Modernismul

Modernismul reprezinta o tendinta de innoire si actualizare in arta si literatura seculului XX, avand ca trasaturi negarea traditiei si atitudinea negativista fara de aceasta cumulata cu impunerea unor noi principii de creatie. Aceasta miscare cultural-ideologica inglobeaza curente novatoare precum simbolismul, expresionismul, dadaismul, cubismul.

Aparitia modernismului este determinata de evenimentele evolutiei epocii, repectiv revolutia industriala, aparitia si dezvoltarea cailor de comunicatie ceaa ce favorizeaza accesul la o informatie aproape concomintenta in spatiul european, precum si aparitia unor noi forme artistice: fotografia si filmul, efecte ale progresului tehnologic.

Teoriile lui Sigismund Freud detroneaza una dintre ideile majore ale secolului: primatul ratiunii. El demonstreaza in "Psihopatologia vietii cotidiene" ca ratiunea este subordonata subconstientului, care nu e niciodata "etans". Psihicul uman este intr-o continua lupta in care banalele ticuri sau lapsusuri tradeaza ganduri si obsesii secrete.

Sub aceste aspecte, omul modern apare ca un individ macinat de o perpetua indoiala, dublata de un pesimism congenital si neincrederea in autoritate si traditie. Dezvoltarea oraselor produce alienare si mediocritate, ceea ce provoaca omului modern o inadapatabilitate; lumea il refuza cu ostilitate, iar el , la randul sau, respinge lumea.

Charles Baudelaire surprinde original explicatia modernitatii estetice care, alaturi de clasicism, reprezinta una din categoriile estetice perpetue. El sustine ca modernismul este specific fiecarei epoci, prin novationismul oricarei perioade. Categoria estetica a frumosului se imparte intr-o componenta eterna, universal valabila si una moderna, perisabila, specifica doar perioadei contemporane. Astefel, artistii au acces doar la spiritul modern.

Caracteristicile modernismului sunt ruptura de traditie si respingerea modelelor clasice. "Pasiunea negativa a modernitatii" se manifesta in respingerea sau punerea la indoiala a ierarhiilor de valoare si a sistemelor de idei create anterior. Arta moderna este marcata de permanenta nevoie de a crea si de a inova, dublata de un imbold de negare a realismului si a naturalismului. Dificultatea comunicarii este adesea dublata de etilism; artistul modern este neincrezator in sine si adesea isi dispretuieste publicul.

Limbajul modernist este aparte, apartine spiritului novator propus. Daca simbolismul se concentreaza pe sugestie, pe crearea "obiectului tacut", sugerat si nu reprezentat direct, poezia modernista se indreapta spre ermetism, limbajul indepartandu-se de reperele cotidiene.

Din perspectiva prozei, apar si se dezvolta textele de granita intre literar si non-literar: jurnalul, romanul-eseu, colajul de scrisori, toate pornind de la ideea autenticitatii si subiectivismului relatate la persoana I a unui personaj-narator.

In literatura, romanul dominat de realism, (Balzac, Dickens, Stendhal) experimenteaza, focalizandu-se pe viata interioara. Unii romaniceri se concentreaza asupra memoriei (Marcel Prosut, Joseph Conrad) mentinandu-se oarecum in tiparele genului. Alti scriitori precum James Joyce, Virginia Wolf, altereaza profund tema. Adepti ai "fluxului contiintei" ei incearca sa redea procesul gandirii, felul in care mintea percepe realitatea. Rezultatul este o proza densa, dificila.

In spatiul romanesc, modernismul se concretizeaza ca o doctrina estetica structurata si promovata de cenaclul "Sburatorul" sub egida lui Eugen Lovinescu.

Eugen Lovinescu, mentor literar si fondator al revistei "Sburatorul", se formeaza sub semnul criticii maioresciene, fiind considerata pe rand, neojunimist, apoi impresionist manifestand totodata scepticism si o atitudine polemica in studiile sale. Critica sa evolueaza progresiv si contribuie la elaborarea conceptelor sale fondamentale de modernism, sincronism si relativism, cumulate conducand la teoria mutatiilor valorilor estetice.

