Vasile Alecsandri serile la Mircești

I. Retragerea la Mircesti

Daca ar trebui sa reconstituim biografia poetului, mai bine-zis trairile interioare, din opera, atunci Pastelurile lui Alecsandri, gandite si traite dupa retragerea la mosia de pe Siret, Mircesti, reflecta starea de spirit a omului de dincolo de amiaza vietii, dezgustat, intr-o privinta, de masinatiile politice care aveau sa duca la abdicarea lui Cuza, nu indiferent totus la soarta tarii pentru a carei propasire luptase in anii tineretii. „Trecand de cincizeci de ani, Alecsandri nu mai umbla calare ca la Blanzi in 1845. il vedem la 55 de ani „retras in pace” in conacul sau de Mircesti, asezat in jilt, la masa de scris cu catelusul pe genunchi, iarna, cand viscoleste, visand sub sugestia cadrelor de pe pereti la intamplari din tinerete si peisaje strabatute”.

Unii istorici literari arata ca la mijloc ar fi vorba de o influenta din partea „Junimii”, invocand corespondenta cu Iacob Negruzzi si Titu Maiorescu, frecventarea de catre poet, macar din cand in cand, a prestigiosului cenaclu iesan, cat si publicarea a mai tuturor pastelurilor in revista „Convorbiri literare”, in anii 1868 si 1869, indeosebi.

Serile la Mircesti raman oricum in afara influentei junimiste. Datata chiar de autor Mircesti, 1867, ea nici n-a aparut in revista cenaclului de la Iasi, odata cu celelalte poezii ale ciclului, ci relativ mult mai tarziu, in „Revista contimporana” si in „Familia”, publicatii, in treacat fie spus, mai degraba ostila „Convorbirilor”.

Ciclul Serile la Mircesti contine ideea poetica generala a tuturor poeziilor in care Alecsandri canta natura. In sine luata, compunerea nu este un pastel propriu-zis. Insa versurile respira acea chietitudine si multumire sufleteasca, calmul si echilibrul atat de proprii poetului. Chiar daca existenta lui nu va fi lipsita de unele complexitati si contradictii, la epoca retragerii la Mircesti si a elaborarii pastelurilor, Alecsandri s-a voit un Horatiu roman, spirit latin prin excelenta, poet al claritatilor solare si al bucuriei de a trai, urind moartea si tenebrele, savurand viata, asa trecatoare cum este ea, fiind totusi constient ca opera sa va intra in patrimoniul cultural national si va ramane ma tare decat piatra si dcat bronzul.

Poetul cauta o innoire a mijloacelor, o punere de acord cu modul de a concepe poezia la generatia mai tanara, ajungand astfel sa anticipeze, pana la un punct macar, spiritul junimist. O dovada in plus sta in faptul ca ideea centrala a poeziei Serile la Mircesti ( de fapt starea poetica si temperamentala caracteristica lui Alecsandri) o putem afla intr-un text de proza mult mai vechi, de prin 1844: „ gasesc mare multamire a ma pune seara in fata sobei si a privi ghiocul fantastic al focului. Imi place sa reinviez in inchipuire icoanele departate ce s-au sters odata cu trecerea zilelor si sa le infatisesz ca o panorama dinaintea ochilor mei. Franta, Italia, Germania, s.c.l, mi se arata atunci cu tot farmecul pe care le impodobesc puterea suvenirurilor si dorul inca mai puternic de a le revidea in fiinta. Cate planuri de fericire, cate casteluri de Spania ridic in ceasul acela”

Intr-adevar, abordand versurile ce ne intereseaza, se observa de la inceput chiar, placerea domestica a poetului, retras sa hiberneze la gura sobei, visand cu ochii deschisi, asteptand muza ispiratore autohtonizata in chip de „zana dragalasa”:

„Perdelele-s lasate si lampele aprinse;

In soba arde focul, tovaras mangaios,

Si cadrele-aurite ce pe pareti sunt prinse

Sub palida lumina apar misterios.

Afara ploua, ninge! afara-i vijelie,

Si crivatul alearga pe campul innegrit;

Iar eu, retras in pace, astept din cer sa vie,

O zana dragalasa cu glasul aurit.”

II. Legatura cu „ceilalti”

Motivul claustrarii, cu perdelele lasate, visand la gura sobei – intr-un alt chip, desigur – va aparea si la Eminescu, in poezia Singuratate. La mijloc ar putea fi vorba chiar de un transfer operat in subconstient:

„Cu perdelele lasate

Sed la masa mea de brad,