Ghilgames în căutarea nemuririi

Eroul, Ghilgames, regele Uruk-ului, era deja celebru in epoca arhaica, si au fost regasite si citeva episoade din versiunea sumeriana a vietii sale legendare. Dar, in ciuda acestor antecedente, Epopeea lui Ghilgames, este opera geniului semitic : a fost compusa in limba akkadiana , pornindu-se de la diverse episoade izolate. Este una dintre cele mai emotionante legende despre cautarea nemuririi sau, mai exact, despre insuccesul final al unei intreprinderi care parea sa aiba toate sansele de reusita. Aceasta saga care debuteaza cu excesele erotice al unui erou dublat de un tiran, dezvaluie, in ultima instanta, inaptitudunea virtutilor pur eroice de a transcende radical conditia umana.

Si totusi, era intr-o proportie de doua treimi fiinta divina, fiul zeitei Ninsun si al unui muritor. De la inceput, textul exalta omniscienta sa si marile constructii pe care le-a facut. Dar imediat dupa aceea ni se prezinta imaginea unui despot care violeaza femeile si fetele, si-i extenueaza pe barbati in munci grele. Locuitorii ii implora pe zei si acestia hotaresc sa creeze un urias, in stare sa-l infrunte pe Ghilgames. Acest semi-salbatic, care primeste numele de Enkidu, traieste in pace cu fiarele ; toti se adapa la acelasi izvor.

Ghilgames afla de existenta lui, la inceput in vis apoi din spusele unui vinator care il zarise. El trimite o curtezana care sa-l seduca prin farmecele sale si sa-l aduca la Uruk. Asa cum prevazusera zeii, cei doi luptatori se masoara de indata ce se intilnesc. Ghilgames iese victorios, dar el se imprieteneste cu Enkidu si face din acesta tovarasul sau. La urma urmei, planul zeilor n-a esuat ; de acum inainte Ghilgames isi va arata puterea in ispravi eroice.

Intovarasit de Enkidu, el se indreapta catre o padure indepartata si fabuloasa de cedri, pazita de o fiinta monstruoasa si atotputernica Huwawa. Cei doi eroi il doboara, dupa ce i-au taiat, in prelabil, cedrul sacru. Revenind in Uruk, Ghigames este remarcat de Istar. Zeita il invita sa se casatoreasca cu ea, dar el refuza cu insolenta. Umilita, Istar isi implora tatal, Anu, sa creeze " taurul ceresc ", pentru a-l distruge pe Ghigames si cetatea lui. Anu la inceput refuza, dar se inclina atunci cind Istar il ameninta ca va da drumul mortilor din Infern sa urce la lumina. " Taurul ceresc " se napusteste asupra Uruk-ului si mugetul sau doboara sute de oameni de-ai regelui. Enkidu totusi reuseste sa-l prinda de coada si Ghilgames ii implinta spada in ceafa. Furioasa, Istar se urca pe zidurile cetatii si il blestema pe rege. Imbatat de victoria lor, Enkidu smulge o coapsa a taurului ceresc si o azvirle in fata zeitei, acoperind-o de injurii. Este momentul culminant al destinului celor doi eroi ; dar, totodata, prologul unei tragedii. In aceeasi noapte, Enkidu viseaza ca a fost condamnat de zei. A doua zi cade bolnav si se stinge dupa douasprezece zile.

O schimbare neasteptata pune stapinire pe Ghilgames si il face de nerecunoscut. Timp de sapte zile si sapte nopti el isi plinge prietenul si refuza sa-l inmorminteze sperind ca tinguirile sale vor sfirsi prin a-l invia. De abia cind corpul lui Enkidu incepe sa se descompuna, Ghilgames se indupleca si Enkidu este inmormintat cu mult fast. Regele paraseste cetatea si rataceste in desert gemind : " Nici eu, murind, n-am sa mai fiu, precum Enkidu ? " (tableta IX, coloana I, r 4). El este terorizat de ideea mortii. Aventurile eroice nu-l mai pot alina. De acum inainte, singurul sau tel este sa scape de destinul oamenilor, sa cistige nemurirea. El stie ca renumitul Utnapistim, scapat din potop, traieste inca, si se hotareste sa mearga in cautarea lui. Calatoria sa abunda in incercari de tip initiatic.

El soseste la muntele Masu si gaseste poarta prin care Soarele trece zilnic. Poarta este vegheata de o pereche de oameni-scorpioni , pe care numai "vazindu-i, omul moare "( XII, II, 7). Neinvinsul erou este paralizat de groaza si se prosterneaza supus. Dar oamenii-scorpioni recunosc partea divina din Ghilgames si ii dau voie sa patrunda in tunel. Dupa douasprezece ore de mers prin intuneric, Ghilgames razbate de cealalalta parte a muntelui, intr-o gradina miraculoasa. La o anumita distanta, la malul marii el o intilneste pe nimfa Siduri si o intreaba unde se afla Udnapistim. Siduri incearca sa-l faca sa-si schimbe parerea : " Cind zeii i-au faurit pe oameni, ei au harazit oamenilor moartea, viata au pastrat-o pentru ei. Tu, Ghilgames, satura-ti pintecele. Fii vesel ziua si noaptea. Fa sarbatoare din fiecare zi, cinta si joaca ziua si noaptea. . . " (X, III, 6-9).

Dar Ghilgames persista in hotarirea sa si atunci Siduri il indreapta spre Ursanabi, corabierul lui Utnapistim, care se afla in vecinatate. Ei traverseaza Apele mortii si ajung pe malul unde traia Utnapistim. Ghilgames il intreaba cum a dobindit nemurirea. El afla cu acest prilej legenda potopului si hotarirea zeilor de a-l face pe Utnapistim si pe sotia lui " rude " ale zeilor, asezindu-i la " gurile fluviului ". Dar, il intreaba Utnapistim pe Ghilgames, " pentru tine cine va chema pe zei in adunare, ca sa poti sa gasesti viata pe care tu o cauti ? " (XI, 198). Urmarea cuvintului sau este neasteptata : "Vino, incearca sa nu te culci si sa nu dormi sase zile si sapte nopti " (XI, 199). E vorba, desigur, de cea mai dura proba initiatica ; a invinge somnul, a ramine treaz echivaleaza cu o transmutare a conditiei umane.