Omul de neanderthal

Introducere

Din perspectiva noastră de Homo sapiens, ar putea fi tentant să privim înapoi, la evoluția umană, cu un sentiment de triumf și predestinare. Cu creierele noastre mari, mâinile pricepute, picioarele agile și rețelele sociale complexe, era cu siguranță inevitabil ca, atunci când condițiile aveau să devină favorabile, să ne asumăm locul de drept în punctul culminant atins de natură. Dar este probabil prea ușor să spunem asta, acum, că nu avem niciun rival serios și, cu siguranță, niciunul uman. Noi suntem doar un tip, „omul modern”, din cele până la douăsprezece specii umane care au conviețuit în lumea noastră în ultimele vreo două milioane de ani. Strămoșii noștri direcți n-au ocupat întotdeauna poziții fruntașe. Dacă am putea da ceasul înapoi la ultima dată când lumea a fost la fel de caldă și stabilă pe cât este acum - adică în urmă cu vreo 120 000 de ani, în mare parte înghețați și haotici din punct de vedere climatic - , probabil că nu ne-am simți la fel de privilegiați pe cât o facem acum. Pe atunci, neanderthalienii - o specie asemănătoare nouă, dar mai puternică - erau la apogeu. Cu o capacitate nemaivăzută până la ei de a supraviețui în zonele cu climă rece, această specie rivală ar fi putut fi prima candidată la popularea întregului Pământ, cu începere din locul ei de origine din Europa, ducând astfel la dispariția altor specii umane.

Acum 45 000 de ani, când oamenii moderni s-au aventurat mai întâi într-o Europă pe jumătate acoperită de ghețari. Acolo au întâlnit o formă de viață umană care, spre deosebire de ei, mai supraviețuise câtorva perioade reci. Cu toate acestea, cel care se adaptase climatului călduros a fost și cel care avea să supraviețuiască celui mai recent ciclu glaciar - Homo sapiens. În schimb, neanderthalienii adaptați la frig au eșuat, murind în mileniile imediat următoare sosirii strămoșilor noștri în ținuturile lor de baștină.

Cine sunt Neanderthalieni ?

Cand vine vorba despre originea speciei Homo Neanderthalensis, speculatiile si teoriile sunt destul de multe , asa cum este normal pentru perioade atat de indepartate de zilele noastre. Descoperirile arheologice dar si tehnologia moderna de care beneficiem ne aduc intr-un punct unde se pare ca este acceptata ideea ca specia Homo Heidelbergensis este stramosul atat homo sapiens cat si a homo neanderthalensis. Omul de neanderthal fiind varianta europeana dezvoltata din homo heidelbergensis, dupa ce aceasta din urma a migrat din Africa spre Europa si Asia acum aproximativ 600000 de ani. Astfel, specie echivalentă verișorilor noștri de gradul I, neanderthalienii erau în mod inconfundabil diferiți de oamenii moderni, având piept mare, asemănător unui butoi, corp bondoc și musculos, nas lat și bărbie recesivă. Impotriva a ceea ce se credea in deceniile trecute, se pare ca aveau o cutia craniana ce adapostea un creier de aproximativ 1430 g, comparabil cu al omului modern,Aveau mult din comportamentul nostru, dar se pare că le lipseau unele caracteristici umane de bază, precum abilitatea noastră de a înțelege expresivitatea simbolică.

Numele speciei, Homo Neanderthalensis, provine de la numele regiunii geografice unde a fost descoperita prima fosila care a si fost identificata ca o specie aparte. Aceasta vale se numeste Neander si este situata la aproximativ 13 km est de Düsseldorf, pe raul Rin. Numele a fost sugerat de Profesorul William King, la o conferinta din Newcastle, in anul 1863, la 7 ani dupa descoperirea fosilelor din valea Neander.

Neanderthalienii erau , ca toate celelalte specii de hominizi, vanatori-culegatori, iar descoperirile arheologice ne spun ca erau in stare sa planuiasca vanatoarea in asa fel incat sa poata urmarii, haituii, directiona si ataca prada in momentul si locul oportun. Un exemplu in acest scop o reprezinta situl arheologic La Cotte de Saint Brelade. In acest loc, aflat la baza unei faleze, arheologii Charles McBurnley si KatherineScott au dedus, in urma descoperirilor ca probabil oamenii din aceea perioada directionau mamutii si rinocerii pe marginea prapastiei iar multe din acestea erau fortate sa sara, astfel vanatoarea avea succes.

Efortul presupus de haituirea unei turme de mamuti peste baza unei prapastii este cu totul remarcabil. Exista dovezi concludente ca americanii nativi au creat “coridoare de trecere” pentru a impinge astfel bizonii in prapastie. Au reusit aceasta cu ajutorul unor incendii controlate, vanatorii asezandu-se in puncte cheie de-a lungul rutei si tasnind din ascunzatoare la momentul potrivit pentru ca turma sa continue sa se deplaseze. Pentru ca neanderthalieni sa reuseasca o asemenea stratagema ar fi trebuit sa puna in scena o serie complexa de de actiuni, aceasta fiind o marturie a capacitatii lor de a planui cativa pasi in avans si de a comunica acel plan. La Cotte este cel mai timpuriu si cel mai mare loc unde au fost organizate asyfel de ambuscade, insa mai sunt si altele in Europa atribuite neanderthalienilor si care contin oase de mamuti, bizoni, reni, si bovine salbatice.

Pe multe oase din acest sit s-au gasit urme de ardere, stabilindu-se astfel ca neandertalienii stapaneau fara doar si poate focul, pricepere necesara supravietuiri in Europa, mai ales in perioadele glaciare.