Iona

„Poezia lui Marin Sorescu este , in fond , o meditatie trista , insa meditatia imbraca o haina de fantezie inselator surazatoare”(Eugen Simion);”gluma delicat trista fara clovneria sau sarcasmul altora , e identitatea lui in a gandi ideea de viata si moarte”(Vladimir Streinu).

Iona , subintitulata de Marin Sorescu „tragedie in patru tablouri” , a fost publicata in 1968 in revista „Luceafarul” si face parte , alaturi de Paraclisierul si Matca , dintr-o trilogie dramatica , intitulata sugestiv Setea muntelui de sare . Titlul trilogiei este o metafora care sugereraza ideea ca setea de adevar de cunoastere si de comunicare sunt caile de care omul are nevoie pentru a iesi din absurdul vietii , din automatismul istovitor al existentei , iar cele trei drame care o compun sunt meditatii-parabole , realizate prin ironie. Simbolice pentru titlul volumului din care fac parte , dramele Iona , Paraclisierul si Matca sunt parabole pe tema destinului uman , parafrazand trei mituri fundamentale: mitul biblic (Iona) , mitul mesterului Manole (Paraclisierul) , si mitul potopului (Matca).

Piesa de debut a autorului , Iona (1968) reprezinta capodopera sa dramatica si unul dintre evenimentele vietii noastre teatrale. In ea , autorul a simbolizat drama ontologica a omului modern (si a omului ca fiinta) aflat sub puterea destinului orb. Inspirata din mitul biblic al omului inghitit de un peste , opera nu prezinta o drama individuala , ci una general umana , nascuta din framantarile si nelinistile fiintei pamantene in fata propriului destin. De-a lungul celor patru tablouri , Iona da nastere la interogatii existentiale grave , privitoare la viata , moarte , singuratate , destin; prin aceasta trasatura , ea se incadreaza inteatrul de idei devenind un adevarat poem dramatic al nelinistiimetafizice.

Drama Iona are la origine cunoscutul mit biblic al lui Iona , fiul lui Amitai. Iona este insarcinat sa propovaduiasca cuvantul lui Dumnezeu in cetatea Ninive , caci pacatele omenirii ajunsesera pana la cer. Iona accepta misiunea , dar se razgandeste si se ascunde pe o corabie cu care fuge la Tarsis. Dumnezeu il pedepseste pentru nesupunere , trimitand un vant ceresc care provoaca o furtuna pe mare. Corabierii banuiesc faptul ca Iona este cel care a atras mania cereasca , asa ca il arunca in valuri. Din porunaca divina , Iona este inghitit de un monstru marin si , dupa trei zile si trei nopti petrecute in burta pestelui in pocainta , „Domnul a poruncit pestelui si pestele a varsat pe Iona pe uscat.”. Subiectul acestei fabule biblice se intalneste in piesa lui Marin Sorescu numai ca pretext , personajul deosebindu-se de biblicul Iona prin aceea ca acesta din urma este inghitit de chit pentru ca voia sa fuga de o misiune , pe cand eroul lui Sorescu nu savarsise nici un pacat , se afla inca de la inceput „in gura pestelui” si nici nu are posibilitatea elibererii in fapt.

In opera intalnim diferite simboluri si semnficatii:

Labirintul este simbol al drumului pentru cunoasterea de sine. In mitologie labirintul semnifica spatiul initierii prin cunoastere , iar iesirea din labirint inseamna renastere.Apa inseamna existenta intesata de un sir neintrerupt de capcane.Metafora pestelui semnifica spatiul singuratatii absolute , al unui exil fortat. Dedublarea –personajul ajunge la dedublarea verbala si a propriei fiinte. El vorbests cu sine , se striga , se ipostaziaza in Iona cel fara de noroc la pescuit si Iona cel cu noroc la nori , sau in relatia Tata – Fiu. Solitudinea – Iona sufera de singuratate si cauta sa o depasesca. Fiind un instrainat ,el vrea sa comunice cu cineva. El vorbeste chiar daca nu i se raspunde (cu cei doi pescari care sunt muti , cu mama sa , careia ii scrie). Aceasta este conditia omului intr-o lume in care ceilalti tac sau nu aud. „Solitudinea este , insa , sansa solidaritatii cu sine”. Pestii – simboluri ale fiintelor primare , ale tacerii si ale plutirii. Marea – libertate , iluzie. Visul lui Iona de a instala o scandura in mijlocul marii – simbol al statorniciei in jocul neobosit al apelor.

Piesa este alcatuita din patru tablouri , intr-o alternare de afara (I si IV) si de inauntru (II si III).

Iona este pescar , un pescar pasionat , este omul aflat in fata intinderii imense de apa , marea , care sugereaza libertate , aspiratie iluzie si chiar deschidere spre un orizont nelimitat. Iona este un pescar ghinionist , care , desi isi doreste sa prinda pestele cel mare , prinde numai „fate” si , pentru a rezolva neputinta impusa de destin , isi ia intotdeauna cu el un acvariu ca sa pescuiasca pestii „care au mai fost prinsi o data” , atunci cand vede „ca e lata rau”. Iona se simte un ratat si incearca , strigandu-se , sa se gaseasca , sa se identifice pe sine insusi , cugetand asupra relatiei intre viata si moarte:„- (Ragusit.) Iona! – (Mai ragusit.) Iona! –Nimic. –Pustietate. –Pustietatea macar ar trebui sa-mi raspunda: ecoul… –(Bagand de seama ca n-are ecou.) Ei , dar ecoul? –(Mai striga o data sa verifice banuiala.)Io… (Asteapta.) … na …(Asteapta.) –(Frecandu-si mainile a paguba.) Gata si cu ecoul meu… -Nu mai e , s-a ispravit. –S-a dus si asta. –Semn rau.” . „-Ce mare bogata avem! –Habar n-aveti cati pesti misunape-aici. –Cam cati? –Dumnezeu stie: multi. –O suta? –Mai multi. –Cam cat a numara toata viata? –Mai multi. –Atunci , cat a numara toata moartea? –Poate , ca moartea e foarte lunga. –Ce moarte lunga avem!”