Tipologia Depozitelor Folosite în Distributie

Distributia si circuitul de distributie

Procesul de distributie reprezintă o componentă importantă a activitătii pe care agentii economici o desfăsoară în cadrul pietei. Dat fiind importanta sa, un asemenea proces se cere să fie astfel orientat încât să răspundă necesitătilor de realizare ca valoare a fiectrui produs, în functie de conditiile specifice în care actionează fiecare firma sau societate comercială în cadrul pietei, de natura si puterea concurentei, de structura mijloacelor de desfacere, precum si de unele elemente conjuncturale specifice fiecărei perioade.

Astfel, distributia reprezintă procesul prin care bunurile si serviciile sunt puse la dispozitia consumatorilor - intermediari sau finali - asigurându-li-se acestora facilitătile de loc, timp, mărime etc., potrivit cerintelor pe care le manifestă în cadrul pietei. Mijloacele si operatiunile desemnate prin termenul de distributie se clasifică în două mari categorii, ce pot fi consemnate prin notiunile de “distributie comercială” si “distributie fizică”. Distributia comercială constă în a transforma titlul de proprietate asupra produsului de la producător la consummator si poate fi asigurat prin intermediul agentilor de distributie. Acestia pot fi individuali, ca de exemplu vânzătorii din întreprindere, sau pot fi întreprinderi de comert cu ridicata, societăti comerciale ce se ocupă cu comertul prin corespondenta sau de comertul cu amănuntul etc. Distributia fizică constă în a pune, din punct de vedere material, bunurile si serviciile la dispozitia consumatorilor, cu ajutorul mijloacelor de transport si al stocajului.

Distributia fizică mai este întâlnită în literatura de specialitate si sub denumirea de „logistica comercială” si este caracterizată de o serie de activităti economice, cum ar fi: livrarea mărfurilor, transportul acestora, depozitarea si conservarea lor, stocarea, vânzarea cu ridicata si cu amănuntul etc.; mobilizarea resurselor materiale, fînanciare si umane necesare realizării procesului respectiv; stabilirea modalitătilor de transfer a titlurilor de proprietate si asiguarea practică a acestor titluri etc.

Un circuit de distributie este caracterizat prin trei trăsături: lungime, adâncime si lătime.

Lungimea circuitului de distributie este dată de numarul verigilor intermediare, care participă succesiv la realizarea fluxului de produse de la producător la consumator. Ținând seama de acest criteriu, practica comercială a impus atentiei urmatoarea structură a circuitelor de distributie :

- circuite foarte scurte, în cadrul cărora nu intervine nici un intermediar, vânzarea fiind realizată direct de către firma producătoare sau de reprezentantii proprii ai acesteia, la cumpărătorii fînali;

- circuite scurte, care nu comporta între producător si clientul fînal decat un intermediar, care în mod frecvent este un detailist (producator->detailist+consumator) . În cadrul acestui tip de circuit comercial, cea mai mare parte a muncii de comercializare cade în sarcina producătorului;

- circuite medii, unde producatorul vinde produsele sale unei centrale de cumpărare, care le distribuie apoi la propriile sale puncte de vânzare (producător->centrala de vânzare+punctele proprii de vânzare->consumator);

- circuite lungi, care cuprind mai multi intermediari (producător, grosist, detailist, consumator).

Lătimea sau amploarea circuitului de distributie este dată de numărul unitătilor prin care se asigura circulatia unui produs în cadrul aceleiasi etape din structura circuitului respectiv. Un asemenea aspect nu apare în cazul circuitului scurt, unde au loc livrările directe ale produsului de la întreprinderea producătoare, la consumatori. În schimb, în toate celelalte cazuri, fenomenul apare materializându-se în numărul de grosisti, centrale de cumpărare, agenti comerciali, detailisti etc.

