Pe Marginea Operei lui Liviu Rebreanu

I. Liviu Rebreanu

Printre scriitorii pe care Transilvania, i-a dat literaturii romane in prima jumatate a secolului al XX-lea, Liviu Rebreanu este cel mai ilustru. Nuvelist, dramaturg si romancier, autorul lui Ion si al Rascoalei sta in fruntea romancierilor romani din perioada dintre cele doua razboaie mondiale si alaturi de reprezentantii de seama ai romanului din literatura mondiala.

Liviu Rebreanu s-a nascut la 27 noiembrie 1885 in Tarlisina, sat pe Iliosva si a fost intaiul fiu al invatatorului Vasile Rebreanu.Liviu a invatat clasele elementare cu tatal sau in Maieru, patru ani. ”De Maieru, scrie el, se leaga toata copilaria mea si toate amintirile asupra primului contact cu lumea exterioara.” Din scoala primara a trecut la Liceul unguresc din Nasaud, unde a urmat doi ani, familia ramanand mai departe in Maieru. ”De la Maieru pana la Nasaud, cale de cinci ore cu trasura, am plans amarnic, parca instinctul mi-ar fi spus ca nu voi mai vedea niciodata bucuria pe care am simtit-o in comuna mare, bogata, de la poalele Ineului, cel cu zapada eterna ”

Inca de pe cand era in garnizoana Gyula, incepuse se scrie, si prin 1907 avea gata un volum de nuvele satirice in limba maghiara, intitulat Szamarletra (Scara magareasca).

„Negrabindu-se sa le publice, mai tarziu s-a apucat sa le prelucreze in limba romana, cum este cazul cu nuvela Az ezredes legenye (Colonelul boltei), devenita in romaneste Ordonanta domnului colonel si publica in „Ramuri”, Craiova 1912, apoi, sub titlul Zevzecul, in „Universul literar” din 24 februarie 1913.”

„Ca exercitiu in vederea creatitei viitoare, dar si pentru a se afirma cu ceva, scriitorul traducea (prin intermediar german) primele doua capitole din romanul lui Lev Tolstoi – Razboi si pace.”

II. Conceptia despre arta

Liviu Rebreanu ilustreaza conceptia despre arta, prin romanele sale o treapta culminanta in devenirea realismului romanesc din perioada intrebelica.

Conceptia lui despre realism nu are un caracter tehnic, dar opiniile sale se incarca cu semnificatii deosebite in masura in care acestea isi au sorgintea intr-o vasta experienta literara. Partizan al unui realism ponderat si obiectiv care repudiaza excesele naturalismlui,partizan al unui realism stilizat care respecta imperativul transfigurarii artistice a imaginii directe a realitatii si respinge invazia realitatii brute lipsita de semnificatii artistice. Liviu Rebreanu si-a structurat crezul artistic pe trei coordonate majore: necesitatea selectiei a esentializarii si a transfigurarii creatoare a realitatii, necesitatea surprinderii universal umanului, necesitatea surprinderii specificului national.

Rebreanu, intrebat daca prefera tendinta in opera de arta raspunde: „Aceasta chestiune s-a lamurit definitiv inca de pe vremea lui Caragiale Arta, inseamna creatiune de oameni adevarati si de viata reala. Nu atat mestesugul stilistic, cat mai ales pulsatia vietii intereseaza. Opera, odata creata traieste singura prin cantitatea de viata ce o contine, ca un izvor de energie infinita. Cand creeaza, artistul face opera de sinteza. In Trahanache nu se ascunde numai un tip. Caragiale a studiat sute de indivizi pentru a reda prototipul perfect. Toti Trahanachii au ajutat cu ceva la procrearea fratelui lor Fratii lui Trahanache poate au murit de mult, dar Trahanache a lui Caragiale va trai mereu. Fara aceasta conditie primordiala nu poate exista opera de arta.”

III. Constructie si inspiratie

Stiam ca pentru construirea unui op epic, Liviu Rebreanu stabileste un plan de lucru, intocmeste, minutios, genealogia familiei personajelor scrierii sale si fixeaza