Războaiele balcanice 1912-1913

1. STAREA ANTEBELICA

Purtate de valul revolutiei franceze popoarele balcanice s-au trezit in a doua jumatate a secolului al XIX-lea in fata posibilitatii ca dupa aproape jumatate de mileniu de influienta si ocupatie otomana sa isi poata indeplini visele: cel de neatarnare, independenta si autonomie dar si intregire teritoriala. Constientizarea apartenentei la neam a populatiei a facut ca aceste miscari, la inceput razlete si locale, sa capete o tenta regionala, transformand astfel balcanii intr-o adevarata zona de conflict caracterizata printr-o stare de incertitudine; putand izbucni oricand un conflict atat intre statele balcanice cat si intre marile puteri care aveau un interes cu totul aparte in balcani.

Aceste manifestari au inceput sa capete avant pe seama perioadei de covalescenta a Imperiului Otoman ce era slabit atat de conflictele interne cat si de celebrele razboaie ce caracterizeaza perioada cunoscuta in istorie drept „Criza Orientala” din care Poarta iesise foarte sifonata si destul de slabita. Si desi avea in subordine numeroase teritorii in Europa se vede amenintata de pierderea acestora, in aceste conditii se iau o serie de masuri administrative pentru a preintampina acest lucru, dar cum criza se prelungeste pierderea teritotiilor europene devine o chestiune de timp... constientizand de acest fapt Bulgaria impreuna cu Serbia si Grecia incep negocierile pentru crearea unei coalitii de aparare in cazul interventiei unui stat ce avea sa pericliteze existenta unuia dintre cele doua state astfel se naste Liga Balcanica.

2. CREAREA LIGII BALCANICE. PREGATIRILE PENTRU RAZBOI

Liga Balcanica a aparut ca o manifestare din umbra a marilor puteri europene care vedeau in manifestarile nationale din balcani un mod ideal de asi extinde influienta in teritoriile aflate sub dominatia sau ocuparea Imperiului Otoman care isi pierde treptat dar sigur controlul asupra acestora. Astfel sub imboldul Rusiei Italia declara in 1911razboi Portii pentru a ocupa Tripolitania. Cea ce a dat un imbold statelor balcanice pentru formarea unei ligi de dezrobire. Un rol important il au Bulgaria si Serbia care constiente de potentialul lor incearca sa se apropie pentru incheierea unei aliante de aparare. Negocierile intre aceste doua state au inceput de pe la1900 cand au incercat sa creeze legaturi socio-economice din ce in ce mai stranse. Cu toate acestea fiecare stat avea planuri diferite referitoare la clauzele unui viitor posibil acord. De exemplu guvernul bulgar dorea ca acordul sa fie semnat cu privire directa la ostilitatea fata de Poarta si sa aiba o parte destinata exclusiv chestiunii macedonene, se doarea ca Macedonia sa isi obtina autonomia in speranta aderarii acesteia la Bulgaria chestiune cu care Serbia nu era de acord, aceasta propunand o intelegere privind impartirea teritoriului acesteia . Desi aveau neintelegeri destul de importante se semneaza totusi, la 13 martie 1912, o alianta mutuala cu rol defensiv. Aceasta cuprindea intre altele si o sectiune secreta destinata reglementarii modului cum va fi impartita Macedonia si in ce conditii dar si eventualitatea unui atac supriza a unui stat tert (in special are prevazuta aceasta prevedere cu directa aplicare asupra unui eventual atac al Austro- Ungariei asupra Serbiei).

Tinuturile Macedoniei urmau sa fie impartite conform intelegerilor astfel: tinuturile de la nord de Muntii Sar vor reveni Serbiei, iar cele de la est de raul Struma si Muntii Rodopi vor deveni Bulgariei. In urma acestor intelegeri o mare parte a teritoriului macedonian ramanea in afara conventiei dar guvernul sarb cat si cel bulgar cad de acord ca daca cumva nu se va putea ajunge la un compromis referitor cu acest teritoriu sa se asigure interventia guvernului rus pentru a media eventualele conflicte ulterioare, asta tocmai pentru ca partajul sa se realizeze cat mai corect.

Aceasta intelegere a fost urmata la scurt timp de un acord militar prin care Bulgaria se obliga sa mobilizeze pentru lupta in jur de 200 000 de soldati, iar Serbia 150 000. Din aceste efective fiecare tara trebuia sa asigure 100 000 de mii de soldati la Vardar pe frontul macedonian.

Dupa incheierea acestui acord ambele state au cautat sa obtina ajutorul altor state care sub directa conducere (din umbra ce-i drepta) a Rusiei sa poata ataca Poarta pentru asi indeplini interesele mult scontate. Astfel Bulgaria isi schimba politica fata de vecini, intretinand relatii din ce in ce mai apropiate cu Grecia si incercand sa adopte o politica ceva mai corecta fata de Macedonia. Rezultatul a fost semnarea unui tratat defensiv care avea numeroase lacune in ceea ce priveste situatia de dupa un virtual conflict si asta din cauza ca ambele state aveau interese comune asupra evolutiei politicii de extindere a statului lor.

Un alt partener in aceasta liga balcanica este Muntenegru, care a avut rolul de a incepe conflictul cu Poarta avand totodata asigurarea statelor balcanice (cele trei semnatare) ca vor interveni pt o eventuala despresurizare a granitelor sarbesti dar si ca vor ataca garnizoanele turcesti.

Tinandu-se cont de complexitatea problemelor ce trebuiau rezolvate prin clauze si specificatii stricte la punctele aduse in discutie in timpul tratativelor suntem nevoiti sa consideram ca negocierile pentru formarea Ligii Balcanice au fost nevoioase, durand aproape un an. In acest timp guvernul rus a observat ca ceea ce gandise ca fiind ceva ce se va dovedi o contrapondere de forte menita a se ridica si impotriva Austro-Ungariei devenise cu totul altceva si ca pretentiile statelor balcanice cresteau incearca sa obtina o intelegere cu Austro-Ungaria cu privire la un nou program de reforma a Imperiului Otoman si asta pentru ca se considera ca Statele eventual formate dupa infrangerea Portii ar deveni state problema prin intinderea si forta lor militara. Astfel ca in 8 octombrie 1912 cele doua puteri hotarasc, in numele marilor puteri, sa nu recunoasca nici o modificare teritoriala a integritatii Imperiului Otoman. Insa din pacate era prea tarziu pentru ca in aceeasi zi Muntenegru invocand o veche disputa la granita a declarat razboi Portii. Au urmat la scurt timp Serbia, Grecia si Bulgaria, acuzand Poarta ca nu a aplicat un articol al Tatatului de la Berlin – adoptarea in Macedonia a unui sistem similar cu Regulamentul cretan din 1868.