Adâncimea circuitului de distributie sau gradul de apropiere a circuitului respectiv de punctele în care au loc procesele de consum ale produselor, are în vedere măsura în care procesul de distributie asigură o proximitate de loc cât mai adecvată, din punct de vedere al consumatorului.

Logistica de distribuţie a unui distribuitor, care a dezvoltat o reţea de depozite, îndeplineşte aceleaşi funcţii ca şi logistica de aprovizionare a unui agent economic care doreşte optimizarea aprovizionărilor. Acest lucru a determinat realizarea unei forme de integrare logistică interorganizaţională, sau mai précis trans-organizaţională, bazată pe un obiectiv comun, acela al reducerii şi optimizării mijloacelor logistice angajate şi ameliorarea simultană a performanţelor în materie de servicii logistice. Adesea, întreprinderile aval (distribuitorii şi frecvent constructorii de automobile) optează pentru aprovizionarea “just în time” de la întreprinderile situate în amonte, care deţin stocurile necesare (picking to order) şi/sau mijloacele de producţie care să producă imediat (production to order).

Depozitarea poate fi văzută si ca o problemă decizională a afacerii proprii sau străine. Dacă va apela la un depozit propriu sau la unul străin, întreprinderea va evalua capacitatea calitativă si cantitativă a depozitelor, după criteriile de încărcare a costurilor.

Dacă este proiectat, planificat, organizat si condus în mod corespunzător, un centru de distribuţie poate să ridice nivelul de servire reducând în acelaşi timp costurile şi stocurile necesare. În felul acesta, sporesc nu numai profitabilitatea si competitivitatea firmei, dar creşte si cota de piaţă a firmei, datorită unui nivel superior de servire.

Rolul şi importanţa depozitelor

Formarea şi păstrarea unor stocuri de mărfuri în activitatea comercială este un fenomen necesar şi inevitabil, deoarece fără stocuri nu poate exista circulaţia mărfurilor. Necesitatea obiectivă a stocurilor de mărfuri determină şi necesitatea şi existenţa obiectivă a depozitelor de mărfuri. Existenţa stocurilor şi a depozitelor pentru păstrarea lor este determinată de particularităţile producţiei, consumului, circulaţiei, precum şi particularităţile căilor de transport. Factorii specifici circulaţiei mărfurilor care fac necesară existenţa depozitelor de mărfuri sunt:

o Transformarea sortimentului de producţie în sortiment comercial, operaţiune care se realizează în depozite prin intrări succesive de mărfuri de la diverşi furnizori;

o Aprovizionarea periodică a magazinelor şi în continuare a populaţiei cu mărfuri face necesară existenţa stocurilor de mărfuri, care de cele mai multe ori se păstrează în depozite;

o Caracteristicile comerţului modern permit primirea mărfurilor în depozite, în cantităţi mari (uneori vagonabile), de la furnizori şi livrarea acestora în cantităţi mici către reţeaua de desfacere cu amănuntul;

o Particularităţile şi necesitatea eficientizării activităţii de transport care determină discontinuitate în aprovizionări şi obligă la asigurarea unor stocuri de mărfuri pentru desfăşurarea continuă a activităţilor de producţie sau comerciale;

o Existenţa rezervelor de stat, care necesită stocarea mărfurilor care au ieşit din sfera producţiei, dar n-au intrat în cea de desfacere. Depozitele îndeplinesc în această situaţie o funcţie socialmente necesară.

Mărfurile produse de agenţii economici nu pot fi livrate întotdeauna imediat ce au fost produse. Un anumit timp ele sunt păstrate în depozite, unde sunt sortate şi pregătite spre a fi livrate beneficiarilor. La unele mărfuri producţia este continuă (ex îmbrăcămintea, încălţămintea, etc.), iar consumul este sezonier, la altele producţia este sezonieră( zahăr, ulei, legume, fructe) şi consumul este continuu. Intervine deci, de fiecare dată o pauză în care produsele trebuie depozitate şi păstrate.