îsi va frantuzi, cu timpul, atât numele, cât si prenumele si va intra în istorie ca Napoleon Bonaparte. Numele i-a fost dat în cinstea unchiului sau Napoleone, care murise cu câteva saptamâni inainte în batalia de la Ponte-Nuovo, iar Napoleon va spune mai târziu Acest nume este înzestrat cu o virtute virila, poetica si rasunatoare. Dar, în cursul primilor sai ani, va fi numit Nabulio, sau cu pronuntia italiana, Nabulione. Ai lui, din pricina caracterului certaret al copilului, îl vor porecli Rabulione, adica "cel care se amesteca în toate".

Letitia Buonaparte a nascut treisprezece copii în nouasprezece ani, din care doar opt vor supravietui, opt copii care îsi vor împarti într-o zi tronuri si regate.

În primul an al domniei lui Ludovic al XVI-lea, Nabulio, în vârsta de cinci ani, este dat extern la un pension tinut de calugarite, la Ajaccio, o scoala mixta instalata într-o veche cladire a iezuitilor. Se initiaza în tainele alfabetului, începe sa silabiseasca, în limba italiana si învata sa numere. Era deosebit de înzestrat pentru socoteli, maicile, uluite l-au poreclit "Matematicianul", la educatia religioasa avea, însa note, foarte proaste. Înca de mic, Nabulio este fascinat de tot ceea ce înseamna a fi soldat, printre jucariile preferate se aflau o toba si o sabie de lemn, manânca paine neagra tocmai pentru a se obisnui cu traiul din armata, cel putin asa spune legenda.

Pregatirea militara

Familia Buonaparte este tot saraca, iar Charles (Carlo) tot spera sa obtina burse pentru cei doi baieti, Joseph si Napoleone. Pentru a li se acorda aceasta favoare, trebuie sa faca dovada de noblete. Tatal viitorului împarat reuseste sa adune documentele menite sa dovedeasca ca este de neam nobil si poate chiar prezenta blazonul familiei: pe câmp rosu, doua bare si doua stele de azur, totul sub o coroana de conte. D'Hozier de Sérigny, magistrat însarcinat cu rezolvarea problemelor referitoare la titlurile de noblete si la blazoane în Franta, se declara multumit, iar cei doi fii mai mari ai nobilului devin bursieri ai regelui. La recomandarea episcopului de Autun si frate al guvernatorului insulei Corsica, Alexandre de Marbeuf, printul de Montbarrey, ministru de razboi, îl desemneaza pe Napoleone pentru a fi înscris într-o scoala militara. A fost aleasa Scoala de la Brienne, un orasel din Champagne, la vreo 180 de kilometri de Paris.

Napoleone paraseste la 15 decembrie 1778 Corsica, însotit de tatal sau, fratele sau, Joseph, si abatele Varèse cu directia Autun, oras unde se afla scoala lui Joseph, urmând a se îndrepta de acolo la Brienne. Napoleone ajunge în 15 mai 1779 la Scoala militara de la Brienne, înfiintata doar cu doi ani în urma. Tânarul Napoleone, care avea pe atunci doar 9 ani, este plasat în clasa a saptea. Dorinta lui cea mai arzatoare era sa învete franceza corect, îi displac orele de latina dar se afirma talentul sau la matematica si citeste cu nesat toate cartile din biblioteca. Se împrieteneste cu Bourrienne, care va fi mai târziu secretar al generalului si prim consulului Bonaparte.

Maresalul de Ségur, ministru de razboi, îl însarcineaza pe inspectorul Reynaud des Monts sa-i primeasca la Scoala militara de la Paris pe "toti bursierii scolilor mici care doresc sa mearga la artilerie, la geniu sau la marina si care s-au distins prin inteligenta, buna purtare si cunostintele lor de matematici". Elevul-cadet Buonaparte care tocmai a împlinit 15 ani poseda toate calitatile si este acceptat împreuna cu alti patru colegi ai sai.

La 21 octombrie 1784, Napoleone descopera Parisul. Ajuns la Scoala militara de la Paris, nu se distinge în mod deosebit, bun la matematici, mediocru la istorie, are note mai mici decât la Brienne. Tânarul cadet doreste sa intre în rândurile marinei. La începutul anului 1785, viitori aspiranti au fost anuntati anul acesta nu va avea loc examen pentru marina, astfel Napoleon alege artileria. La 23 martie 1785, Buonaparte afla de moartea tatalui sau, survenita cu o luna înainte, la 24 februarie la Montpellier.

În septembrie începe concursul de absolvire, la care participa elevii tuturor scolilor regale din Franta. La 28 septembrie se publica rezultatele: din 137 de candidati, 58 sunt admisi locotenenti-secunzi, din care 4 cadeti ai Scolii militare din Paris. Napoleone de Buonaparte al 42-lea admis devine astfel la vârsta de 16 ani si cincisprezece zile ofiter.

În luna urmatoare este numit, împreuna cu prietenul sau Alexandre des Mazis, la regimentul de la Fére, cu garnizoana la Valence. Aici îsi îndeplinea în mod constiincios serviciul, iar în orele libere citea, devora cartile. Într-o perioada de 4-5 ani a acumulat enorme cunostinte, din toate domeniile, dar a avut o predilectie pentru studiile de istorie; toata viata avea sa fie un cititor pasionat si ca urmare va deveni unul dintre cei mai culti oameni din epoca sa.