Simbolismul European și Românesc

Eseu-Simbolismul european si românesc

Simbolismul este un curent literar aparut în Franta,ca reactie împotriva parnasianismului,a romantismului retoric si a naturalismului ,promovând conceptul de poezie moderna.Considerat din perspectiva social-istorica,simbolismul apare ca produs si expresie a starii de spirit generate de agravarea contradictiilor societatii capitaliste de la sfârsitul secolului al XIX-lea.Numele curentului a fost dat de poetul Jean Moreas,care în 1886,a publicat un celebru articol-manifest,”Le symbolisme”.În acelasi an s-a constituit gruparea care s-a autointitulat „simbolista”si în fruntea careia s-a gasit poetul Stephane Mallarme.Tot atunci,Rene Ghil înfiinteaza scoala „simbolist-armonista”,devenita apoi „filozofico-instrumentista”.Alti poeti de orientare antiparnasiana îl considerau sef de scoala pe Paul Verlaire;ei si-au luat,în semn de sfidare,numele de „decadenti”.Reprezentanti de frunte ai decadentilor sunt Arthur Rimbaud,Tristan Corbiere,Jules Laforgue.Acesti poeti si multi alti începusera sa scrie cu mult înainte de constituirea gruparilor în care s-au încadrat. Astfel ,elemente ale curentului simbolist au luat nastere nu în 1886,ci mult mai devreme, cuprinzând pe toti poetii de orietare antiparnasiana,uniti în efortul de a descoperi esenta poeziei.

Curentul parnasian,aparut la începutul celei de a doua jumatati a secolului al XIX-lea,ca reactie împotriva romantismului,dusese versul la perfectiune formala,dar deliricizase poezia,golind-o de emotei.Simbolismul restituie poeziei sensibilitatea si emotia,însa nu la modul direct(pe calea efuziunii spontane,prin enunturi de idei ,descriei sau naratiune),ci recurgând la aluzie,la analogie,la sugestie,utilizând un limbaj poetic inedit,comunicând îndeosebi senzatii neobisnuite,stari sufletesti imprecise,vagi,vaporoase.

Poezia simbolista româneasca apare la sfârsitul secolului al XIX-lea,perioada macinata de adânci contradictii sociale.Pe fondul înapoierii industriale si al unei agriculturi ce mai pastra ramasite feudale,contradictiile dintre clase se ascut.Creatia literara de la sfârsitul secolului trecut si începutul secolului nostru exprima o stare de spirit antiburgheza.Scriitorii devin tot mai sensibili la suferintele „dezmostenitorilor” , ei dezvaluie exploatarea si asuprirea,comunica exasperarea provocata de monotonia vietii provinciale din acea vreme.Ca si în Franta ,simbolismul este si la noi produsul orasuli,el se naste împotriva inflatiei de poezie minora a epigonilor eminescieni si a semanatorismului,cum facea abuz de teme morale,de limbaj taranesc,de „taranism sectar”(Ovid Densusianu).Reprezentatii curentului vor fi simbolisti si „decadenti”: cele doua fete ale miscarii simboliste apar,interferente,la Stefan Petica,D. Anghel,Ion Minulescu,D. Iacobescu,George Bacovia.

„Simbolismul românesc parcurge o etapa estetico-teoretica,începând din 1880,prin Al. Macedonski,o perioada de cautari si experiente(1892-1908),una de plenitudine(1908-1914)si,în sfârsit,una de declin(1914-1920)”-Lidia Bote

Poezia româneasca premergatoare simbolismului nu-si pierde lirismul asa cum

s-a întâmplat cu poezia parnasiana franceza,ci,dimpotriva,ea s-a înviorat sub pana lui Eminescu,Macedonski si Cosbuc.Mihai Eminescu a însemnat,istoriceste,pentru poezia româneasca ceea ce a însemnat Baudelaire pentru poezia franceza.De aceea,

s-a spus ca simbolismul românesc deriva din Eminescu si ca,în faza lui initiala,este eminescianizat.Mihai Eminescu,desi format la scoala romantica germana,sub impulsul „spiritului epocii”vine în poezie cu o muzica apropiata de cea simbolista („Melancolie”,”Se bate miezul noptii”).Faptul e de înteles,dat fiind ca unul din izvoarele simbolismului a fost tocmai romantismul german.Curentul simbolist românesc este eterogen,de aceea avem multi reprezentanti:Stefan Petica,Iuliu Cezar Savescu,D. Anghel,I. Minulescu,G. Bacovia,D. Iacobescu,I.M. Rascu,Emil Isac, Al.T.Stamatiad,N. Davidescu,Elena Farago.Ceea ce au comun este efortul de a largi tematica poeziei,prin exploatarea universului urban,si de a înnoi expresia lirica.

Ideologia si estetica simbolismului Simbolismul reprezinta o reactie antipozitivista si antirationalista.Poetii simbolisti vor prelua din scolile anterioare tot ce se potrivea spiritului lor nelinistit si dornic de „altceva” decât ceea ce le putea oferi mediul ambiant si vor fi receptivi la tot ce este nou în domeniul filozofiei,al picturii,al muzicii,al stiintelor si al artelor în general.Sunt pretuiti în special Vilon ,Racine , Chateaubriand,Nerval,Lamartine.Simbolisti preiau idei filozofice din Fichte,Hegel, Schelling,Schopenhauer,sunt atrasi de poezia lui Novalis,a lui Poe si Whitman,de arta orientala.Având multe asemanari cu simbolismul francez, simbolismul românesc nu este o simpla varianta a lui.El a aparut si s-a dezvoltat în cu totul alte conditii social-istorice si mai ales în cu totul alt context literar.Simbolismul românesc nu a avut un caracter antiparnasian,ci si-a asimilat parnasianismul.

Simbolul Termenul de „simbolism”provine din cuvântul grecesc „symbolon ” ,intrat în limba prin filiera franceza.Simbolul este un substituent,el înlocuieste expresia directa,vorbirea notionala,mediind cunoasterea pe calea analogiei si a conventiei.O data cu evolutia limbajului,simbolul a devenit tot mai complex, folosindu-se în toate domeniile culturii,iar în literatura este un mod de constituire a imaginii artistice.

Simbolul literar concentreaza în imagini elemente ale realului cu un grad mai mic sau mai mare de generalizare.În cuprinsul romantismului,simbolul ramâne însa, ca în literatura premergatoare nu se diferentiaza foarte net de alegorie.În simbolism raportul dintre simbol si realitate este sugerat.Cureantul de diferentiaza de alte curente tocmai prin faptul ca da imaginilor poetice functia implicit si nu explicit simbolica.