Tipuri de inovare

Clasificări ale inovaţiilor

Inovarea tehnologică poate fi privită din mai multe puncte de vedere:

1. după obiectul inovării;

2. după gradul de intensitate tehnologică;

3. după impactul asupra industriei şi după gradul de influenţare a pieţei.

1) După obiectul ei distingem:

a) inovarea de produs, este probabil forma de inovare cea mai frecventă. Este cea care permite oferirea unui produs mai bun decât cele prezente acum pe piaţă, în sensul că oferă mai multe funcţiuni sau că le îndeplineşte mai bine. Inovarea de produs se poate manifesta la diferite niveluri de complexitate, dintre care cele mai semnificative sunt:

- schimbarea de concepţie, care se bazează pe o idee nouă, ce se sprijină

sau nu pe o tehnologie nouă;

- realizarea produsului utilizând alte materiale şi componente, cu

caracteristici mai bune decât cele precedente;

- un nou design, care adesea înseamnă de fapt mai mult decât o simplă

schimbare de formă sau de aspect, el poate implica aspecte ergonomice

sau modificări de fabricaţie;

- noi servicii care însoţesc produsul sau găsirea de noi utilizări produsului,ca atare sau cu modificări minime. Dacă aşa ceva reuşeşte, acesta poate fi începutul unei noi serii în care ulterior se regăsesc celelalte tipuri de inovare citate mai sus.

Inovarea de produs constă întotdeauna în a răspunde nevoilor, aşteptărilor, viselor şi dorinţelor clienţilor, prin produse şi servicii cu caracter creativ, care să înglobeze cele mai noi şi mai bune cunoştinţe existente în domeniu.

b) inovarea de proces, vizează aspecte interne ale întreprinderii, căreia îi îmbunătăţesc astfel performanţele. Este vorba de modificări ale

proceselor de fabricaţie, determinate de o nouă investiţie, de perfecţionarea materialelor existente, de valorificarea experienţei dobândite pe parcurs. Produsul nu suferă, în acest caz, modificări esenţiale, dar poate fi mai fiabil sau mai ieftin. Pe de altă parte, inovarea de proces poate deschide o linie de dezvoltare a produsului, linie care până acum era inabordabilă. În al treilea rând, inovarea de proces nu este imediat sesizată de firmele concurente, ceea ce permite firmei inovante să se bucure ceva mai mult timp de avantajele obţinute pe seama ei.

În cadrul inovării de proces se pot distinge:

- inovările de flux tehnologic, vizând operaţiunile de flux şi înlănţuirea

lor. Câteva exemple în acces sens pot fi: automatizarea asamblării în industria automobilelor, înlocuirea rabotării cu frezarea, legarea maşinii cu comandă numerică de ordinatorul de proiectare etc.

- inovările de procedeu de fabricaţie, care schimbă în totalitate modul de fabricaţie. Exemple: ambalajul Tetrapak, procesoarele de tratament de text.

- inovarea incrementată, care ameliorează rezultatele, fără a fi nevoie de elemente noi de cunoaştere. De exemplu: legea lui Moore în informatică, reducerea consumului specific de cocs în furnal.

Analizând comparativ cele două moduri de inovare: de produs şi de

proces, se constată că majoritatea realizărilor vizează produsul, deşi activitatea de cercetare-dezvoltare a firmelor este orientată mai degrabă spre

proces.

O altă observaţie importantă este aceea că inovarea de proces nu vizează doar procesele din industrie.

De asemenea, ponderea inovaţiilor de produs şi de proces diferă şi în

funcţie de gradul de maturitate a tehnologiei.

2) După gradul de intensitate tehnologică, deosebim:

a) inovaţii de ameliorare, cele mai simple, fac ca un produs existent să

devină din ce în ce mai bun, prin modificări ale unor soluţii constructive, înlocuirea unor materii prime, apelarea la tehnologii mai performante. Asemenea inovaţii apar în mod continuu, în zilele noastre rareori se întâmplă ca un produs cumpărat azi să fie identic cu unul cumpărat cu 4-5 ani în urmă.

Un exemplu este cel al PC-urilor, care se îmbunătăţesc aproape din şase în şase luni, principiul lor de construcţie rămânând însă acelaşi.

b) inovaţii de adaptare sunt cele care, menţinând principiile de bază ale produsului, realizează un salt calitativ important, prin modificarea majoră

adusă unuia sau mai multor subsisteme ale sale. Cel mai adesea inovaţiile de

adaptare apar în situaţiile în care tehnologia sau produsul în cauză a atins plafonul posibil de dezvoltare în vechea formă.

De exemplu, avionul cu reacţie poate fi considerat ca o inovaţie de adaptare faţă de cel cu elice, deoarece el permite o viteză de croazieră practic dublată.

c) inovaţii de ruptură sunt cele care schimbă total sistemul, pornind de la alte principii, ceea ce le permite obţinerea unor performanţe net superioare.

De exemplu, înlocuirea cablurilor de cupru din circuitele telefonice cu cabluri din fibră optică este o inovaţie de adaptare. În schimb o telefonie care să permită o transmisie concomitentă audio şi video, eventual tridimensională, va fi o inovaţie de ruptură.

Cel mai adesea, apariţia inovaţiei de ruptură este factorul care determină dispariţia vechii tehnologii pe care o va înlocui în timp.

3) După impactul asupra industriei şi după gradul de influenţare a pieţei, distingem:

a) inovarea de fond, (sinteză a unor tehnologii sau a unor noi nevoi). Avem un produs nou pentru o piaţă nouă.

b) descoperirea unei nişe comerciale. (recombinarea de elemente cunoscute pentru a crea ceva nou, solicitat de piaţă). Piaţa este nouă, dar produsul este în linii mari acelaşi.

c) inovaţia curentă (îmbunătăţirea unui produs existent). Piaţa este aceeaşi, iar produsul suferă îmbunătăţiri curente, impuse de lupta concurenţială şi permise de progresul tehnic.

d) inovaţia revoluţionară (schimbarea modului de realizare, cu păstrarea funcţiei şi a clientelei). Produsul este conceput într-un mod principial nou, dar el se adresează vechii clientele, oferind însă performanţe net superioare.

O întreprindere este obligată să inventeze continuu, în caz contrar ea riscă să-şi piardă avantajul concurenţial dobândit şi să fie eliminată de pe piaţă.

Principalele cauze care pot face ca raportul între poziţia concurenţială a unor întreprinderi să se modifice sunt:

1) efectul experienţei în fabricarea produsului, care face ca pentru acelaşi produs costul de fabricaţie să scadă în timp. Se vorbeşte în acest sens de o curbă de experienţă care pe un grafic cost unitar = f (timp) este descrescătoare.

2) efectul progresul tehnic care face ca la costuri de fabricaţie egale,performanţele produselor să fie din ce în ce mai bune.