Analiza Porter pentru Județul Bihor

INDUSTRIE

A. Intensitatea rivalităţii între firmele concurente

Economia judeţului se caracterizează printr-o dezvoltare continuă a tuturor ramurilor. Producţia industrială este concentrată în special în municipiul Oradea. Cea mai ridicată pondere o au ramurile:

• Industria extractivă şi prelucrarea ţiţeiului - în zona Marghita, Suplacu de Barcău.

• Industria pielăriei şi încălţămintei - este mai dezvoltată în localităţile Oradea, Beiuş, Salonta, Marghita.

• Industria mobilei - are o dezvoltare mai însemnată la Oradea, Beiuş, Ştei, Salonta, Marghita, Săcueni, Tileagd şi Aleşd.

• Industria chimică - este dezvoltată în Oradea, unde se produc pigmenţi organici şi anorganici, lacuri şi vopsele.

• Industria confecţiilor - este mai dezvoltată la Oradea, Beiuş, Salonta, Marghita, Ştei.

• Industria materialelor de construcţii - ponderea acesteia se află în zonele Oradea, Vaşcău, Ştei şi Aleşd.

• Industria alimentară - cu societăţi reprezentative în Oradea, Rieni, Ştei, Salonta.

Deşi concentrată în municipiul Oradea, s-a constatat restrângerea continuă a industriei, cauzată în special de relocarea întreprinderilor productive din zona centrală a oraşului Oradea spre periferii, restructurarea şi intrarea în declin a industriilor tradiţionale ale oraşului Oradea

Sectorul industrial din judeţul Bihor este dominat, în principal de câteva firme puternice, acestea impunând o disciplină a concurenţei, jucând rol de coordonatori ai sectorului. Există de asemenea câteva regiuni ale judeţului caracterizate printr-o concentrare mare a concurenţei.

Judeţul Bihor este recunoscut pentru producţia industrială în domenii ca: pielărie, confecţii, textile, exploatarea şi prelucrarea lemnului, construcţii de maşini-unelte, construcţii industriale etc. Domeniile de excelenţă ale judeţului, care se disting prin potenţialul lor inovativ, capacitatea de export şi poziţionarea pe pieţele europene a produselor locale sunt: industria uşoară (în special, industria alimentară, industria de pielărie şi încălţăminte şi cea a confecţiilor) şi industria prelucrării lemnului. Aceste domenii sunt acelea în care concurenţa este cea mai intensă.

O explozie fără precedent a avut loc însă în domeniul companiilor implicate în industria IT&C, în zonă fiind localizate o serie de companii care au ca obiect de activitate producerea de componente sau echipamente electronice și electrocasnice.

Totuşi, o privire de ansamblu asupra situaţiei generale evidenţiază un ritmul de creştere a industriei în judeţul Bihor (inclusiv în cazul IMM-urilor) ce garantează firmelor ameliorarea pe parcurs a rezultatelor, atât timp cât reuşesc să menţină şi la nivelul lor ritmul mediu al pieţei. Un sector aflat în creştere este mai puţin “stresant” pentru noii intraţi.

Instabilitatea economică carateristică acestei perioade de criză poate duce la creşterea sau scăderea bruscă şi semnificativă a capacităţii unuia dintre concurenţi şi poate determina ruperi periodice ale echilibrului între cerere şi ofertă în sector, acestea generând în consecinţă perioade recurente de suprasaturare a capacităţilor şi scăderi ale preţurilor sau la polul opus creşteri ale preţurilor datorate subutilizării capacităţilor.

Diversitatea sectorului industrial din judeţul Bihor este mărită de prezenţa firmelor străine, ceea ce duce la punerea mai greu de acord asupra regulilor jocului concurenţial, deciziile corecte din punct de vedere strategic pentru unii, fiind eronate pentru alţii.

Dintre IMM-urile din industrie din Nord-Vest predomină IMM-urile din industria textilă (cu 18,8%), ceea ce situează această regiune pe locul II din România după regiunea Nord-Est care are o pondere de 20,9%;

La categoria IMM-uri active din alte industrii, regiunea Nord-Vest se situează pe locul II cu 21,4% după Bucureşti-Ilfov cu 32,9%., ceea ce demonstrază un sistem industrial mai dispersat pe alte subramuri industriale.

