Pius al VI-lea

În momentul decesului Papei Clement al XIII-lea putem vorbi despre o criza în interiorul bisericii. Urmașul său, Clement al XIV (1769-1774) era supus unei presiunii din partea puterilor catolice europene pentru a suprima Compania lui Iisus. Însă acesta va ceda în cele din urmă de teama că va ucis. Într-un moment disperat acesta va emite o bulă fatală prin care va dizolva Compania lui Iisus. Acest lucru a determinat o ruptura de mari proporții cu trecutul. Deși presiunea din partea puterilor catolice părea să dispară, acest lucru nu a făcut decât să transforme papalitatea într-o putere vulnerabilă în fața puterilor seculare. În acest context, prestigiul statului papal se afla la cote joase, cum nu se mai întâmplase anterior. Se cerea astfel o papalitate puternică, capabilă să refacă statutul acesteia.

În aceste condiții, Sfântul Colegiu se decide să aleagă un nou Pontif. După ezitări îndelungate, Cardinalul Giovan` Angelo Braschi a fost încoronat papă, sub numele de Pius al VI-lea (1775-1799). Caracterizându-l, pontiful era un om impunător, dedicat, pios, erudit, dar și de o frumusețe remarcabilă. În timpul lungii sale conduceri a Statului Papal s-a confruntat cu numeroase probleme, având în vedere situația europeană a vremii și a mișcării iluministe spirituale.

Giovanni Angelo Braschi s-a născut în Cesena, la 27 decembrie, în anul 1717. Acesta făcea parte dintr-o familie nobiliară, îndrudită, probabil, cu familia Papei Pius al V-lea. Acesta a fost un om cultivat, ce și-a obținut licența în drept la vârsta de 17 ani. La 38 ani acesta devine preot, ulterior intrând în serviciul ultimilor doi papi Clement ca trezorier, ajungând să cunoască situația financiară a potificatului. Iar în anul 1773, este numit Cardinal titular, de papa Clement al XIV-lea, al bisercii S. Onofrio, însă fără a i se încredința o episcopie până în momentul în care devine Papă.

Totuși, Papa Pius al VI-lea nu a reușit să rezolve situația în care se afla Statul Papal, ba chiar a agravat-o. Puterea pontificală avea nevoie de reforme spirituale, dar și insitutționale. Ordinele religioase ale papalității fuseseră afectate de curentul iluminist, iar instituțiile iși vedeau propriile interese, și anume, în a folosi biserica pentru a crea o reformă administrativă. În consecință, Statul Papal rămăsese fără sprijin politic. Însă noul Papă, pe lângă faptul că a făcut erori semnificative, risipind bani și dezvoltând un mod de nepotism, acesta a eșuat în trei momente istorice importante. Nepotismul său era deseori demonstrat prin acordarea de favoruri nobililor cărora îi susțineau politica și prelaților în urma adulării spiritului său princiar și nu în ultimul rând rudelor sale, între care nepotul său Luigi. Putem observa cât de alunecos putea fi Pius în relațiile sale cu cei care îi puteau maximiza statutul său în Statul Pontifical. E lesne de înțeles că Pius era interesat de imaginea sa și de menținerea acestui statut pe o perioadă cât mai îndelungată.

Pe lângă faptul că se folosea de puterea deținută în venalitatea slujbelor, acesta risipea cu ușurință finanțele pontificale și ale statului în proiecte care deseori nu dădeau roade pe termen îndelungat. Putem observa, de exemplu, asanarea mlaștinilor Pontine care au rezistat timp de două recolte, iar apoi zona a fost din nou inundată. De asemenea cetățenii și-au exprimat nemulțumirile față de aceste cheltuieli nemărginite.