Modernismul în perioada interbelică

Modernismul – a. În sens larg, modernismul reprezintă o tendinţă de innoire in arta si literatura secolului al-XX-lea , caracterizată prin negarea tradiţiei şi prin impunerea unor noi principii de creaţie.În acest sens, modernismul include curentele artistice novatoare, precum simbolismul,, expresionismul, dadaismul sau suprarelismul.

b.În literatura romana, E.Lovinescu este cel care teoretizează modernismul ca doctrina estetica ,dar si ca manifestare.Prin intermediul revistei şi al cenaclului Sburatorul, E.Lovinescu pune bazele modernismului romanesc.Obiectivele propuse de critic erau să promoveze tinerii scriitori şi imprimarea unei tendinţe moderniste in evoluţia literaturii române.Concepţia literară a lui Lovinescu are la baza aşa numita lege a imitaţiei, în opinia criticului,literatura romaneasca se putea dezvolta doar dacă scriitori autohtoni ar fi preluat drept modele opere aparţinând literaturii universale.Criticul a atras atenţia ca preluarea modelelor nu se rezuma la simpla imitare,ci presupune adaptarea lor la specificul românesc.

Lovinescu şi întreaga generaţie modernistă a manifestat preferinţa pentru romanul de tip obiectiv si pentru proza de analiza,dar şi pentru poezia intelectualistă, dar cu o puternică încărcatură de lirism.

Trăsături :

• Preferinţa pentru luciditate in actul de creaţie lirica, împlinind dezideratul formulat de E.A.Poe si Charles Baudelaire de a înlocui “sensibilitatea inimii” cu sensibilitatea imaginaţiei.De aici lirismul modernist epurat de anacdotică, sentimentalism si didacticism;

• Dispariţia speciilor lirice consecrate (meditaţie, elegie, idila, pastelul) în locul cărora apar formule poetice insolite (inscripţie, psalm, creion, poem intr-un vers, catren , cântec);

• Conceperea si construirea volumului de versuri ca un întreg semnificativ, nu o data prefaţat şi uneori, chiar încheiat de o artă poetică;

• Artele poetice capătă valoarea emblematică pentru universal poetic, pentru estetica personala, pentru viziunea asupra lumii;

• Naşterea unui nou limbaj poetic caracterizat prin limbaj insolit (termeni argotici, colocviali, abstracţi) prin ambiguitate semantică , prin sintaxă eliptică, prin innoirea metaforei;

• Coexistenţa în versificaţie a prozodiei consecrate cu versul liber, versul alb, absenţa strofelor sau strofe inegale, ritmuri inegale;

• Modificarea situaţiei convencţionale (versurile încep fără majusculă, dispar adesea punctul şi virgula ) se folosesc intens punctele de suspensie ca semn al inefabilului şi al sugestiei;

• Impunerea “fragmentului” ca specie nouă în proză şi în eseu şi a fragmentarismului ca modalitate inedită de construcţie a poemului.

MODERNISMUL –GEORGE BACOVIA –

Universul poetic bacovian are la bază câteva motive specifice lirice sinboliste. Este vorba, în prinul rând, de motivul singurataţii preluat din romantism . Numai că, la Bacovia, solitudinea devine un sentiment sumbru, apăsător. Sentimentul înadaptării produce înstrăinarea şi dorinţa de evadare .Motivul solitudinii apăsătoare este motivul de recurenţă din volumul de debut din 1916 Plumb.

Gama de culori este restransă in poezia lui Bacovia, centrata pe cateva motive tipic simboliste: urâtul, plictisul, tristeţea si monotonia.Esenţial sugestivă,culoarea, in loc să reliefeze obiectul, din potrivă, enstompează conturul, îl dizolvă, într-un fluid unic, în stare să impuna o anumită stare de spirit. Astfel, melancolia gravă este sugerata de vioara si de clavir, în timp ce sentimentul de monotonie este dat de culoarea violet, de armonică si de fanfară. Galbenul sugerează aşa cum insuşi poetul declară depresia. Culorile intense , stracitoare cu scapări pretioase ca aurul relevă o stare crepusculară. Albul stătuilor pe care se lasă un apus de soare maret releva o atare crepusculară. Negrul, limita cromatică, suscită limita depresiva ca in poezia cu acest titlu.

Lumea oraşului, a târgului de provincie se constituie dintr-un motiv de largă recurenţă în lirica bacoviana .

Cadrul natural este trist si dezolat in lirica bacoviana. Ploaia si ninsoarea au rezonanţă în sufletul omului, aducând monotonie, nevroză, schin si frig lăuntric. Toamna, anotimpul mohorat al ploilor interminabile, pustieşte sufletul şi amorţeşte simţurile ca in poezia “Nervi de toamna”. Iarna este infernală, domină intreaga lume si aduce in sine pierderea oricărei speranţe, a oricărei iluzii, din sufletul poetului , precum in poezia “Din vremuri”. Primăvera nu reprezintă pentru eul liric bacovian un motiv de bucurie ci din potrivă, un anotimp al nevrozelor, ca in “Nervi de primavera”. Caldura infernala a verii, creaza o atmosferă în care cadavrele se descompun ca în poezia “Cuptor” .

Iubirea pare în poeziile lui Bacovia într-un mod total diferit de lirica romantică. Moartea apare la Bacovia ca o senzatie de anihilare a întregii existenţe, de dezagreare a materiei şi a finiţei. Moartea provoacă rareori panică. Ea este de obicei este dorită si aşteptată ca un remediu al bolii existenţiale de care suferă poetul.

PLUMB de GEORGE BACOVIA

Poezia "Plumb" de George Bacovia (1881 - 1957) deschide volumul de debut, cu acelaşi nume, apărut în 1916, care a trecut aproape neobservat în epocă, mai întâi pentru că România se pregătea să intre în primul război mondial, apoi deoarece majoritatea poeziilor din acest volum fuseseră deja publicate în revistele vremii.