B. Intrarea de noi concurenţi potenţiali în sector

Potenţialii noi concurenţi aduc, odată cu noile capacităţi de producţie şi dorinţa de a se impune, de a-şi cuceri o poziţie cât mai bună pe piaţă şi, adesea deloc de neglijat, aduc resurse considerabile. Ca urmare, toate acestea pot determina fie o scădere de preţuri, fie o creştere a costurilor concurenţilor existenţi, ambele având ca efect reducerea randamentului capitalului, deci a rentabilităţii în sector.

Principalele tipuri de bariere de intrare în sectorul industrial al judeţului Bihor ar putea fi:

• Economiile de scară (sau de talie), adică fenomenul de scădere a costurilor medii pe termen lung datorat creşterii volumului producţiei şi vânzării, care-l obligă pe noul intrat să pătrundă pe piaţă fie pe scară mare, caz în care este posibilă o reacţie puternică a firmelor concurente, fie pe scară redusă, caz în care el este nevoit să accepte un dezavantaj de cost, ambele variante fiind deci indezirabile; această situaţie ar putea fi întâlnită în acest sector, datorită avantajului, în acest sens, a unor firme mari ce pot fi regăsite în Anexa 1.

• Ritmul de creştere al sectorului care a indus şi o creştere în nivelul de diferenţiere al produselor pe piaţă.

• Nevoia de capital, deci necesitatea de a investi resurse financiare considerabile poate constitui bariere serioase, mai ales în condiţiile în care există o nevoie stringentă şi deci o cerere continuă venită din partea investitorilor în domeniul industriei şi tehnologiei informaţiei pentru noi locaţii industriale.

Copnform informaţiilor din Diagnoza judeţului Bihor, se poate observa că în prezent, înmatricularea de IMM-uri în judeţ este mai ridicată decât numărul radierilor, ceea ce însemnă că, probabil şi în sectorul industrie se regăseşte aceeaşi situaţie. În acest caz există probabilitatea ca această situaţie să se datoreze, într-o oarecare măsură şi existenţei unor bariere mici de intrare şi a unor bariere ridicate la ieşire, ceea ce înseamnă că există un risc ridicat sub raportul gradului de concurenţă.

În general, un domeniu nu este atractiv dacă în viitor pot pătrunde uşor în el noi concurenţi, care vor aduce capacităţi de producţie şi resurse suplimentare şi care vor lupta pentru creşterea cotei de piaţă şi împărţirea profiturilor.

C. Presiunea produselor de substituţie

Aceste produse îndeplinesc aceleaşi funcţii pentru client ca şi produsul din sectorul analizat.

Cele mai importante ameninţări în acest sens, vin din partea produselor străine de pe piaţă, care sunt realizate la un raport calitate/preţ mai bun.

D. Puterea de negociere a clienţilor

Puterea de negociere a clienţilor diferă semnificativ în funcţie de subramura abordată. Dacă în cazul industriei textile, puterea de negociere a clienţilor este una ridicată(deoarece marea majoritate a vânzărilor se fac acum către lanţuri comerciale mari), în cazul industriei energie termice şi electrice, situaţia este inversă.

În general puterea de negociere a clienţilor se sprijină pe capacitatea lor de a opta; această putere depinde însă de anumite caracteristici referitoare la situaţia clientului pe piaţă şi la volumul relativ de afaceri tranzacţionat cu furnizorii săi.

E. Puterea de negociere a furnizorilor

Spre deosebire de alte ramuri economice, în cazul industriei, costul de transfer al clienţilor de la un furnizor la altul este unul mai ridicat, ceea e creşte puterea de negociere a furnizorilor.

De asemenea produsele furnizate reprezintă, în general un factor de producţie important în activitatea clientului, ceea ce, din nou, creşte puterea de negociere a furnizorilor, dar există totuşi un avantaj: posibilitatea de stocare, ceea ce îi oferă clientului oportunitatea de a constitui eventuale stocuri de rezervă.

În general, în ceea ce priveşte industria, furnizorii acestei ramuri sunt bine organizaţi şi există un număr relativ redus de astfel de furnizori.

Un domeniu nu este atractiv dacă furnizorii firmei au posibilitatea de a creşte preţurile resurselor oferite şi de a reduce cantitatea livrată.