Moara cu noroc

Moara cu noroc

Alaturi de Eminescu, Caragiale, Creanga, Slavici este un clasic al literaturii românesti, completând fericit peisajul literar din a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Este de fapt primul mare scriitor al Transilvaniei; este un creator complex, exceptional nuvelist, romancier, dramaturg, publicist si memorialist.

Moara cu noroc este o nuvela psihologica realista remarcabila prin complexitatea personajului principal, prin compozitie, prin observatia psihologica si sociala.

A vedea în personajul principal doar un individ dezumanizat din cauza setei de bani ar însemna o simplificare nepermisa a nuvelei si a personajului, mai precis, o reducere a acestuia numai la una din laturile sale fundamentale. Personajul traieste o drama profunda a indeciziei, a imposibilitatii de a alege între doua solutii simultane, dar contradictorii.

Personajul principal traieste si o drama a vanitatii ranite. Împotriva parerii generale, Ghita nu este un om slab, dimpotriva, setea de bani este întâmpinata de o puternica rezistenta atunci când este vorba de pierderea cinstei. Reactiile personajului, mai ales în a doua parte a nuvelei au la baza setea de razbunare asupra aceluia care l-a supus unor umilinte repetate.

Actiunea nuvelei este plasata în mediul ardelenesc în a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Atentia se concentreaza asupra lui Ghita, a carui evolutie este urmarita pe fundalul unei lumi stapânita de violeta, de crima si de coruptie.

Începutul nuvelei sta sub semnul întelepciunii populare, exprimate de mama Anei: Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit, deci omul trebuie sa fie multumit cu rostul lui, sa nu-si schimbe locul si traditia de dragul bogatiei si al câstigului usor. Întreaga nuvela se conformeaza acestui principiu. Esenta nuvelei o reprezinta zbaterea dramatica a personajului principal, lupta acestuia cu sine însusi si cu ceilalti.

Ghita este un cizmar harnic si cumsecade, care trudeste din greu pentru întretinerea familiei, dar nemultumit de conditia sa, el doreste sincer sa-si schimbe viata, sa traiasca altfel.

Împotriva sfaturilor soacrei, Ghita hotareste singur sa se mute la Moara cu noroc pentru a face avere; desi locul e rau, izolat, în calea tâlharilor, Ghita îsi asuma toate riscurile. Stabilit la han, prin harnicia sa, reuseste sa transforme locul neprimitor într-un popas placut pentru calatori.

Dupa o scurta perioada de multumire si de prosperitate, Ghita descopera ca adevaratul stapân al locurilor este Lica Samadaul. Primul semn îl pune pe gânduri: porcarii lui Lica vin, manânca, beau si pleaca fara sa plateasca. Ghita intuieste ce-l asteapta si se pregateste de rezistenta morala, cumparându-si pistoale, aducându-si câini si tocmind o sluga.

Chiar de la prima întâlnire cu Lica îsi da seama de adevaratele intentii ale acestuia si refuza orice colaborare. Este însa repede redus la tacere si silit la colaborare de Lica Samadaul, care îi ia toti banii sub forma de împrumut; lui Ghita nu-i ramân prea multe posibilitati, pentru ca denuntându-l pe Samadau si-ar putea pierde banii.

Prima greseala a lui Ghita este acceptarea porcilor trimisi de Lica. Treptat, cârciumarul face tot mai multe compromisuri; el ajunge astfel la încrucisarea unor motivatii puternice, dar opuse: pe de o parte dorinta de a ramâne om cinstit, dar sarac, iar pe de alta tentatia câstigului usor, dar care înseamna pierderea cinstei.

Cârciumarul începe un joc al disimularilor: pe fata îl informeaza pe Lica, dar în ascuns ia legatura cu jandarmul Pintea. El îsi propune sa-si faca acest joc 2-3 ani, pâna strânge ceva avere. Socoteala sa este gresita: el nu-si da seama ca Lica cere totul, o supunere deplina si neconditionata. Asocierea cu raul are consecinte profunde asupra cârciumarului, care-si pierde linistea sufleteasca, bucuria câstigului cinstit si seninatatea.

Devenind tot mai mult omul lui Lica, Ghita se schimba radical: dintr-un om sociabil, deschis, devine un om închis în lumea propriilor sale gânduri, vesnic preocupat de propria sa familie. Din dorinta de a-si ocroti familia el o tine pe Ana departe de problemele si gândurile sale; armonia, seninatatea, veselia dispar treptat din familia sa.

Ghita accepta sa schimbe banii murdari ai lui Lica si sa-i dea informatiile necesare; el prinde gustul banului nemuncit si drept rezultat lacomia sa se amplifica tot mai mult. Prima lovitura morala o reprezinta luarea banilor de la Samadau; a doua implicarea sa în procesul împotriva lui Lica si a oamenilor sai. Ghita este nevinovat, dar aparitia la proces alaturi de porcarii banuiti de crima, îi pateaza onoarea. Reputatia sa de om cinstit, autoritatea sa morala se prabusesc; înstrainat de propria sa familie, condamnat la dispretul oamenilor, umilit de repetate ori de Samadau, pe Ghita îl încearca o apriga sete de razbunare.

El îsi da seama foarte bine, ca datorita lui Lica a pierdut totul: multumirea câstigului cinstit, linistea si fericirea familiei, rescpectul oamenilor; gestul sau din final, abandonarea Anei în bratele Samadaului este în fond o încercare disperata de razbunare. Din nou, socoteala sa este gresita, crezând ca femeia va rezista pâna când el va aduce pe jandarm pentru a-l prinde pe Samadau cu dovezi compromitatoare asupra lui.

Uciderea Anei este pe fond o expresie a iubirii profunde pentru ca viata lor din acest moment ar fi fost imposibila.