Debutul lui Marin Preda pe drumul literaturii

1.1. DRUMUL DE ÎNCEPUT

Drumul de început al lui Marin Preda nu părea să ofere prea multe oportunități micuțului de atunci. A existat un timp în care parinții au omis să îl dea la școala mai devreme pe micuțul școlar care deja împlinise vârsta de opt ani. “Bă, tu n-ai să mergi la școala anu’ ăsta” , erau cuvinte adresate chiar de tatăl scriitorului, cuvinte pe care nici Preda însuși nu și le-a putut explica. “Poate că nu prezentam eu semnele necesare trezirii din precopilărie... Nu dintr-o dată avem să înțeleg ce semnificație au lucrurile pentru noi numai dacă aceste lucruri sau întîmplări coincid cu o dispoziție a sufletului de a le fotografia, parcă, pentru a fi contemplate în tihna zilelor următoare.”

Cheia creației lui Preda începe cu cartea “Viața ca o pradă”,carte ce reprezintă deschiderea unui drum de glorie scriitorului de mai târziu.

Andrei Grigor este de părere că această carte este “romanul scrierii unui roman, căci ampla confesiune este determinată de căutarea dramatică a unui subiect pentru o viitoare carte... Inspirația întârzie să-l ducă în preajma unui fapt cu semnificație creatoare și prozatorul speră că amintirile, lăsate să se exprime liber, i-o vor oferi.”

Preda mărturisește în “Viața ca o pradă” aventura conștiinței lui. “Aventura conștiinței mele a început într-o zi de iarnă cînd o anumită întîmplare m-a făcut să înțeleg deodată că exist. Era multă lume în casă, ființe mari, așezate în cerc pe scaune mici și care se uitau la mine cu priviri de recunoaștere, dar parcă îmi spuneau cu ostilitate, te vedem, ești de-al nostru, dar ce faci? Atunci am auzit o voce: “Lăsați-l în pace! Na mă și pe-asta!” Și cel ce rostise aceste cuvinte a luat de undeva de pe sobă o pîine mare și rotundă și mi-a întins-o. Atunci mi-am dat seama că țineam strâns ceva în brațe, tot o pîine, și asta era cauza privirilor rele îndreptate asupra mea. Pusesem mîna pe pîinea de pe masă care era a tuturor și nu vroiam să dau la nimeni din ea. Iar acel om, de care ascultau toți, în loc să mi-o ia cu forța, cum furioși se pare că vroiau ceilalți, făcîndu-mă să scot răcnete, îmi mai dăduse una: „Ia-o mă și pe-asta!” Parcă m-am trezit dintr-un somn.”

Mihaela Bumbac subliniază că prin romanul “Viața ca o pradă”, „Marin Preda și-a descris evoluția, cu toate curbele ei, și că aceasta constituie o poartă către adâncimile conștiinței sale, către cele mai intime aspecte ale acesteia, însă el însuși afirma la un moment dat că la noi oricine ar încerca să-și exploreze sufletul în văzul tuturor ar deveni subiect de batjocură.”

Pentru copilul de atunci felul în care era rostit cuvântul era un mod fantastic după cum mărturisește „Fantastice pentru mine nu erau viziunile lui Ion M. Ion, care nu mișcau nimic în lume, ci felul și mobilul cuvântului zilnic rostit de oameni. Am devenit scriitor descoperind treptat forța lui magică, până ce într-o zi, spre șaptesprezece ani, am încercat să-l fixez pe hârtie. Chiar cuvintele care îmi treziră viața conștiinței nu fuseseră ele misterioase? Dacă eu luasem în brațe o pâine și nu vroiam s-o dau celorlalți, cum să mi se mai dea încă una? Firesc ar fi fost să mi se smulgă din brațe. În loc de asta am auzit: “Na, mă, și pe asta!” Și forța magică a cuvântului astfel rostit mă făcuse să las din brațe ceea ce luasem și să devin conștient că exist.”

Preda nu făcea nimic din tot ceea ce i-se cerea și lucrul acesta, mărturisește scriitorul, nu rezultă din faptul că era răsfățat, ci era un lucru care nu era acceptat și “am început să fiu definit în funcție de acel lucru, sigurul pe care îl făceam consecvent... pasiunea care mă stăpânea, placerea și pasiunea cărților. S-a creat, deci, așa, un fel de pârtie în conștiința alor mei, că , domnule, poate e ceva în chestia asta; un om s-ar putea să-și facă din asta un scop în viață și să iasă ceva de aici pentru el... li se sugera că aici ar putea începe un drum care ar putea duce eventual la o viață mai bună decât aceea de a fi țăran, de a munci pământul, de a crește vite, lucruri pentru care nu aveam nici un fel de pricepere.”