Conceptiile lovinesciene au ca embrion teroria imitatiei a sociologului francez Gabriel Trade, care explica viata sociala din perspectiva psihologista, prin reactiile indivizilor care au tendinta de a se adapta si modela dupa exemplul unor personalitati mai puternice. Astfel, civiliatiile mai putin dezvoltate sunt influentate de cele superioare. Procesul de influentare se dezvolta in doua etape: mai intai adopta prin imitatie forme ale civiliatiei superioare, apoi, creandu-se o baza, se stimuleaza aparitia unui fond nou , propriu, care reprezinta progresul. De aici, criticul enunta legea sincronismului, accelerata odata cu dezvoltarea mijloacelor de comunicatie ''orice forma de arta aparuta intr-un centru artistic se propaga aproape instantaneu peste Europa".

Lucrarile sale de referinta "Istoria civilizatiei romane moderne" si "Istoria literaturii romane contemporane" au la baza ideea ca exista un spirit al veacului, numit saeculum, care determina sincronizarea culturilor europene. Prima structurare a conceptiei moderniste este structurata in studiul "Istoria civilizatiei moderne", in care "cultura se face prin importatie integrala fara refacerea treptelor de evolutie." Imitatia civilizatiilor superioare constituie un fapt de sincronizare atat culturala cat si estetica. Imitatia are loc de la exterior la interior (de la forma la continut)."Se poate spune ca la popoarele tinere imitatia este prima forma a originalitatii, dar procesul incepe de la adaptarea ei la unitatea temperamentala a rasei, care o absoarbe si o reda apoi sub o forma noua cu caractere specifice". Imitatia simpla fara asimilare nu reprezinta caloare pozitiva, creatia originala bazandu-se tocmai pe adaptarea influentelor la fondul etnic "unul din modurile obisnuite ale originalitatii".

In lucrarea "Istoria literaturii romane contemporane" se incadreaza aceeasi conceptie generala de sincronizare dupa care sensibilitatea generala, evoluand in timp, determina schimbarea conceptiilor estetice ale lumii. Sincronismul are ca punct de plecare teoria imitatiei, evolutia find sustinuta de circulatia rapida a informatiilor. Pentru sincronizarea literaturii romane cu "spiritul veacului" sunt necesare unele mutatii de ordin estetic si tematic care sa indeparteze literatura romana de traditia realismului semanatorist si gandirist. Poporanismul este, in conceptie lovinesciana, un fel de socialism moldovenesc, iar teoria lui Nicolae Iorga i se pare un principal factor de regres social si cultural.

Solutia unei sincronizari nu este cea de a fixa valorile morale si sursele de inspiratie doar in sfera rurala sau recreationalism ci de a inscrie literatura romana in modernitate prin trecerea la o tema citadina , cultivarea prozei obiective si de analiza psihologica, evolutia poeziei de la epic la liric, intelectualizarea prozei si a poeziei ar si cultivarea romanului analitic si a autenticitatii parcursul cronologic este inlocuit de fluxul constiintei. Sincronismul se bazeaza pe faptul ca omul nu constituie "o finta izolata sau abstracta", ci este intr-o interdependenta cu mediul. Ideile universale sunt receptate si diferentiate, "nationalizate" in sensul in care "Orthezul devine Florica si conceptia divinului, a lui Rainer Maria Rilke, ia formele de misticism nativ ale plaiurilor Argesului" Diferentierea devine o lege importanta si absolut necesara in medierea contactului dintre civilizatii si atitudini. "Diferentierea nu se opune sincronismului, ci tradifioalismului; se opune sa prcipite linia medie a progresului." Folosind conceptele de sincronism si de diferentiere, Eugen Lovinescu poate stabili diferentierea de semanatorism prin talent a lui Octavian Goga de confuzia cu ideologia acestui curent a lui N. Vulovici.

Sincronismul este direct legat de saeculum, insemnand actiunea uniformizatoare a timpului asupra vietii sociale si culturale a diferitelor popoare. Exista astfel, un saeculum, adica o totalitate de conditii configuratoare a vietii omenirii. Spiritul veacului se manifesta prin facilitarea de legaturi intre popoare, determinate nu numai de "emigratiile pasnice cat mai ales de noile mijloace de comunicare rapida intre oameni" Astfel, orice fenomen artistic sau orice informatie stiintifica e inregistrata chiar in momentul producerii sale.